„Voluntariatul este o treaptă care duce la sfinţire“

Privit de unii ca pe o modă, de alţii ca pe o modalitate de dezvoltare profesională şi socială, voluntariatul presupune însă mult mai mult decât atât, trece peste aceste aparenţe şi ajunge la a face bine aproapelui prin prisma iubirii lui Dumnezeu.

Modelul suprem pentru un voluntar îl reprezintă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, care ne-a învăţat iubirea de aproapele, iubirea de duşmani, iubirea faţă de orice om, îndemnându-ne: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum Eu v-am iubit pe voi!". "Ora de religie în sine este un exerciţiu pentru voluntariat, pentru ceea ce numim "filantropos". Învăţăm, exersăm iubirea pentru aproapele după modelul Mântuitorului. Încercăm să cultivăm în inimile copiilor voluntariatul ca şi modalitate de a face binele în Hristos, fără vreo plată", crede doamna Denisa Mănoiu, profesor de religie la Colegiul "Costache Negruzzi".

2011 a fost declarat de către organismele europene Anul European al Voluntariatului, cu această ocazie fiind organizate diferite acţiuni menite să atragă atenţia asupra faptului că oricine, indiferent de vârstă, statut social, religie etc. poate aduce o schimbare în bine societăţii în care trăim, dacă îşi doreşte cu adevărat. "Implică-te!", "Nu sta deoparte!", "Schimbarea stă şi în mâinile tale" sau, dacă ar fi să cităm sloganul promovat de Comisia Europeană, "Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!" sunt doar câteva dintre imperativele care îndeamnă la iniţierea diverselor activităţi de voluntariat, în derularea cărora să fie implicaţi în mod special tinerii.

În sensul larg al cuvântului, a fi voluntar reprezintă dorinţa de a face ceva fără a exista o constrângere, de a realiza un act conştient şi voit. În funcţie însă de domeniile în care se promovează voluntariatul, de societatea în care fiecare trăieşte, de valorile care au stat la baza formării ca individ, activitatea aceasta reuneşte o sumă de definiţii şi tradiţii, chiar dacă elementul comun este acela de a face binele şi de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate.

Credinţa ortodoxă promovează ideea de voluntariat prin într-ajutorarea aproapelui, însă văzută prin prisma dragostei faţă de Dumnezeu. "A face binele este un exerciţiu eminamente creştin, binele este principiul iubirii în Hristos: Hristos, Dumnezeu şi Omul în acelaşi timp, care vine şi ne arată clar modelul slujirii aproapelui. Voluntariatul este o activitate care ar trebui să se manifeste zilnic, să fie un mod de a trăi prin perspectiva binelui. Însă binele fără Hristos nu are nici o valoare, pentru că este făcut doar pentru împăcarea propriei conştiinţe", crede doamna Denisa Mănoiu, profesor de religie la Colegiul "Costache Negruzzi" din Iaşi, implicată în derularea a numeroase acţiuni de voluntariat împreună cu elevii de toate vârstele.

Acţiuni de voluntariat sau de caritate

Despre graniţa extrem de firavă, dar totuşi sesizabilă între voluntariatul ca acţiune de iubire a semenilor rezultată din iubirea de Dumnezeu - "filantropos" şi voluntariatul ca acţiune de caritate - "caritates", precum şi despre beneficiile infinit mai valoroase sufletului în cazul primei opţiuni, copiii află la orele de religie.

"Ora de religie în sine este un exerciţiu pentru voluntariat, pentru ceea ce numim "filantropos". Învăţăm, exersăm iubirea pentru aproapele după modelul Mântuitorului. Hristos face o legătură extraordinară între oameni, arătându-le iubirea de aproapele, iubirea de duşmani, iubirea faţă de orice om. Iar acest aspect se dezvoltă treptat în cadrul orei de religie şi încercăm să-l cultivăm în inimile copiilor - voluntariatul ca şi modalitate de a face binele în Hristos, fără vreo plată, evitând modelul caritabil, care ne dă doar răgazul de a ne odihni un timp la umbra conştiinţei că am săvârşit şi un lucru bun, pe lângă păcate", ne explică doamna Mănoiu.

Filantropia promovată în cadrul orelor de religie este susţinută chiar de elevi. "Pentru mine voluntariatul înseamnă nu doar implicarea în diverse proiecte, ci mai ales în a oferi din puţinul meu şi celui care nu are. Asta ţine de formarea ta ca om, ţine de mediul în care ai crescut. Dacă ai avut lângă tine persoane credincioase, cu frică de Dumnezeu, nu se poate să nu-ţi fi însuşit şi tu măcar o parte din aceste simţăminte. În fapt, chiar aceste lucruri învăţăm în cadrul orelor de religie - să ne iubim aproapele, să facem binele pentru mântuirea noastră", susţine Aurel Asanache, elev în clasa a XII-a la secţia Patrimoniu cultural în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" Iaşi.

Aceleaşi gânduri are şi Maria Pancu, elevă la Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi": "Voluntariatul înseamnă a da mână cu mână cu cel de lângă tine, fără a face nicio diferenţă, de rasă, de religie, de modul cum arată, de statut etc. Înseamnă să fii bun cu cel de lângă tine şi să-l ajuţi cât îţi stă în putinţă. Eu particip la acţiuni de voluntariat pentru simplul fapt că la un moment dat am avut nevoie de un astfel de ajutor şi nu mi-a fost oferit. Acum eu încerc să ofer celor din jur ajutorul de care nu am avut parte. Uneori nu trebuie să ceri ceva pentru ca să ţi se dea; este de-ajuns ca cel de lângă tine să vadă şi să-şi dea seama. Mă bucur că la şcoală există persoane care promovează importanţa unor astfel de acţiuni, respectiv doamna dirigintă şi doamna profesoară de religie".

Filantropia şi orele de religie

Voluntariatul de tip filantropos, caracteristic Ortodoxiei, se învaţă mai ales la orele de religie. Elevii urmează modelul Mântuitorului Iisus Hristos şi al Sfinţilor Părinţi, care au făcut îndemn la iubirea necondiţionată a aproapelui. "Mântuitorul a spus: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum Eu v-am iubit pe voi!" Urmând acest exemplu, noi încercăm să concentrăm toate acţiunile pe care le întreprindem în cadrul Clubului "Vasiliada", numit aşa după modelul Vasiliadelor întemeiate de Sf. Vasile cel Mare la vremea sec. al IV-lea, când, ca şi acum, tinerii aveau nevoie de sprijin. În zilele noastre, cu atât mai mult este nevoie de însuşirea acestui concept de voluntariat, pentru că agresiunea vine din toate părţile, sub diverse forme, iar copiii practic nu ştiu în ce direcţie să se îndrepte. Noi, ca profesori, ca părinţi, dar mai ales ca buni creştini suntem datori să-i ajutăm prin implicarea noastră totală şi necondiţionată la orele de curs şi în afara lor", susţine şi doamna Carmen Filoti, profesor de religie la Colegiul Agricol "Vasile Adamachi" Iaşi.

Ora de religie face astfel diferenţa dintre filantropie şi caritate. "Voluntariatul este o modalitate prin care tu lucrezi în mod deliberat, prin prisma iubirii, pentru mântuirea ta, şi nu aştepţi nimic în schimb, este o transformare lăuntrică care poate ajunge la nivelul sfinţeniei. Voluntariatul este o treaptă care duce la sfinţire, la mântuire, la dumnezeirea omului în permanenţă. Iar dacă măcar un elev din zece sau chiar dintr-o sută ajunge să simtă astfel, atunci rămânem cu certitudinea că sămânţa bună a ajuns într-un loc roditor, iar Dumnezeu va lucra mai departe ca să se înmulţească", mai spune doamna profesor Mănoiu.

Voluntariatul ca modă

În special în ultima perioadă, noţiunea de "voluntariat" a căpătat alte valenţe şi pentru că unele instituţii universitare sau de orice alt tip solicită aşa-numitul dosar al voluntarului, din dorinţa de a observa implicarea individului în societatea în care trăieşte. De asemenea, voluntariatul tinde să se transforme într-o adevărată modă, degradându-se definiţia de "filantropos", şi pentru că prin intermediul acţiunilor la care participă voluntarii îşi construiesc relaţii noi, îşi exersează anumite abilităţi, însă cu scopul doar de a-şi deschide oportunităţi mai bune de angajare sau de a se dezvolta social şi profesional, neglijând dezvoltarea personală, mult mai importantă şi mai durabilă în timp.

"Voluntariatul trebuie să fie un deziderat; nu trebuie să ne oprim la voluntariatul acela facil, când am făcut ceva, am intrat în posesia unui document, pe care l-am ataşat la dosarul personal, şi gata, totul s-a încheiat. Trebuie să simţim că ceea ce facem dă rezultate. Ideea de voluntariat este adeseori trunchiată şi la capitolul cauze putem trece şi faptul că la unele facultăţi se cere chiar un dosar privind participarea la acţiuni de voluntariat. Atunci când facem un bine aproapelui trebuie să ne gândim la acţiuni de voluntariat nu de răsunet mediatic, ci de vizibilitate în faţa lui Dumnezeu, acţiuni care să cântărească în acel, să-l numim aşa, dosar al mântuirii noastre", susţine doamna profesor de religie.

Din experienţa doamnei Mănoiu, de coordonator al multor acţiuni de voluntariat întreprinse atât în parteneriat cu diverse organisme nonguvernamentale, cât mai ales cu Biserica, am aflat că voluntariatul realizat din iubire faţă de Dumnezeu este realizat mai ales de copiii mici şi foarte mici, atunci când ei sunt foarte curaţi şi inocenţi: "Acest lucru mai târziu apare şi la elevii mai mari, ca o finalitate a studiului, a muncii, a implicării lor în viaţă. Simt că nu doar a ajuta material pe cineva reprezintă un act de voluntariat, ci şi a-l ajuta din punct de vedere spiritual, de exemplu a vărsa o lacrimă în semn de solidaritate cu suferinţa sa".