Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Universitatea din Iaşi împlineşte 150 de ani
Reprezentanţii celei mai vechi universităţi din România, "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi, au lansat un site dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţare. "Evenimentele vor continua în luna octombrie, perioada în care a fost inaugurată oficial Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", şi vor constitui momentul culminant al anului 2010", a spus rectorul Vasile Işan. Pe 25 octombrie, membrii comunităţii academice şi cei o mie de invitaţi din ţară şi din străinătate vor străbate Iaşul îmbrăcaţi în robe, recreând scena cortegiului domnesc condus de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Pentru a marca un secol şi jumătate de la înfiinţarea ca primă universitate modernă a României, reprezentanţii UAIC au lansat site-ul oficial dedicat jubileului universităţii, http://150.uaic.ro, pe care vor putea fi urmărite toate evenimentele de amploare organizate pe parcursul întregului an. Potrivit rectorului UAIC, Vasile Işan, o altă manifestare dedicată acestei aniversări este întâlnirea reprezentanţilor celor 31 de universităţi din Reţeaua Utrecht, care se va desfăşura în perioada 23-24 aprilie. Aceasta va fi urmată, în perioada 20-22 mai, de întâlnirea Consorţiului Universitaria, din care fac parte UAIC, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea "Babeş-Bolyai". În cadrul acestei întruniri, susţine Işan, se va discuta, printre altele, despre clasificarea şi ierarhizarea universităţilor din România. La începutul lunii iunie, reprezentanţii UAIC vor organiza întâlnirea Reţelei Coimbra, la care sunt aşteptaţi să participe în perioada 9-11 iunie profesori de la cele mai de prestigiu universităţi din lume, precum Harvard, Cracovia, Oxford. Din cadrul manifestărilor nu a fost omisă "Ziua Absolventului", care se va desfăşura la sfârşitul lunii mai. Acesta va fi primul an în care toţi absolvenţii universităţilor publice ieşene se vor reuni într-un marş pe străzile oraşului, urmat, ca de obicei, de o festivitate de absolvire şi un concert. "Evenimentele vor continua în luna octombrie, perioada în care a fost inaugurată oficial Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", şi vor constitui momentul culminant al anului 2010. Pe 25 octombrie, membrii comunităţii academice şi cei aproximativ o mie de invitaţi din ţară şi din străinătate vor străbate Iaşul îmbrăcaţi în robe, recreând scena cortegiului domnesc condus de domnitorul Alexandru Ioan Cuza care, în urmă cu 150 de ani, venea însoţit de alaiul său pentru a inaugura prima Universitate a României", a spus rectorul Universităţii Al. I. Cuza. În aceeaşi perioadă vor avea loc conferinţe ale unor personalităţi marcante, printre care Andrei Pleşu şi Denis Miéville, fost rector al Universităţii Neuchâtel, concerte susţinute de Universitatea de Arte "George Enescu" şi Orchestra de Cameră din Chişinău, dezveliri ale plăcilor aniversare şi ceremonii de conferire a celui mai înalt titlu universitar - Doctor Honoris Causa. Pe lângă aceste manifestări-reper, pe tot parcursul anului vor avea loc evenimente cu o frecvenţă aproape săptămânală: conferinţe ale unor personalităţi marcante din toate domeniile de studiu ale universităţii, conferinţe internaţionale şi congrese ştiinţifice, expoziţii, lansări de volume, concerte. Cei interesaţi să participe vor putea selecta evenimentele în funcţie de tipul acestora (ştiinţifice, culturale, studenţeşti, sportive etc.), de facultatea organizatoare sau de perioada în care vor avea loc. De asemenea, site-ul http://150.uaic.ro va avea recomandări lunare legate de cele mai interesante evenimente ce au loc în universitate şi o secţiune dedicată personalităţilor din istoria universităţii. Site-ul este disponibil în limbile engleză şi franceză.