„Al patrulea T”

„Reflectez acuma la un articol pe care aş vrea să-l scriu, dacă oi avea timp şi care s-ar numi «Al patrulea T». Ce înseamnă al patrulea T? Îndeletnicirile noastre se limitează la trei T-uri, adică: «tâlcuim», cum facem noi acuma, tâlcuim, cu vorbe sau în scris, stăm de vorbă, comentăm, facem exegeze. T. «Traducem» din scrierile străine şi «tipărim». Ştiţi ce nu facem? Al patrulea T. Nu «trăim». Nu trăim. Uităm că Ortodoxia stă pe două picioare. Stă pe dreaptă credinţă, ortodoxie, dar stă şi pe dreaptă făptuire, care în greceşte ar fi ortopraxie. Noi uităm de această dreaptă făptuire. Ni se pare că a vorbi corect despre adevărurile de credinţă ajunge. Ei, nu ajunge. Credinţa fără de faptă, cum ştiţi, e moartă. Asta am vrut să vă spun. Vă mulţumesc” (Virgil Cândea, Conferința „Tradiție și desacralizare”, 2005).

Astfel, într-o frază memorabilă, reușea regretatul cărturar, academicianul Virgil Cândea, să sintetizeze condiția omului educat din zilele noastre. „Al patrulea T” nu este altceva decât o metaforă a stării ce-i lipseşte cel mai mult intelectualului contemporan, atunci când nu este ateu declarat: starea de trăire a credinţei.

Prin întreaga-i operă, de dimensiuni monumentale, savantul înduhovnicit care a fost Virgil Cândea, cel care a făcut afirmaţia definitorie că atracţia faţă de religia creştină i-a fost ştiinţific motivată, ne oferă un model de intelectual trăitor de la care, de am încerca să-l urmăm, am putea primi mare folos.

În zilele noastre, intelectualul, adică acea persoană care şi-a cultivat capacităţile intelectuale şi cognitive, spre a le pune, măcar teoretic, în slujba semenilor săi, se raportează la Biserică, la religie în general, în trei feluri. O primă categorie, din păcate semnificativă numeric, este rezervată sau indiferentă. Vorbim despre ateii convinşi sau despre cei care cochetează cu tendinţele moderne şi postmoderne de contestare a existenţei lui Dumnezeu, Creatorul lumii, Ziditorul făpturilor, Capul Bisericii. Medici, oameni de ştiinţă, filozofi, scriitori, artişti de toate felurile şi-au făcut din libera cugetare un titlu de glorie. Zilnic ne întâlnim cu ei. Alungarea lui Dumnezeu din mintea, sufletul şi profesiunea lor are consecinţe imediate ce se răsfrâng asupra tuturor, dar mai ales asupra lor înşişi. Cu mici, dar notabile excepţii, cultura contemporană, în ansamblu, este creaţia acestora.

Urmează, apoi, o a doua categorie, numeroasă şi ea, de intelectuali pentru care religia e un fapt cultural, iar Dumnezeu o existenţă într-adevăr, dar undeva, într-un plan îndepărtat, care nu are atingere cu lumea noastră, cu viaţa propriu-zisă. Finalul conferinţei lui Virgil Cândea se referă mai ales la această categorie, ce poate fi, ca şi prima, foarte onorabilă în plan profesional, dar înstrăinată de Dumnezeu şi atinsă, din această pricină, de morbul tristeţii şi al deznădejdii. Nici prima categorie de intelectuali, cea a ateilor, nici cea de a doua, a teoreticienilor pe marginea religiei, nu au conştiinţa şansei de mântuire oferită celui ce se face următor lui Hristos. Aceşti intelectuali deznădăjduiţi nu cred în viaţa viitoare şi nici în restaurarea lumii, la Parusie. Sunt cei care folosesc adesea nefericita expresie „a trecut în nefiinţă”, referindu-se la moartea cuiva.

Dar, pentru că Dumnezeu i-a dat omului, ca dar nepreţuit, libertatea de a-şi alege drumul, de a gândi şi de a simţi, chiar în virtutea acestei libertăţi fundamentale, există printre noi acei „robi ai lui Dumnezeu tăinuiţi în mijlocul lumii”, pe care-i aminteşte Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, intelectuali trăitori ai credinţei, lucrători harnici şi smeriţi ai viei lui Dumnezeu. Existenţa şi discreta lor prezenţă întăreşte Biserica şi ajută la purificarea zilnică a unei lumi căzute sub stăpânirea materiei. A trăi în orizont spiritual înseamnă a rămâne ataşat de tradiţie, căci numai tradiţia ta şi respectarea tradiţiilor celorlalţi te pot călăuzi spre întâlnirea cu Dumnezeu.

Intelectual e cel ce-şi cultivă ogorul minţii. Trăitor creştin e cel ce-şi sădeşte în suflet, sămânţă cu sămânţă, iubirea şi nădejdea în Dumnezeu. Intelectualul trăitor e cel care se străduieşte în fiecare clipă a vieţii să-şi armonizeze mintea cu sufletul, să le pună în consonanţă, pentru ca Dumnezeu să poată sălăşlui şi în gândul, şi în simţirea, şi în fapta lui. Spre acest model de viaţă au încercat intelectuali şi cărturari români de seamă să ne îndrume pe toţi. Să ne amintim de acel grup numeros adunat, la sfârşitul celui de al Doilea Război, în mişcare spirituală „Rugul aprins”, de la Mănăstirea Antim. Din acest grup a făcut parte şi Virgil Cândea. Să ne amintim de părintele Nicolae Steinhardt și de învățăturile lui. Existenţa întru Hristos a acestor oameni şi roada bogată de cultură pe care ne-au lăsat-o arată limpede că e posibil, chiar într-o lume atât de îndepărtată de Dumnezeu, să fii sau să te străduiești să devii următor celui de „al patrulea T”: Trăirea.