Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Acrivie, pogorământ şi discernământ

Acrivie, pogorământ şi discernământ

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 09 Dec, 2014

Avva Euprepios „odată, fiind jefuit, le-a dat hoţilor ajutor. Aceştia i-au înşfăcat tot ce-au găsit în chilie, dar au uitat acolo toiagul unuia dintre dânşii, iar avva Euprepios, văzându-l, s-a întristat. L-a luat şi a alergat după ei, vrând să li-l dea înapoi. Dar ei nu l-au luat, de frică să nu li se întâmple ceva. Atunci bătrânul, întâlnind câţiva drumeţi care aveau acelaşi drum, i-a rugat să ia toiagul şi să-l dea hoţilor înapoi“. Iar avva Euprepios nu este singurul din Patericul egiptean căruia nicidecum nu-i pasă de averea sa, ci este bucuros să o lase în mâinile celui care vrea să îl jefuiască. Despre avva Macarie Egipteanul ni se povestesc chiar două astfel de întâmplări. Iat-o pe prima dintre ele: „Avva Macarie, pe când trăia în Egipt, a dat peste un om care-i fura lucrurile trebuincioase cu ajutorul unui animal de povară. A venit ca un străin la hoţ, l-a ajutat să încarce animalul şi l-a însoţit, zicând cu multă stăpânire de sine: «N-am adus nimic în lume, este limpede că nici nu putem scoate nimic din lume. Domnul a dat şi s-a întâmplat cum a vrut El. Domnul fie binecuvântat în toate»“.

În lumea noastră obsedată de control şi proprietate, astfel de povestiri sunt curat scandal. Cele două pe care le-am citat mai devreme nu sunt însă singulare. În numeroase cazuri bătrânii puneau deasupra bunurilor materiale (chiar cele de strictă necesitate) persoana aproapelui care îi jefuia, ca o aplicare practică a poruncii Mântuitorului de a-ţi iubi vrăjmaşul. Indulgenţa Părinţilor faţă de cei care le produceau neajunsuri personale nu trebuie văzută ca o desconsiderare a poruncii biblice de a nu fura ori o justificare a răutăţii. Avva Daniel povesteşte despre avva Arsenie că era cu totul intransigent în privinţa furtului, pentru că răneşte sufletul hoţului şi îi tulbură pe cei care trăiesc cu el. Pentru a putea înţelege aceste relatări divergente şi atitudini contradictorii privind furtul, e nevoie să ne familiarizăm cu câteva principii ale vieţuirii Părinţilor din pustie şi, implicit, ale vieţii creştine. În cazul nostru, în afară de faptul că Părinţii cinsteau oamenii, chipuri ale lui Dumnezeu, mai mult decât lucrurile neînsufleţite, e nevoie să ne oprim puţin asupra acriviei, pogorământului şi discernământului. Acrivia înseamnă aplicarea în literă a normei, pogorământul este aplicarea normei cu multă flexibilitate, personalizat, în funcţie de nevoile sufleteşti ale fratelui. Discernământul, acea înţelepciune asistată de Duhul Sfânt şi şlefuită în asceză, este „instrumentul“ cu care se judecă aplicarea normei: acrivie sau pogorământ? Şi tot discernământul este cel care dictează limitele între care se poate forţa norma, de dragul persoanei. Ca regulă generală, se observă că în comunitate, în public normele sunt puternice, iar acrivia este pe primul loc. Motivul este simplu: nu poţi fi îngăduitor cu ceva ce nu te afectează direct pe tine, ci doar pe celălalt. La nivelul relaţiilor personale, pe primul loc se găsesc îngăduinţa, înţelegerea, dragostea vie faţă de aproapele manifestată în orice context. Tocmai de aceea avva Arsenie este intransigent cu cel care furând afectează întreaga obşte, iar bătrânii Euprepios şi Macarie sunt mai mult decât îngăduitori cu cei care-i jefuiesc, pentru că: „N-am adus nimic în lume, este limpede că nici nu putem scoate nimic din lume. Domnul a dat şi s-a întâmplat cum a vrut El. Domnul fie binecuvântat în toate“. Şi mai mult, o asemenea detaşare faţă de bunurile materiale se dovedeşte mântuitoare pentru cel care o practică, dar de multe ori şi pentru hoţi, a căror inimă se înmoaie şi se pocăiesc.