Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Unele şantiere de reabilitare a monumentelor ar putea fi închise
Mai multe şantiere de reabilitare a monumentelor, aflate deja în stadiu avansat, ar putea fi închise de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, din cauza sumelor insuficiente alocate de la bugetul naţional. Ministrul Kelemen Hunor a explicat că preferă să canalizeze forţele şi banii doar spre unele proiecte care sunt mai aproape de finalizare, pentru a eficientiza astfel munca depusă până acum.
„Suma este foarte mică. Nu putem deschide şantiere noi, nu putem face lucruri extraordinare. Aş prefera să închidem câteva şantiere, unde lucrurile sunt destul de avansate, şi să folosim cât mai eficient banii de la buget. Din păcate, suma primită este de 10-15 ori mai mică decât necesarul real pe 2010“, a spus Kelemen Hunor, conform Agerpres. El a precizat că 60% din monumentele istorice, al căror număr se ridică la aproape 30.000 de clădiri şi situri arheologice, ar trebui restaurate sau reparate. În programul naţional de restaurare pe anul 2010 sunt însă deschise 280 de şantiere, pentru care s-au alocat 64 milioane de lei. Ministrul Culturii crede că „autorităţile locale ar trebui să contribuie cu bani pentru unele monumente. Eu cred că reprezintă un lucru important responsabilizarea şi conştientizarea societăţii, că fiecare om, fiecare comunitate trebuie să aibă grijă de aceste monumente şi nu trebuie să aştepte intervenţii doar de la stat şi de la guvernul central“.