Adam - primul om

Din Biblie ştim că primul om a fost Adam. El a fost creat de Dumnezeu printr-o acţiune directă: „Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7). Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, bărbat şi femeie (Facerea 1, 27).

Creatorul îl pune pe Adam să dea nume tuturor fiinţelor vii: „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice...” (Facerea 2, 19-20)

Pentru că primul om nu a găsit ajutor potrivit, „Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam somn greu; şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam” (Facerea 2, 21). Iar acesta, primind femeia de la Dumnezeu, a zis: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Facerea 2, 23).

Numele de Eva îl primeşte femeia după ce primii oameni sunt alungaţi din Rai pentru păcatul neascultării. „Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.” (Facerea 3, 20)

Ordinea în care-i creează Dumnezeu pe primii oameni ne arată că originea neamului omenesc este în primul om: Adam. Dumnezeu a creat mai întâi pe Adam şi apoi pe Eva, iar din ei „s-a născut nea­mul omenesc” (Tobit 8, 6).

Pentru om, Dumnezeu a făcut Raiul în care l-a aşezat: „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea 2, 8). Acest loc nu este doar unul geografic, ci mai ales spaţiul apropierii maxime a omului de Dumnezeu. Este locul unde omul trăieşte fericirea supremă în prezenţa Persoanelor Preasfintei Treimi şi se bucura de comuniunea de iubire a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt.

Textul cărţii Facerea ne arată că omul a fost creat să trăiască în Rai: „A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facerea 2, 15).

Prin păcatul neascultării de porunca divină, omul a pierdut Raiul şi armonia cu natura. După căderea în păcat, Dumnezeu îi spune lui Adam: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19).

După ce l-a izgonit din Rai pe Adam, Dumnezeu „l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden” (Facerea 3, 24), unde primii oameni au început viaţa lor pământească. Prin păcat, primii oameni au fost supuşi morţii şi au pierdut Raiul.