Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Un nou ciclu de conferinţe la Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a inaugurat, la sfârşitul săptămânii trecute, un ciclu de conferinţe intitulat „Prin muzeele lumii“, dedicat prezentării istoriei, geografiei, viaţii culturale şi sociale a unor state, prima temă a acestei manifestări fiind Lituania.
Acest ciclu de conferinţe a fost iniţiat în anii â80 cu o conferinţă dedicată Republicii Populare Chineze, cu un succes deosebit, fiind reluată în prezent la iniţiativa colegilor săi de la Direcţia de Relaţii Publice a instituţiei, Radu Coroamă, director al MNIR, care şi-a exprimat speranţa ca acest nou ciclu să dureze, conform Agerpres. A fost prezentat Muzeul Victimelor Genocidului, o incursiune prin istoria recentă a Lituaniei, realizată în fostul sediu al NKVD/KGB lituanian, ce a constituit o experienţă de neuitat pentru cei prezenţi la conferinţă. Fondat la 14 oct. 1992, muzeul deţine peste 100.000 de exponate, având peste 20.000 de vizitatori pe ani. Pe lângă expunerea propriu-zisă, în cadrul muzeului au loc seminarii şi proiecţii de filme, întâlniri cu foşti prizonieri politici. Expunerea prezintă întreaga istorie a ocupaţiei sovietice a Lituaniei, prin semnarea Pactului Ribbentop-Molotov, la 23 august 1939, continuând cu ocuparea ţării de către URSS, la 15 iunie 1940, cu formarea „guvernului popular“ de către Justas Paleckis, un spion sovietic, şi încorporarea orchestrată sub conducerea lui Vladimir Dekanozov. La eveniment a fost prezent ambasadorul Republicii Lituania, Vladimir Jarmolenko. „Este şi istoria dumneavoastră, istoria noastră comună a deportărilor şi victimelor comunismului, a luptei pentru libertate“, a spus diplomatul lituanian. Următoarele întâlniri, desfăşurate în perioada februarie-iulie, vor fi dedicate Greciei (19 martie), Siriei (6 aprilie), Israelului (7 mai), Croaţiei (18 iunie) şi Egiptului (16 iulie).