Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Alternative spirituale“ în România secolului al XXI-lea

„Alternative spirituale“ în România secolului al XXI-lea

Un articol de: Pr. Conf. Dr. Radu Petre Mureșan - 04 Iul, 2010

În România ultimelor două decenii se poate observa un interes pentru căutări spirituale dintre cele mai diverse, care au ca numitor comun valorizarea ezoterismului, în special cel provenit prin filieră teosofică, fascinaţia faţă de tot ceea ce este legat de mistica şi spiritualitatea orientală, interesul pentru ocult şi iraţional, popularizarea exacerbată a fenomenelor paranormale şi impunerea ideii că trăim într-o lume a misterelor, aşteptări milenariste legate de trecerea la epoca Vărsătorului, proliferarea credinţelor păgâne, adoptarea unor metode de vindecare alternativă, complementare medicinei clasice (bioenergie, reiki, acupunctură); înmulţirea cursurilor şi seminariilor unde se predau tehnici de eliminare a stresului, de obţinere a confortului psihologic, a dezvoltării mentale, de comunicare cu propriul subconştient.

"Recompoziţia" religiei în postmodernism

Această efervescenţă fusese proprie ţărilor occidentale începând cu anii 1960-1970 şi arăta că sentimentul religios se întoarce, deşi teoreticienii secularizării nu-i mai dăduseră nici o şansă. Sociologii care au încercat să definească fenomenul au vorbit fie de "întoarcerea religiosului" sau "de-secularizare", fie de "decompoziţia" sau "recompoziţia" religiei în modernitate. Formele de manifestare ale acestui sentiment religios erau inedite, adesea îmbrăţişând credinţe, sensibilităţi, practici marginale peisajului religios tradiţional sau chiar străine de acesta.

Religiozitatea postmodernă, cum a fost numită, se caracterizează, grosso modo, prin faptul că refuză să se alinieze la o anumită tradiţie religioasă colectivă, şi prin faptul că propune o căutare spirituală personală în locul practicii religioase efective. De fapt, religiozitatea postmodernă reflectă acea convingere, foarte răspândită printre contemporanii noştri, potrivit căreia oamenii pot avea o viaţă spirituală în afara Bisericii, adevărul nu trebuie legat de o anumită instituţie care să fie depozitarul ei, oamenii pot fi morali în familie şi în societate fără să se raporteze la o anumită credinţă religioasă. Acest "credo" se prelungeşte uneori într-o religiozitate seculară prin angajarea în cauze "sacre" ca ecologia sau apărarea drepturilor omului ("laicitatea deschisă").

Spiritualităţile alternative relativizează divinitatea Persoanei Mântuitorului

Formele de spiritualitate alternativă pe care le-am evocat au puncte de vedere particulare despre divinitate, despre natura umană, despre viaţă şi moarte, despre morală sau spiritualitate, toate aflându-se în totală contradicţie cu învăţătura creştină. Ele proclamă faptul că totul este relativ, că nu există valori morale, că oamenii sunt dumnezei şi îşi creează propria lor realitate. "Teologia" spiritualităţii alternative se bazează pe trei teme care revin obsedant în discursul acestor grupuri: panteismul, relativizarea persoanei divino-umane a Mântuitorului Iisus Hristos şi o antropologie centrată pe autodivinizarea omului.

Omul contemporan nu se simte vinovat de propriile greşeli, pentru că, potrivit principiilor gnostice, toate experienţele, inclusiv cele negative, îl ajută să crească, să se maturizeze spiritual. Prin urmare, pentru el nu există nici păcat, nici Rai sau iad, nici mântuire. Omul alternativelor spirituale este un om suficient sieşi, care nu are nevoie de revelaţie, nici de mântuire, nici de vreun ajutor din exterior. Pentru el, adevărata "spiritualitate" constă în a cunoaşte, şi acest lucru are în el însuşi putere mântuitoare proprie.

În locul mântuirii, spiritualitatea postmodernă propune iluminarea, prin care persoana va conştientiza faptul că este divină. Iluminarea se atinge prin diferite tehnici sau practici.

Spiritualitatea de tip New Age nu este departe de proiectul "omului nou" pe care-l dezvoltaseră regimurile totalitariste în secolul al XX-lea. Totalitarismele au pus accent pe maleabilitatea omului, pe posibilitatea lui de transformare prin educaţie, condiţionare, propagandă. Este exact ceea ce învaţă formatorii, trainerii sau guru acestor mişcări, şi anume că valorile, gândirea, convingerile morale sau religioase ale unei persoane pot fi deprogramate şi reprogramate, în aşa fel încât adepţii să aibă sentimentul că îşi creează viaţa.

Interesul semenilor noştri pentru tot ceea ce promite cunoştinţe superioare şi dezvoltarea potenţialului uman se pliază foarte bine pe postmodernitatea în care trăim şi care împinge pe fiecare la realizarea de sine. Succesul în viaţă şi în carieră este adevărata religie a omului modern. Iar această "religie" se vinde ca orice produs al societăţii de consum.