Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
24 Noi, 2024
Activism sau contemplaţie?
Poate fi smintitor să vezi diferenţele imense între variile profiluri de părinţi duhovniceşti, care reprezintă, în fond, aceeaşi Ortodoxie. O apoftegmă ilustrativă pentru deosebirile din sânul Bisericii este povestirea cu numărul 38 despre avva Arsenie Romanul, din Patericul Egiptean.
Patericul s-a născut din întâlnirile, voite sau spontane, ale monahilor, care, deşi retraşi în pustie, îi căutau pe cei sporiţi duhovniceşte pentru propriul folos spiritual. O astfel de situaţie ne este prezentată şi în apoftegma despre care vorbim, cu privire la avva Arsenie. Acest bătrân, cu biografia lui spectaculoasă, a ajuns să fie cunoscut şi cinstit printre călugării din Egipt şi nu numai. Bunul nume al lui ajunsese la Roma, de unde veneau membri ai aristocraţiei să îl întâlnească. Arsenie nu a fost niciodată binevoitor cu astfel de vizitatori care îi tulburau liniştea, ceea ce i-a determinat pe unii comentatori să vorbească despre mizantropia călugărului. Cert este că distanţa şi rezistenţa Sfântului Arsenie faţă de vizitatori erau constante.
În apoftegma 38, dintre cele care îi sunt dedicate, Arsenie nu este singurul personaj. Alături de el apare un alt monah, celebru în acea zonă. E vorba de Sfântul Moise Arapul, cel pe care Biserica îl pomeneşte în 28 august. Moise, ca şi Arsenie, era un mare convertit, dar biografiile celor doi diferă radical. Dacă Arsenie, un nobil roman, îşi petrecuse prima parte a vieţii la curtea imperială, Moise în schimb a fost căpetenie de tâlhari. Arsenie era destul de delicat fizic şi predispus la boală, în vreme ce Moise avea o forţă fizică şi o vitalitate ieşite din comun. Arsenie trăia izolat şi autonom, în vreme ce Moise era deschis şi primitor. O diferenţă deloc neglijabilă între cei doi era neamul: Arsenie era roman, educat, iar Moise era egiptean simplu, asemenea majorităţii monahilor din acea pustie. Între cele două categorii era un oarecare conflict latent, ne lasă să înţelegem unele povestiri.
Aşadar, Arsenie cel Mare şi Moise Arapul reprezintă două extreme ale monahismului din pustia egipteană. Apoftegma 38 relatează o întâlnire a unui frate străin cu ambii călugări. Arsenie, conform obiceiului său, este rece şi distant cu vizitatorul, care nu îndrăzneşte să-i vorbească, şi prin urmare pleacă fără să primească un cuvânt de folos. De cealaltă parte, întâlnirea cu Moise este plină de căldură şi de bucurie. Fostul tâlhar îl primeşte pe noul venit şi îl odihneşte.
E aproape de la sine înţeles că întâlnirea cu căpetenia de tâlhari convertită a fost mai bună decât cea cu fostul demnitar roman.
Unul dintre părinţi, care asistă la scenă, nu se mulţumeşte cu o asemenea abordare simplistă a lucrurilor. Cere lui Dumnezeu să-l lumineze cum este posibil că „unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrăţişează pentru numele Tău“. Descoperirea pe care o primeşte acel părinte este frumoasă şi ilustrativă pentru amploarea diferenţelor îngăduite în Biserică: „Iată i s-au arătat două corăbii mari pe râu şi a văzut pe avva Arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind în linişte într-una; iar avva Moise şi îngerul lui Dumnezeu plutind într-alta, şi-l hrăneau pe el cu faguri de miere“.
Viaţa celor doi e diferită, iar răsplata nu este uniformă şi nivelantă. Care dintre cei doi e mai mare e greu de apreciat. Cert este că amândoi sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu. Este totuşi o nuanţă, misticul, retrasul, singuraticul Arsenie trăieşte în ambianţa Duhului lui Dumnezeu, în vreme ce Moise este hrănit de înger. Interiorizarea este deci superioară activismului, deşi nici acesta din urmă nu este de lepădat. Fiecare îşi ia plata lui de la Dumnezeu.
.jpg)
