Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Daruri pentru Complexul „Casa soarelui” din Târgoviște
Beneficiarii Complexului de servicii sociale „Casa Soarelui” din Târgoviște au primit joi, 25 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, rechizite școlare și produse de curățenie.
Darurile au fost oferite de preoții de la parohiile: Băleni Sârbi, Băleni Români, Schela Mare, Produlești și Postârnac, din Protoieria Târgoviște Sud, însoțiți de tineri din comitetele parohiale de tineret, sub coordonarea părintelui Marius Traian Stan, protopopul Protoieriei Târgoviște Sud.
Activitatea social-filantropică este o parte esențială a misiunii clericilor Arhiepiscopiei Târgoviștei, care, constant, oferă sprijin instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)