Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
„Umorul face parte inconştient din felul nostru de a privi lumea“
Regizorul Corneliu Porumboiu afirmă despre filmul său „Poliţist, adjectiv“, proiectat, joi seara, în premieră în România, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, că este „un film despre sens, despre un om care nu-şi găseşte sensul într-o lume“. Corneliu Porumboiu a spus că filmul este inspirat din mai multe poveşti pe care le-a auzit, dar că, odată pornit, scenariul „s-a scris singur“.
„Este un film inspirat de mai multe poveşti pe care le-am auzit, după care filmul, la un moment dat, când începi să lucrezi la el, îmi place să spun că se dezvoltă singur; de la un moment dat încolo, un scenariu se scrie singur. Şi cum am ajuns la ideea asta cu dicţionarele - fiind un film despre sens, un om care nu-şi găseşte sensul într-o lume şi care ajunge până la sensul cuvintelor. În mare, aşa era construit, să ajungă până la cuvinte, sensul unei legi, al unor cuvinte, sensul lui în lumea asta şi, mergând undeva până la capăt, am ajuns la sensul cuvintelor sau la lipsa lor de sens“, a declarat regizorul. Corneliu Porumboiu, care reuşeşte să îmbine în film probleme morale grave cu un umor subtil, spune că ironia este „instinctivă“ la regizorii români. „Este instinctiv umorul, tipul acesta de ironie pe care-l practic eu. Nu-mi propun, dar acesta este un film despre lume şi despre cinema, or, eu, fiind mai moldovean aşa... Noi avem o cultură a umorului, de la Caragiale până la ironia absurdă a lui Ionescu. Şi dacă toată istoria noastră ne-am raportat cu umor la noi, la ce se întâmplă, la timpuri, şi asta face parte inconştient din felul nostru de a privi lumea, iar noi, regizorii, fiind români, avem şi umorul acesta“, a explicat el. Porumboiu a spus că un film se realizează pornind de la „poveşti universale“. „Tu, când îţi construieşti un film, te gândeşti la lucuri care sunt poveşti universale, chiar dacă acţiunea se întâmplă în România, e un decor, un bloc, o casă, dar lucrurile universale transpar, dacă tu eşti sincer. E un film, nu pot să spun că ştiu un poliţist ca şeful, celelalte, poate, sunt tipologii mai cunoscute, dar cu un poliţist aşa mai machiavelic nu am avut de-a face“, a precizat Porumboiu, conform Mediafax. „În viitorul apropiat, nu voi face filme de acţiune, îmi place să fac film la persoana a treia şi vreau să ţin distanţa faţă de personaj. Momentele lungi de urmărire din film sunt aşa pentru că am făcut o documentaţie amănunţită şi am păstrat regulile unei urmăriri. Ştiu că, de obicei, un policier e montat pe acţiune. Filmul meu este însă un film despre sens; am păstrat timpii reali din cauză că tipul e în labirint. E un film de gen, în acest film «poliţist» e adjectiv“, a explicat Porumboiu. Regizorul a mai povestit că succesul de la Cannes vine din faptul că este un film bun. „Am avut succes la Cannes pentru că este un film bun, dar succesul nu îl pot cuantifica eu, nici nu mă gândesc la asta. Multă lume m-a felicitat pentru scena cu dicţionarul şi poate că occidentalii iubesc acest film pentru că au şi ei morală. Un film bun, dincolo de spaţiul în care e făcut, vorbeşte despre oameni, decizii şi aici ne întâlnim cu toţii. Noi avem o problemă cu relaţia stat-individ, pe care nu am rezolvat-o de 20 de ani. Cred că în această relaţie individul are prioritate“, a adăugat Porumboiu. „Poliţist, adjectiv“ a fost prezentat, joi seară, la Cinema „Victoria“, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, de la Cluj-Napoca. „Poliţist, adjectiv“ de Corneliu Porumboiu s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai bune filme din Festivalul de la Cannes 2009, potrivit unui top realizat de specialişti în domeniu. Filmul „Poliţist, adjectiv“, al lui Corneliu Porumboiu, a primit la Cannes premiul criticii internaţionale - FIPRESCI - şi Premiul Juriului la secţiunea „Un Certain Regard“.