Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Un proiect dedicat copiilor: „Sfinţi creştini - modele pentru viaţă“
Demarat la 4 ianuarie a.c., în colaborare cu Patriarhia Română, proiectul educaţional „Sfinţi creştini - modele pentru viaţă“, desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 „Nicolae Titulescu“, atrage un număr tot mai mare de elevi şi profesori de specialitate, aspect îmbucurător, dacă ne gândim că întreaga atenţie se concentrează asupra orei de religie. Data de încheiere a proiectului a fost stabilită în luna iunie a.c., cu posibilitatea de prelungire din toamnă, în funcţie de rezultatele obţinute. Iniţiativa este salutară, ea adună un număr mare de copii în jurul unor activităţi educative spirituale, faţă de care ei manifestă un interes ridicat.
Copii care vor să-L cunoască pe Dumnezeu În sala de festivităţi a Şcolii nr. 3 „Nicolae Titulescu“ din capitală s-au adunat nenumăraţi copii, de vârste diferite, unii mai frumoşi ca alţii. Fiecare la locul său şi-a luat în serios rolul de spectator – aplaudă, chicoteşte, face fotografii. Pe scenă – alţi copii. Dacă nu ar fi printre ei profesoara de religie Mirela Şova, coordonatoarea activităţii, ai avea impresia că ai nimerit într-o lume a copiilor. Unii dintre concurenţi, îmbujoraţi de emoţii, cu rolurile învăţate, îşi intră repede în ritm şi uită de tracul scenei. La sfârşit, fac reverenţe în costumele creaţii proprii, sau în uniforma de şcolari, în funcţie de rolul interpretat, şi se bucură de simpatia colegilor. Pe scenă îşi fac cunoscută munca echipele pictorilor, desenatorilor, artizanilor, artiştilor, jurnaliştilor, cântăreţilor, ca să enumerăm doar câteva dintre grupurile de copii care s-au înscris în proiectul „Sfinţi creştini - modele pentru viaţă“. Dacă în prima lună a anului copiii s-au întrecut în a-l face cunoscut pe Sfântul Ioan Botezătorul într-un mod cât mai inedit colegilor din şcoala în care învaţă, în perioada 22-28 februarie a.c., cea de-a doua activitate din cadrul proiectului l-a avut în prim-plan pe Sfântul Ioan Casian. „Ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe copii a fost drumul lung pe care a trebuit să-l străbată Sfântul Ioan Casian, tocmai pentru că îşi dorea să Îl cunoască pe Dumnezeu. Ideea aceasta că oricând pot afla noutăţi despre Dumnezeu şi astfel Îl pot cunoaşte mai bine i-a mobilizat pe cei mai mulţi dintre copii. Ei singuri vin la mine şi îmi spun că îşi doresc să se înscrie în concurs. Este un proiect care nu îi obligă să participe. Doar cei care doresc o pot face. Ceea ce se vede pe scenă este doar unu la sută din munca lor. În pauze ei nu mai aleargă, nu se mai bat şi nu se mai necăjesc unii pe alţii, repetă scenetele, pictează, caută informaţii. Eu doar le povestesc viaţa sfântului, le dau ideea, după care singuri gândesc scenariul, costumele, regia. Fiecare vine cu idei, caută, se interesează, îşi pune mintea la contribuţie“, menţionează prof. Mirela Şova. Competiţie online Demarat la 4 ianuarie a.c., în colaborare cu Patriarhia Română, proiectul educaţional „Sfinţi creştini - modele pentru viaţă“, desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 „Nicolae Titulescu“, atrage un număr tot mai mare de elevi şi profesori de specialitate, aspect îmbucurător, dacă ne gândim că întreaga atenţie se concentrează asupra orei de religie. Proiectul nu a fost gândit exclusiv pentru elevii şcolii sus-amintite, ci este o invitaţie de a participa pentru oricare altă şcoală din capitală şi chiar din ţară, iar răspunsurile acestora nu au întârziat să apară. Despre ce este vorba? La sugestia profesorului de religie, în fiecare lună (până în luna iunie a.c., inclusiv, data-limită de desfăşurare a concursului) se alege un sfânt sau un grup de sfinţi. La nivelul şcolii se vor organiza opt echipe de lucru, elevii participanţi (şapte-15 ani) vor numi un şef, care să-i reprezinte şi să coordoneze activitatea grupului. În funcţie de abilităţile, talentul şi cunoştinţele lor, participanţii îşi vor da concursul în realizarea de scenete, picturi, desene, materiale informative, cântece şi poezii, documentare, toate creaţii proprii. Spre exemplu, la şcoala nr. 3 din Bucureşti, la cea de-a doua activitate a proiectului, dedicată Sfântului Ioan Casian, s-au remarcat echipele pictorilor, desenatorilor, artizanilor, artiştilor, jurnaliştilor şi cântăreţilor. Competiţia a fost câştigată de echipa cântăreţilor. Proiectul îşi propune să aducă la un loc cât mai mulţi copii, cu iniţiativă, imaginaţie şi entuziasm. Competiţia se va desfăşura online, pe site-ul www.sfinticrestini.ro, unde se pot posta cele mai bune lucrări ale copiilor. Tot aici se găsesc formularul de înscriere, informaţii despre proiect, modul desfăşurării, condiţii etc. „Prin ceea ce fac, ei se roagă, de fapt“ Cât despre elevii bucureşteni de la „Nicolae Titulescu“, aceştia se pregătesc deja pentru cea de-a treia activitate din cadrul proiectului, programată pentru perioada 8-13 martie 2010, în cinstea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia. „Proiectul este de-abia la început, îl lăsăm să vedem cum merge şi cât de curând vom demara şi mai în forţă. Suntem deschişi ideilor, comunicării, iniţiativelor, totul pentru a îmbunătăţi acest proiect. Deja şi-au anunţat înscrierea în concurs câteva şcoli şi suntem bucuroşi. Copiii sunt foarte entuziaşti, se implică foarte mult. În afară de faptul că învaţă despre sfinţi, învaţă şi ce înseamnă spiritul de echipă şi respectul reciproc. Prin ceea ce fac, ei se roagă, de fapt. Fac progrese mari şi - ceea ce este şi mai îmbucurător – atrag şi părinţii în jocul acesta frumos. Aceştia din urmă sunt încântaţi că timpul liber al copiilor este acum ocupat cu activităţi care nu pot decât se le aducă beneficii, fiind vorba de religie. Mulţi dintre ei află, poate pentru prima dată de la propriii copii, despre viaţa unui sfânt, suferinţele şi minunile făcute“, spune Mirela Şova. Interesant este faptul că în proiect s-au implicat şi copii de alte religii sau copii ai căror părinţi s-au declarat atei. Pentru cei mici credinţa nu este un subiect de dispută, din contră, iar exemplul lor ar putea fi pildă pentru cei mari.