Un profesor de Religie ia lecţii de la propriii elevi

Există o şcoală în Bucureşti în care, după 10 ani de experienţă, un profesor trece deseori de la catedră în bancă şi ia lecţii de la propriii elevi. Primul curs a fost despre răbdare, a urmat cel despre dragostea de aproapele, despre încredere, optimism, după care s-a ajuns la prietenie şi loialitate. Mai mult decât nişte simple lecţii predate la şcoală, acestea sunt lecţii de viaţă, pe care diaconul Catălin Radu şi le-a însuşit. La rândul său, le oferă bucuria orelor de Religie, când dascălul Îl împărtăşeşte pe Hristos, în limbaj mimico-gestual, copiilor lipsiţi de auz de la Şcoala nr. 3.

Dacă pentru cei mai mulţi elevi mersul la cursuri nu este tocmai un motiv de bucurie, pentru copiii care nu au auzit niciodată sunetul clopoţelului şcoala este mediul în care se regăsesc şi îi întâlnesc pe cei asemenea lor, cu care pot comunica, pot învăţa şi se pot bucura. Prin semne. În linişte.

„Satisfacţiile vin, dacă ai multă răbdare şi faci totul cu dragoste“

Într-o astfel de atmosferă, tăcută, dar prietenoasă, am găsit câţiva elevi ai şcolii sus-amintite. Prima oprire - cabinetul de Religie. Locul în care de zece ani, părintele diacon Cătălin Radu le vorbeşte copiilor despre Dumnezeu. De la 1 septembrie, diaconul a fost numit şeful unităţii de învăţământ, fiind singurul director, profesor de Religie, din învăţământul special. Funcţia nu l-a făcut să se îndepărteze de copiii care îl privesc ca pe un prieten mai mare. Încrederea le-a câştigat-o în timp, iar orele de Religie sunt întotdeauna prilej de a comunica deschis şi de a afla împreună răspunsuri la întrebări legate de credinţa ortodoxă, de problemele fiecăruia în parte, sau de viaţă, în general.

Dascălii cu experienţă care lucrează în învăţământul special ştiu că pentru a avea rezultate e nevoie de răbdare. E o calitate esenţială de care trebuie să ţină cont tinerii profesori, învăţători sau educatori care vor să lucreze în acest mediu. Cel puţin aşa susţine profesorul Cătălin Radu, la care adaugă puterea miraculoasă a dragostei: „După o lună de stat în şcoală, am vrut să plec, pentru că mi-am dat seama că nu pot comunica cu aceşti copii. După ce am primit mai multe sfaturi, inclusiv de la părintele duhovnic, am înţeles că trebuie să am răbdare şi să învăţ limbajul semnelor. Este şi acesta un mod de slujire. Satisfacţiile vin, dacă ai multă răbdare, şi faci totul cu dragoste. Cu multă dragoste.“

O echipă puternică

Tânărul profesor de Religie, venit la şcoala copiilor cu deficienţe de auz în ultimul an de facultate, care credea că este suficient de pregătit pentru a-L împărtăşi elevilor pe Dumnezeu, a avut surpriza să constate că se înşală. Nimerise într-o lume cu totul diferită de a lui, în care a trebuit să plece de la stadiul de învăţăcel pentru a o putea înţelege. A acceptat toate aceste condiţii.

„La sfârşitul fiecărei ore mi-am propus să învăţ semne de la copii. Bineînţeles, astăzi, învăţam zece semne, mâine nu le mai ştiam sau reţineam foarte puţin. Doi ani mi-a luat ca să învăţ foarte bine limbajul semnelor şi de cinci ani sunt interpretul copiilor surzi din Bucureşti la toate examenele de absolvire sau de admitere“, spune părintele diacon.

Astfel se derulează cursurile de Religie la Şcoala nr. 3 din centrul Bucureştiului. Oră de oră, elevii şi profesorul învaţă continuu, unii de la alţii, ajungând, în final, să se cunoască mai bine pe sine. Fiecare în parte devine mai puternic şi mai încrezător, iar împreună sunt de neînvins. Rezultatele vorbesc de la sine: anul trecut, la fondul şcolii s-au strâns 500 de milioane de lei vechi din vânzarea de icoane făcute de elevii care au urmat câteva lecţii de iconografie de la două studente, în cadrul unui proiect educaţional realizat în colaborare cu Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti.

Copiii au darul îndemânării pe care îl exersează şi în atelierele din şcoală, cum ar fi cele de tâmplărie, frizerie, vopsitorie auto, croitorie, cizmărie.

„Eu vreau să devin un sfânt. Dar trebuie să rămână secret“

Copiii merg la biserică împreună cu profesorul lor, bineînţeles, în comunităţile de surzi, unde li se traduce Sfânta Liturghie în limbajul mimico-gestual. „Sunt foarte sensibili, când merg la biserică, după ce se spovedesc, ies cu lacrimi în ochi. Se emoţionează şi reacţionează ori de câte ori le vorbesc despre Dumnezeu“, remarcă diaconul Radu.

Marian Cătălin Albu este elev în clasa a XII-a şi cel mai bun exemplu al celor spuse de profesorul de Religie. Tânărul dă dovadă de o sinceritate dezarmantă, de bunătate, linişte interioară şi de o dorinţă de a comunica, calităţi cum rar le întâlneşti la cei de vârsta lui.

Povestea despre credinţa sa, desenată cu mâinile în aer şi descifrată mai apoi de profesor, începe în clasa a VIII-a: „Făceam multe păcate. Şi, într-o zi, acasă, am stat şi m-am gândit cum s-a făcut lumea. A fost cineva puternic care a făcut asta sau totul în jurul nostru e o întâmplare? Peste câteva zile, Dumnezeu a trimis un preot. Pe părintele Victor Preoteasa (n.r. preotul comunităţi ortodoxe pentru persoanele cu deficienţe auditive din Bucureşti). În timpul unei sfeştanii, când preotul a dat cu Aghiazmă, eu m-am ferit, şi în momentul acela am văzut cum spre mine a venit o cale albă. Am crezut că mor şi mi-a fost foarte frică. I-am spus părintelui ce am văzut, că îmi este teamă, şi atunci părintele a spus cu mine „Tatăl nostru“ şi calea a dispărut. Este foarte important pentru mine să-L ascult pe Dumnezeu. El este Cel care mă ajută. Eu vreau să devin un sfânt. Dar trebuie să rămână secret. Cel mai important lucru ca să devii sfânt este să faci milostenie. Este important să iubeşti, pentru că aşa vei da răspuns bun în faţa Judecătorului.“

Ce-ar mai fi de adăugat? Poate doar cuvintele diaconului Cătălin Radu care, în timp ce îşi priveşte cu mândrie elevul, spune: „Mă rog la Dumnezeu să rămân în lumea lor şi, dacă s-ar putea, să lucrez toată viaţa cu aceşti copii cu dizabilităţi fizice, dar cu mari şi rare daruri sufleteşti. Au o bucurie interioară pe care nu o regăseşti la mulţi dintre oamenii care se consideră normali. Lecţia mare pe care am învăţat-o de la ei este să nu renunţ vreodată la optimism şi la bucuria interioară. Şi ar mai fi de spus că la ei zâmbetul este real.“

Noul Cod al Educaţiei şi statutul disciplinei Religie

Marţi, 15 septembrie 2009, Guvernul României a adoptat în Plenul Parlamentului un Nou Proiect al Legii Educaţiei Naţionale, care va aduce modificări importante în sistemul de învăţământ, atât în învăţământul preuniversitar, în cel superior, cât şi în învăţământul pentru minorităţi şi cel particular.

Cât priveşte statutul Religiei în şcoală, citiţi mai jos un extras din Proiectul de Lege:

Art. 18 - Disciplina „Religie“ în învăţământul preuniversitar

(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.

(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de Religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.

(3) Disciplina „Religie“ poate fi predată numai de personal didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.

Art. 19 - Învăţământul organizat de culte

(1) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării organizarea unui învăţământ teologic specific pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenţii învăţământului gimnazial sau liceal, după caz, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial reactualizat. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ se fac potrivit legii. Încadrarea personalului didactic în unităţile de învăţământ teologic se va face în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de către stat.

(2) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a organiza învăţământ confesional prin înfiinţarea şi administrarea propriilor unităţi şi instituţii de învăţământ particulare, conform prevederilor prezentei legi.

(3) Curriculumul specific învăţământului preuniversitar teologic şi confesional se elaborează şi se aprobă conform prevederilor prezentei legi.

(4) Pentru învăţământul superior teologic şi confesional curriculumul se elaborează şi se aprobă de către universitate.