„Acesta este tatăl meu!“

Într-o perioadă când negarea istoriei neamului se face pe bandă rulantă, a devenit stânjenitor să mai vorbim despre eroi. Sau dacă vorbim despre ei, ne referim la eroii „momentului“. Dar aceştia sunt oameni care se remarcă prin alte calităţi decât cei la care ne gândim astăzi.  Cui îi e frică de eroi? Mai avem nevoie de ei? La aceste întrebări ne putem răspunde singuri dacă ne uităm cu atenţie în orice carte de istorie sau ascultăm pe bătrânii care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Şi dacă bătrânii ne-au părăsit, plecând să-şi doarmă somnul de veci, iar cărţile de istorie scrise astăzi sunt departe de a prezenta realitatea aşa cum a fost, mai avem o scăpare. Să mergem la monumentele sau mormintele eroilor noştri. Întâlnirea cu ei va fi una cutremurătoare. Aşa am făcut şi eu când am vizitat Parcul Carol din Capitală unde, în locul cel mai înalt din zonă, este amplasat Mormântul Ostaşului Necunoscut. Povestea acestuia este una emoţionantă.

„Acesta este tatăl meu!“ Aceste cuvinte solemne au fost rostite la 14 mai 1923 de orfanul de război Amilcar C. Săndulescu, elev al Liceului Militar „Dimitrie A. Sturdza“ din Craiova. În Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mărăşeşti, aflat în faţa a zece sicrie cu osemintele a zece militari neidentificaţi, căzuţi pe câmpurile de luptă de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Târgu-Ocna, Jiu, Bucureşti, precum şi din Dobrogea, Ardeal şi Basarabia, orfanul a îngenuncheat în faţa celui de-al patrulea sicriu, rostind: „Acesta este tatăl meu!“ Aşa a fost ales Ostaşul Necunoscut, al cărui mormânt a fost aşezat în Parcul Carol din Bucureşti, în ziua de 17 mai 1923. (Augustin Păunoiu)