Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Târg didactic la Teatrul Naţional din Bucureşti
Un număr de 30 de firme româneşti îşi vor expune oferta la prima ediţie a Târgului „Didactic Expo - soluţii şi produse pentru şcoală“ dedicat învăţământului preşcolar, şcolar şi preuniversitar, desfăşurat în perioada 3-7 septembrie la Teatrul Naţional. Cadrele didactice, părinţii şi elevii şi studenţi vor putea cumpăra materiale didactice, soft educaţional, rechizite, uniforme, jucării educative, material didactic.
Târgul cuprinde o expoziţie cu vânzare de articole pentru elevi, denumită „O istorie a manualului şi a materialelor didactice“ şi un forum educaţional. Scriitorii tineri, pictorii generaţiilor actuale de elevi, micii caricaturişti şi tineri muzicieni îşi vor lansa albume de poezii, vor prezenta expoziţii de pictură şi caricatură. „Târgul are un mare avantaj, acela că vizitatorii vor putea cumpăra direct produsele de la fabricanţi la sume mai mici. Ne-am propus la acestă ediţie să avem 20.000 de vizitatori. La anul vom organiza şi cea de-a doua ediţie şi dacă totul va merge bine în anul următor târgul va fi organizat şi în alte oraşe ale ţării. Sunt prezente la târg soluţii complete pentru şcoală“, a spus organizatorul târgului, Ciprian Dincă, cu prilejul deschiderii târgului, conform Agerpres. Potrivit acestuia, la finalul târgului va fi organizată o tombolă, iar zece dintre câştigători vor primi produse oferite de firma producătoare de soft educaţional INTUITEXT. „Expunem soft educaţional de la clasa I şi până la liceu. Pentru clasele I-IV, materia şcolară este îmbrăcată în poveste, iar la cea pentru liceu apar multe simulări virtuale. De exemplu, la geografie, elevii descoperă cum se formează munţii prin imagini virtuale. Oferim şi harta interactivă a ţării“, a spus reprezentantul firmei INTUITEXT, Corina Buzoianu, care a afirmat că cel mai ieftin soft educaţional, de scriere la calculator, costă 23 de lei şi cel mai scump, Gazeta Matematică, destinată profesorilor, costă 350 de lei. „Anticariatul Nostru“ prezintă la prima ediţie a târgului „un fel de istorioară a învăţământului“, după cum susţine expozantul Iustin Zegrean, care a precizat că produsele prezentate nu sunt de vânzare. „Avem abecedare vechi, manuale la fel de vechi, fotografii, documente, acte, legi vechi, diplome de absolvire, cărţi de pedagogie, instrumente de scris, de învăţat, tăbliţe. Am adus chiar şi manuale comuniste. Copiii învăţau la lumânare, nu aveau internet şi calculatoare“, a explicat Zegrean. Un alt expozant, reprezentant al editurii Tritonic, Oana Lazăr, crede că locaţia nu este una foarte bună pentru vizitatori, întrucât se află la etajul trei al Teatrului Naţional.