Act de eternă amintire

Titlul reproduce cu fidelitate înscrisul descoperit, în mod excepțional, într‑o biserică prahoveană, aflată sub semnul înnoirilor.

Orice vizită într‑o parohie oglindește dorința întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care până la sfârșitul veacurilor rămâne în fruntea corabiei mântuitoare, Biserica, pe care El însuși a întemeiat‑o. Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).

Învățăm din viața fiecărei parohii, din lăcașurile bine întreținute și organizate cum se cuvine, dar și din aspectele aparent nesemnificative, care par a fi lăsate de‑o parte de comunitate și autoritățile locale și chiar de unii slujitori ai Bisericii.

De cele mai multe ori, în spatele a ceea ce se vede se ascund mulți ani de istorie! Unele biserici au o vechime impresionantă, edificii eclesiale care păstrează în zidurile lor secole de rugăciune. Ele sunt păstrătoare ale tradiției de veacuri care urcă spre cer.

Altele, mai noi, nu au reușit să fie martore la noianul de evenimente, aidoma celor din vremurile de demult, însă simbolizează efervescența și dinamismul credinței, bucurând privirea cu picturi, unele chiar opere de artă, transpunând sufletul în bucuria unirii cu Hristos.

Piciorul Sfintei Mese poartă pecetea istoriei și continuității Jertfei Mântuitorului, prin sfintele moaște care se așază în interior, precum și prin documentul care‑i menționează pe fericiții și de‑a pururea pomeniții ctitori.

Despre ostenitorii și binefăcătorii Bisericii se amintește mereu în timpul sfintelor slujbe, însă numele lor scrise în documentul care se pune în piciorul Sfintei Mese, la slujba de târnosire, străjuiesc tainic lăcașul de cult, înveșnicind deodată cu dăruirea acestora întreaga lor viață.

Recent, într‑o vizită pastorală pe care am făcut‑o la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Urlați, lăcaș de cult care în ultima vreme a trecut prin ample lucrări de restaurare, împlinite cu mari jertfe, prin stăruința părintelui Petroniu Virgil, am remarcat dorința de înnoire, în primul rând sufletească, la care se adaugă și cea de restaurare a zidurilor, activitate administrativă îndelung așteptată de edificiile mai vechi.

Timpul își spune cuvântul, iar construcțiile eclesiale au nevoie de oameni care să le reînnoiască!

În biserica din Urlați, atunci când afară ploua, apa ajungea în interior, acoperișul lăcașului de cult fiind deteriorat, întrucât trecuseră mulți ani de la ultima intervenție la învelitoare. De aceea erau stringente reparațiile capitale, alături de multe alte lucrări ce se impuneau a fi realizate. În ultima perioadă, cu ajutorul unor binefăcători, s‑au împlinit multe din acestea, înălțându‑se și o capelă, care este, în fapt, o frumoasă bisericuță pictată, cu Sfânta Masă construită după model athonit, unde se pot săvârși slujbele de pomenire a celor adormiți ori prohodirea lor înainte de a fi încredințați pământului.

În cele câteva vizite pastorale făcute în ultima perioadă, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh, i‑am sugerat parohului înnoirea Sfântului Prestol, întrucât cel actual a fost zidit cumva într‑o formă necorespunzătoare, ușor îndreptat către dreapta Altarului și nu centrat pe mijlocul lui. După cererea adresată Preafericitului Părinte Patriarh și aprobarea pentru a se putea desigila și înnoi Sfânta Masă, m‑am deplasat din nou la biserica amintită, participând la desfacerea vechiului Prestol.

În primul rând, am fost impresionat de mărimea și starea pietrei de deasupra Sfintei Mese. Efectiv un bloc de piatră, care, cu siguranță, a fost adus în condiții dificile, cu mult efort, fiind greu de manevrat și în zilele noastre, cu atât mai mult în urmă cu 140 de ani, când a fost săvârșită slujba de sfințire.

Documentul găsit în piciorul Sfintei Mese datează din urmă cu aproape un secol și jumătate. Întâmplător sau nu, lucrarea împlinită la această Sfântă Masă se află la distanță de 140 de ani, fără doar câteva zile, de momentul târnosirii ei. Am avut și bucuria găsirii unui act, numit de ctitor De eternă amintire, cel mai vechi document găsit de mine într‑o astfel de împrejurare.

Așezat în piciorul Sfintei Mese, bine păstrat, cu scris caligrafic, opisul vorbește despre momentul sfințirii, amintind câțiva ctitori principali și pe cel care a oficiat slujba de târnosire.

Astfel, înțelegem că în zilele preaînălțatului rege Carol I și al soției sale Regina Elisabeta, fiind Mitropolit al Ungrovlahiei și Primat al României D. D. Calinic Miclescu, s‑a sfințit această biserică, dându‑se hramul Sfinților Mai Marilor Voievozi Mihail și Gavriil, de către Preasfințitul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, vicarul Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, având coliturghisitor pe protoiereul de Prahova Ștefan Tănăsescu, pe preoții Emanoil Mirodot, Mihail Georgescu și diaconul Atanasescu din București, împreună cu preoții bisericii.

Ctitorii principali sunt: domnul Emanoil Pache Protopopescu, proprietar mare în localitate, împreună cu soția sa, Iosefina; Ion Urlățeanu, proprietar mare, Ion Panaitescu, cu soția sa Ecaterina, Cănuță Ionescu, primarul orașului Urlați și Dumitru Negulescu.

Actul a fost scris la 1883, noiembrie 5, într‑o zi de duminică.

Documentul mai are câteva nume și semnături, dintre cele pe care le‑am putut descifra, reținem: Atanasie Diaconu și Atanasia diaconița, Emanoil iereul și Ecaterina cu fiii, Dimitrie cu familia lui, Mihail iereul și copiii săi, Nicolae iereul cu fiii și tot neamul, Dumitru și Maria, Grigore și Ecaterina, iereul George, trecut la cei adormiți, cu prezbitera Anastasia, Profira prezbitera, Vasile și Alexandra, Teodor cu neamul lor, arhiereul Filaret, arhiereul Teodorit și alții, trecuți în ceata celor adormiți. Mai sunt menționate numele: Emanoil, Sofia (Iosefina), Maria, Nicolae, Ecaterina, Maria, Emanuel, Ion, Ion cu neamul lor.

Bine păstrat, Actul de eternă amintire consemnează, așadar, o pagină din istoria parohiei amintite.

Cât de importante sunt astfel de documente, mai ales că, în cazul celui despre care dăm mărturie, unele dintre nume și datele prezentate în interiorul înscrisului nu se cunoșteau. Astfel, când se va întocmi o nouă istorie a Parohiei „Sfinții Arhangheli” din Urlați, care este în momentul de față cea mai importantă biserică a localității, va fi trecut și acest act‑document, întru neuitarea și îmbogățirea istoriei locale.

Din acest episod am înțeles valoarea pe care o poartă un astfel de izvod, ca și alte însemnări similare, fie și mai puțin importante la prima vedere. Astfel de documente pot reconstitui, într‑o zi, istoria unui sfânt lăcaș, a unei localități și, de ce nu, istoria noastră, în general.