Acoperișuri

Acoperișul casei în care te-ai născut e însuși acoperișul lumii. Al tuturor lumilor prin care îți este dat să treci în timpul vieții. Timp pe care încerci să-l cauți în podul aceleiași case. Și-l găsești în fotografii și scrisori îngălbenite, în paginile cărților din primii ani de școală, în lucrurile ce miros a mâinile părinților și chiar a sufletul lor, care seamănă ca două picături de lacrimă cu sufletul tău. Vasile Răvescu pune toate acestea, ca să fie sigur că nu se vor pierde, sub acoperișul unei cărți ce poartă taman acest nume: Acoperișul. O carte cu odăile pline de oameni frumoși și de întâmplări la fel de frumoase din existența acestora, existență ajunsă, în cazul unora dintre ei, la capăt, al altora, aflată în plină înflorire.

În fapt, personajul principal al cărții este localitatea în care a venit pe lume autorul. E vorba de comuna Domnești din județul Argeș, una dintre cele mai vechi și mai cunoscute așezări rurale din România. A fost întemeiată în 1523 de domnitorul Radu de la Afumați. Dar nu de la rangul întemeietorului îi vine numele, ci de la râul Doamnei, pe care se află.

Vasile Răvescu se întoarce în satul natal nu atât ca să repare acoperișul casei părintești, deși se întâmplă până la finalul cărții și asta, ci pentru a-și acoperi sufletul cu cerul de acasă, pentru a-i pune vieții sale petrecute departe de ai săi acoperișul după care a tânjit tot timpul. Chiar ține să-și mărturisească această nevoie. Și-o face, deși cartea e una de proză, situându-se la hotarul dintre literatură și jurnalism, în câteva versuri: Mai lasă-mi, Doamne, un an,/ Sufletul de domnișan./ Sau mă uită, dacă vrei,/ Printre domnișanii mei!

La Domnești funcționează cea mai veche bibliotecă sătească din țară. N-am nici o îndoială că Acoperișul lui Vasile Răvescu va ajunge sub acoperișul ei. Când se întâmplă un astfel de lucru în locul unde ai văzut lumina zilei, nu poți să fii decât un scriitor fericit. Ți s-au întors și sufletul, și cărțile acasă!