America a ales...

Toată suflarea a stat, zilele acestea, cu ochii țintă pe alegerile prezidențiale din SUA. Considerate, pe bună dreptate, cruciale pentru actuala gene­rație de pământeni, aceste alegeri vin pe fondul succesiunii a numeroase crize pe care le încasăm cu toții. Globalizarea informației, dar și a relațiilor comerciale și politice duce la resimțirea directă a fiecărei mișcări bruște te miri unde, a fiecărei hurducături în orice colț al planetei de către toți cei 7 miliarde de cetățeni universali ai ei. Amortizoarele par că cedează în mers. Suntem ca mărgelele pe ață și, ca atare, este esențial ce se întâmplă acum în epicentrul colosalei puteri euroatlantice a Occidentului: Statele Unite.

Donald Trump a câștigat detașat alegerile apelând la temele (și temerile) economice ale oamenilor de rând, știind că pragmatismul american votează mai mult cu portofelul decât cu inima. Agenda lui Trump include și mult-dorita pace în cele trei puncte fierbinți actuale: Ucraina, Orientul Apropiat/Mijlociu, zona indo-pacifică. Însă creștinii americani au fost atrași de promisiunile din campanie, care prevedeau stoparea propagandei transgender, stoparea schimbării de sex la copii, stoparea incriminării cadrelor medicale care se opun din motive de conștiință acestor operații, stoparea/limitarea avortului (cu excepțiile medicale evidente). În plus, aceiași creștini au fost impresionați de declarația lui Trump, după tentativa de asasinat: „Dumnezeu mi-a cruțat viața ca să salvez America”. E drept, stilul este bombastic, exaltat, însă L-a introdus direct în ecuația electorală pe Dumnezeu. Întrebarea care se naște de aici este următoarea: poate fi „angajat” Dumnezeu ca agent electoral într-o campanie politică?

După cum merg treburile în aceste rânduri de alegeri, se pare că da. Față de runda electorală trecută, Dumnezeu revine pe circuit ca mesaj, ca raportare, ca fundal al promisiunilor și bunelor intenții. Este invocat, citat, adus martor, adulat și cinstit public. Din buze, din gesturi, din înfățișare, din cuvinte. Nici un candidat, cel puțin în România, nu mai „fuge” de asocierea cu Biserica, dimpotrivă. Dar ce s-a schimbat oare în acest răstimp? Că Dumnezeu tot acolo este, Biserica Lui la fel... Nimic spectaculos dinspre creștini, însă întoarcerea politicienilor devine una spectaculoasă, iar exemplul revenirii în forță a lui Donald Trump la Casa Albă ridică o serie de întrebări, între care cea mai importantă rămâne și cea mai simplă dintre ele: de ce? Deoarece ateismul și progresismul nu au răspuns și nici nu o vor putea face vreodată marilor întrebări pe care și le pune omul, odată cu venirea lui pe pământ. Ateismul și progresismul degenerat (avem și noi exemple autohtone) caricaturizează sau relativizează viața însăși negăsindu-i fundament, rost, țintă și logică supremă. Ateismul și progresismul derapat nu cunosc bucuria lucrurilor înalte, profund spirituale, lumea este opacă, încâlcită, ghemoasă, strict liniară. Fericirea, cu voie de la stăpânire, este doar pe pământ, este limitată, este pe orizontală; nu există fericire pe verticală. Ei bine, în aceste condiții, recunoașteți că acest tip de ofertă este limitată, chiar și electoral. De aici apare schimbarea de atitudine față de credința creș­tină, față de Biserică. Iar aceasta a câștigat, o dată pentru totdeauna, inima „electorilor” săi și ea rămâne un exemplu de bune practici al ținerii promisiunilor făcute.

Revenind la Donald J. Trump (care sper să se abțină de la gesturi bruște și porniri resentimentare) și alegerile americane, mă uimește orbirea main streamului media în a accepta evidențele: oamenii nu pot fi întorși ușor cu cheița ideologică, mai ales creștinii care cred în Revelație și în revoluția duhovnicească adusă de Hristos. Oamenii credinței sunt imuni la cântecul sirenelor noilor ideologii, cu atât mai mult cu cât acestea îi înfundă pe cei care le urmează orbește în depresie, nefericire, angoasă, suicid (lent sau rapid), adicții, mutații sufletești și trupești. Nimic din ceea ce ne propun artizanii fericirii fără Dumnezeu nu rezistă probei timpului și nu răspunde nevoilor profunde ale sufletului uman. Și politicienii au înțeles asta, de aceea merg pe cartea rebranșării la valorile credinței, la tradiții și identitate asumată, iar Trump și promisiunile lui au fost considerate un ultim refugiu. Totul e ca, odată ajunși la butoane, politicienii să își amintească toate aceste lucruri și să creadă ca marele și Sfântul Împărat Constantin: „In hoc signo vinces”.