La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
Acţiune filantropică organizată de o parohie bucureşteană
Parohia Balta Albă din Protopopiatul Sector 3 Capitală a desfăşurat duminică, 31 august, o acţiune social-filantropică în cadrul căreia au fost oferite 100 de porţii de hrană caldă persoanelor fără adăpost din zona Gării de Nord din Bucureşti. Parte a programului filantropic al parohiei intitulat „Nici o lună fără o faptă bună”, acţiunea desfăşurată în ultima zi a lunii august a fost posibilă prin colaborarea Parohiei Balta Albă cu Organizaţia „Cornelius - Punte Umană”, cu sprijinul oamenilor de bine care s-au alăturat acestei lucrări filantropice.
„Este o minune pe care reușim să o trăim lună de lună, atunci când mâna întinsă se transformă în speranță și în hrană pentru suflet și trup. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit și îi purtăm în rugăciune”, ne-a declarat părintele paroh Cătălin Grumeza.
Lunar, parohia bucureşteană Balta Albă organizează, cu sprijinul colaboratorilor, acţiuni social-filantropice care au ca beneficiari persoane aflate în diferite situaţii de risc social, medical sau material. Prin astfel de gesturi simple, dar pline de iubire, comunitatea dovedește că binele poate deveni o obișnuință și că împreună putem schimba destine.



.jpg)