Asumarea crucii - călătorie cu Hristos spre Înviere

„Duminica Sfintei Cruci ne arată că rugăciunea unită cu postul este o lucrare duhovnicească de răstignire a patimilor, de înfrânare a lăcomiei, de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, de înfrânare de la gânduri, cuvinte și fapte rele, precum și de împlinire mai intensă a poruncilor Evangheliei lui Hristos, prin fapte bune sau prin milostenie”, a subliniat Patriarhul României în cuvântul de învăţătură rostit în Duminica a 3‑a din Postul Mare, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit ca la mijlocul Postului Mare să fie cinstită Sfânta Cruce. „Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhov­nicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere (...). În mijlocul Raiului se afla Pomul Vieții, pe care din cauza neascultării şi nepostirii l‑au pierdut Adam şi Eva. De aceea, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie aşezată sărbătoarea de pomenire a Sfintei şi de viaţă făcătoare Cruci a lui Hristos. Noi serbăm în fiecare an Înălțarea Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie, când se citește Evanghelia Răstignirii lui Hristos, însă această serbare a Crucii, în Duminica a 3‑a din Postul Sfintelor Paști, nu se referă direct la pătimirile lui Hristos, ci ea are mai mult un înțeles spiritual, ascetic, îndreptat spre Înviere, după cum ne arată și Evanghelia acestei duminici”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a arătat apoi ce înseamnă lepădarea de sine ca lucrare duhovnicească. „Însuși termenul de lepădare de sine este dificil de înțeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într‑o lume individualistă, în care se afirmă eul și se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunțare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat. Lepădarea de sine nu înseamnă desființarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a viețui. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la modul egoist și pătimaș de a trăi doar pentru sine în uitare de Dumnezeu și de oamenii nevoiași. Hristos‑Domnul ne arată, de fapt, că numai atunci putem să‑I urmăm Lui, când centrul vieții noastre nu mai suntem noi înșine, ci El! Când viața omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător și limitat, ci pe legătura de iubire veșnică și infinită cu Hristos Dumnezeu‑Omul, atunci viața omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmb­o­gățire spirituală veșnică, în iubirea eternă a Preasfintei Treimi”, a evidenţiat Întâistătătorul Bisericii noastre.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că luarea crucii înseamnă recunoașterea neputințelor proprii, dar și voința de a birui păcatul. „Crucea are o mulțime de înțelesuri spirituale în Sfânta Scriptură. În Evanghelia de astăzi, Crucea poate însemna recu­noașterea propriilor neputințe și asumarea suferințelor personale. Crucea este adesea o neputință sau o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristețe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne‑am dorit. Foarte adesea, crucea în viața omului poate fi și o copilărie trăită fără părinți, o viață de familie fără copii sau o văduvie pe toată viața. Crucea poate fi și un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi și o durere prelungită în tot timpul vieții, ca urmare a pierderii unei ființe dragi. În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputință, o neîmplinire sau o suferință care marchează viața omului. Însă când Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe fiecare „să‑și ia crucea” (Marcu 8, 34), aceasta este o chemare prin care El spune: Ia, acceptă, poartă neputința ta și urmează‑mi Mie! Prezintă‑mi Mie durerea ta, neputința ta, boala ta, osteneala ta, lupta cu tine însuți și cu neputințele tale! Astfel, Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare”, a subliniat Patriarhul României.

Preafericirea Sa a mai explicat că urmarea lui Hristos prin credință și iubire față de Dumnezeu transformă suferința în speranță. De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a precizat că jertfa Crucii și slava Învierii sunt nedespărțite. „Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii. Cel ce poartă crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere. Lumina harului Împărăției lui Dumnezeu pătrunde tainic în sufletul omului credincios și în viața sa, iar el simte bucuria chemării lui Hristos și a prezenței lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, Care tainic participă la suferința omului credincios și rugător pentru a‑i dărui acestuia bucuria Învierii Sale”, a spus Preafericirea Sa.