Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Trei monumente reconstruite la Muzeul „Astra“ din Dumbrava Sibiului
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra“ din Dumbrava Sibiului va vernisa, mâine, de Ziua Internaţională a Muzeelor, trei noi monumente reconstruite în totalitate şi care vor intra în circuitul turistic, conform Mediafax. Cele trei monumente sunt Moara hidraulică cu alvan din judeţul Sălaj, Fântâna cu hecnă din Dumbrăveşti (Prahova) şi Teascul de zdrobit seminţe de in din Cristian (Braşov). „Moara cu alvan din Ciocmani, prin complexitatea tehnică şi ingeniozitatea instalaţiei de elevare, respectiv de coborâre a roţii hidraulice a morii cu alvan, denotă capacitatea de adaptabilitate perpetuă a ţăranilor români la condiţiile de mediu, moara reprezentând astfel un unicat şi o premieră absolut originală în domeniul tipologiei universale a morilor de cereal“, arată specialiştii din cadrul Muzeului „Astra“. Fântâna cu hecnă din Dumbrăveşti şi Teascul de zdrobit seminţe de in din comuna Cristian, judeţul Braşov, sunt, de asemenea, unicate.



.jpg)