„A trecut vremea postului, dar n-a trecut şi rostul lui“

Mai ieri ne îngrijoram la vestea sosirii luptelor duhovniceşti, de la începutul postului. Câteva zile ne despart de cutremurul şi tânguirea Golgotei. Şi, iată, acum toate au trecut, au rămas în urmă. Bucuria pascală şi lumina Învierii se revarsă peste noi cu îmbelşugare. Mirele Hristos ne-a poftit pe toţi la ospăţul Său de nuntă...

Dar, până să ajungem aici, a trebuit să călătorim pe o cale strâmtă, însă foarte sigură, bine bătătorită, pentru că pe ea au călătorit mulţi înaintea noastră; aceea pe care ne-a arătat-o pas cu pas sfântul şi Marele Post.

Mai întâi ne-am pregătit cu grijă, ca pentru orice lucru mare din viaţă şi ca să fim siguri că vom ajunge fără greş la ţinta dorită. Apoi, am declarat făţiş, cu îndrăzneală, război diavolului, cu rugăciune şi cu post; cu rugăciune stăruitoare şi cu aspre nevoinţe, cu curăţire de păcate şi cu lucrarea virtuţii, călăuziţi necontenit de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi de pilda vieţii lor desăvârşite şi întăriţi necontenit de harul Sfântului Duh. Sfintele Patimi ale Domnului ne-au arătat mai deplin rostul pregătirii noastre: de a ne împotrivi din răsputeri răului şi a ne lăsa scrişi cu degetul Tatălui ceresc. Căci mântuirea este marele dar pe care ni-l face Mântuitorul Hristos, prin Sfintele Sale Patimi, şi nu rod al ostenelilor noastre.

Nu există altă cale pentru a ajunge la marea bucurie a Învierii. Pe ea trebuie să călătorim toată viaţa, căci Paştile din acest an şi din fiecare an este numai o arvună, o repetiţie pentru Paştile cel veşnic. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice la Paşti: „A trecut vremea postului, dar n-a trecut şi rostul lui“.

Va veni însă vremea când călătoria pe calea cea strâmtă se va fi sfârşit pentru totdeauna, când va fi trecut puţina osteneală şi vom fi ancorat în limanul odihnei veşnice.

Cu ochii aţintiţi necontenit spre acest ţărm, să ne ducem mai departe călătoria. Puţină este osteneala...