Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Televiziunile din România oferă publicului multă violenţă
Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, a apreciat, miercuri, că, potrivit studiului „Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia copilului“, se constată un trend uşor descrescător al indicelui de măsurare a violenţei, faţă de monitorizările anterioare. Canalele de desene animate sunt licenţiate în UE şi nu sub jurisdicţia CNA, la posturile de desene animate licenţiate în România neconstatându-se încălcări sau probleme, a remarcat Răsvan Popescu.
Ioan Drăgan, directorul Centrului de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare al Universităţii Bucureşti, a spus că televiziunile din România oferă publicului multă violenţă - diferenţa fiind de până la cinci procente - decât cele din SUA, Canada, Franţa, atât în cazul televiziunilor publice, cât şi al celor private constatându-se oferirea, după indicele frecvenţă pe oră şi cantitatea oferită, de mai multă violenţă. Ioan Drăgan a remarcat că programele destinate copiilor, prin cele de desene animate, indicele de măsurare al violenţei este şase-şapte ori mai mare. Studiul, în care au fost monitorizate 11 canale, dintre care trei de desene animate, a fost coordonat de Ioan Drăgan, directorul Centrului de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare al Universităţii Bucureşti, cu sprijinul UNICEF - România, conform Agerpres.



.jpg)