Altarul de vară al Reşedinţei Patriarhale

În grădina interioară a Reședinței Patriarhale se află, din anul 2010, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Altarul de vară cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul”. Cel de-al doilea hram este închinat Înaintemergătorului Domnului, deoarece în grădina interioară a aşezământului se află o statuie în bronz a pruncului Ioan, copie a sculpturii celebrului artist Paul Dubois, care a realizat această operă în anul 1861 la Roma.

Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitor al Reşedinţei Patriarhale, împreună cu protectorii spirituali ai celor două paraclise, dar şi ajutător al maicilor și slujitorilor care se îngrijesc de acest aşezământ.

Altarul de vară a fost sfinţit de Patriarhul României la 7 iulie 2010, împreună cu mai mulți ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. „În anul 2009, cu binecuvântarea Preafericirii Sale, întreaga curte a fost împodobită cu cinci mari icoane în mozaic, reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos Înviat (Altarul de vară), Mântuitorul Iisus Hristos-Dreptul Învăţător, Maica Domnului, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, realizate de pictorii bisericeşti Marcel şi Daniel Codrescu din Bucureşti, autori şi ai icoanelor în mozaic de pe frontispiciul Catedralei Patriarhale şi de la intrarea în Palatul Patriarhiei. De asemenea, în grădina interioară, au fost plantaţi noi arbuști și plante ornamentale, a fost restaurată statuia ce-l reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, a fost înlocuită instalația de la fântâna arteziană, iar întreaga incintă a primit un veşmânt nou, luminos”, ne-a spus arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal.

Curtea interioară este de formă pătrată, cu pavajul de travertin, cele opt coloane sunt distribuite două pe latura de vest şi câte trei pe laturile de nord şi de sud, pe ele sprijinindu-se terasa de la catul superior. Curtea este dominată de un bazin din marmură cu havuz şi instalaţie de apă, în centrul căruia, pe o cupă din marmură de Ruşchiţa, sprijinită pe figuri sculptate reprezentând pești sau vietăți marine, este aşezată statuia în bronz a Sfântului Ioan Botezătorul copil, cu crucea în mână. „Statuia, înaltă de 1,50 m, are o inscripție conținând două nume: al autorului sculpturii originale și al celui care realizează turnarea ei în bronz: P. Dubois. Roma 1861 şi F. Barbedienne. Fondeur. Paris. Paul Dubois, important sculptor francez, a realizat o statuie în bronz a Sfântului Ioan Botezătorul copil în 1861, în timpul unei călătorii de studii la Roma, lucrarea fiind premiată la Salonul de la Paris în 1863. După desenele realizate de Dubois, aflate acum la Muzeul Luvru din Paris, au fost turnate între anii 1865 şi 1953 șase copii, de dimensiuni diferite, de către Barbedienne, cunoscut meșter turnător în epocă. Statuia aflată la București este una dintre acestea, originalul se află la Muzeul Orsay din Paris”, a precizat arhim. Paisie Teodorescu.

Edificiul Reşedinţei Patriarhale a fost realizat în mai multe etape. Construită iniţial ca stăreţie a mănăstirii, înfiinţată aici de domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654 - 1658), a cunoscut ulterior mai multe etape de transformare. Mai întâi a fost reşedinţa mitropolitului (1668), transferată în Bucureşti odată cu mutarea aici a capitalei şi a domnitorului de la Târgovişte, iar din anul 1925, odată cu ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, a fost transformată în Reşedinţă Patriarhală. „Fiind dintru început o construcţie bisericească, indiferent de adăugirile sau înnoirile aduse, arhitectura sa a rămas mereu adaptată în raport cu această destinaţie. Astfel, aspectul ei este unul monumental, dar simplu, fără decoraţii inutile. Stilul arhitectural, de orientare neoromânească, cu spaţii armonioase ce reunesc elemente stilistice multiple - romanice, gotice, renascentiste, creează o impresie generală de vilă italiană, accentuată de existenţa grădinii interioare, cu coloane de piatră sculptată, cu fântână arteziană şi statui. Între anii 1928 şi 1931, prin purtarea de grijă a Patriarhului Miron Cristea, au avut loc mai multe transformări radicale la palatul Reşedinţei Patriarhale. Atunci s-a adăugat pe latura de vest o nouă şi încăpătoare incintă, în formă de patrulater, cu o curte interioară în mijloc. Construcţia noii incinte a Reşedinţei Patriarhale a început în anul 1928, după planurile arhitectului George Simotta, cheltuielile construcţiei fiind acoperite din bugetul statului. Diriginte de şantier a fost chiar arhitectul proiectant, iar antreprenor şi constructor inginerul Aurel Ioanovici din Bucureşti, care a lucrat în baza unui contract încheiat cu Patriarhia, la 8 iunie 1928. În timp, această incintă a cunoscut modificări și îmbunătățiri. În timpul Patriarhului Justinian, trotuarele din curtea interioară, în suprafaţă de 70 mp, au fost pavate cu marmură, înlo­cuindu-se vechea pardoseală din asfalt şi ciment. De asemenea, au fost montate borduri din travertin, iar bazinul fântânii arteziene din mijlocul curţii a fost placat cu marmură. Totodată, pe trei laturi ale curţii interioare, unde arhitectura clădirii a îngăduit, s-au montat 8 coloane din piatră de Albeşti, cu fusul şi capitelurile frumos sculptate, cu motive inspirate din coloanele bisericii Mănăstirii Văcărești, cum se văd şi astăzi, şi s-au pardosit cu plăci de marmură coridoarele deschise ale terasei de la etaj, care dau în curtea interioară”, a explicat arhim. Paisie Teodorescu. Privită de pe terasa de la catul de sus, curtea interioară a Reşedinţei Patriarhale, cu coloanele ei de piatră sculptată de factură brâncovenească, Altarul de vară, bazinul cu havuz şi rafinamentul artistic cu care este amenajat puţinul spaţiu disponibil (consacrat în mare parte peluzelor cu iarbă şi flori), creează acum un cadru elegant și primitor, solemn și în același timp prietenos.