Amintirile ţinutului Fălticenilor despre patriarhul Teoctist

Dintre toţi patriarhii României, cel mai mult a îndrăgit ţinutul Fălticenilor fericitul întru adormire Teoctist Arăpaşu, al V-lea Intâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Printre marii ierarhi ai veacurilor trecute, legaţi de acest ţinut, se numără Sfinţii Ierarhi Dosoftei de la Probota şi Ioan de la Râşca, logodiţi cu îngerescul chip în aceste mănăstiri, dar şi marele mitropolit al Moldovei Veniamin Costachi, care şi-a trăit ultimii patru ani de viaţă în Mănăstirea Slatina, unde a şi fost îngropat în decembrie 1846.

O binecuvântare pentru tot ţinutul

Legătura patriarhului Teoctist cu Fălticeniul este veche, din tinereţea lui. Ca arhimandrit la Iaşi, i-a fost încredinţată conducerea procesiunii cu moaştele Sfintei Parascheva prin Moldova, procesiune care a ajuns, pentru câteva zile, şi în ţinutul Fălticenilor. Mai întâi a fost întâmpinarea lor la bariera Tâmpeşti, cu prezenţa a numeroşi preoţi şi credincioşi, convocaţi de protoiereul Iacob Chiticaru.

Moaştele Sfintei Parascheva au rămas peste noapte la Biserica „Adormirea”, continuându-şi a doua zi itinerariul duhovnicesc prin Baia, islazul satului Rădăşeni, Mălini, Drăceni şi mănăstirea Slatina.

A fost o binecuvântare pentru tot ţinutul, încercat, în vara fierbinte a anului 1947, de o cumplită secetă. După ani şi ani, patriarhul Teoctist îşi amintea de oameni şi locuri, cunoscute lui încă din 1947. Fiecare îşi avea locul lui. Nimeni nu era uitat, nici chiar amănuntele aparent nesemnificative.

Plecat de „amar de vreme” din Moldova, a revenit în 1977, ca mitropolit. Prima sfinţire oficiată în această calitate a fost în protoieria Fălticeni, la Biserica „Sfinţii Arhangheli” de la Fălticenii-vechi, unde slujea un preot admirabil, Ilie Ilisei. N-a venit singur la sfinţire, ci însoţit de doi arhimandriţi de la Muntele Athos. Era un eveniment în vremea aceea! A slujit frumos, cum nu mai văzusem şi m-a onorat cu „cinstea” de a-i fi anagnost. Şi soarele i-a zâmbit în acea zi târzie de toamnă, la 13 noiembrie 1977.

Un an mai târziu, tot în noiembrie, revenea la Fălticeni să sfinţească o biserică nouă, ridicată la Ţarna Mare de către neobositul părinte Zenovie Ghidescu. Atunci, în noiembrie 1978, a fost frig, dar s-a slujit afară, datorită mulţimii nemaiîntâlnite. A venit şi de data aceasta însoţit de oaspeţi de la Consiliul Mondial al Bisericilor. Amfitrion binevoitor, mitropolitul le-a vorbit despre locurile sadoveniene şi despre evlavia credincioşilor care înfruntaseră frigul mai mult de patru ceasuri, cât a durat slujba.

Aproape în fiecare an venea şi la hramul mănăstirii Slatina, voievodala ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu, vestită „Academie duhovnicească”, cu profesori renumiţi, ca ieroschimonahul Paisie Olaru, arhimandritul Cleopa Ilie sau Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Andrei Scrima şi atâţia alţii. Venirea mitropolitului Teoctist la Slatina era un eveniment pentru întregul ţinut. Poposea în mănăstire şi a doua zi, la pomenirea ctitorilor, vorbea cu preoţii, făcea vizite la parohiile învecinate şi chiar la protoierie. Cunoştea bine zona şi-l îndruma singur pe şofer să meargă într-o anumită direcţie, pentru a ajunge cu bine la destinaţie.

Sfinţiri „de pomină”

Ca mitropolit al Moldovei şi Sucevei a continuat lucrările de consolidare şi restaurare de la Mănăstirea Râşca. Aloca, anual, sume importante de bani din bugetul Arhiepiscopiei şi dorea să vadă terminate aceste lucrări, care parcă nu se mai încheiau. L-am auzit, odată, plângându-se de starea precară în care se găsea mănăstirea şi obştea ei, vorbind de un blestem care pusese stăpânire peste acest loc. Cu toate acestea, mitropolitul a venit de multe ori la Râşca, impulsionând ritmul încet al lucrărilor şi cerând autorităţilor de la Suceava ajutor şi înţelegere.

Mai la deal de Râşca, mitropolitul şi patriarhul Teoctist a lăsat o importantă ctitorie, biserica parohială de la Slătioara. Gândindu-mă, acum, la dimensiunile acestei zidiri, la casa parohială, la clopotniţă şi la toate celelalte construcţii în anii aceia, realizez cât a fost de greu să facă atunci, în anii sfârşitului dictaturii, asemenea realizări. Bunăvoinţei lui, fondurilor de la centrul eparhial, i s-au asociat şi râvna rar întâlnită a părintelui Vasile Bostan, ctitor, alături de patriarh, al „complexului” de la Slătioara.

O sfinţire „de pomină” în zona Fălticenilor a rămas cea de la Sasca Mare, din 30 august 1980. Mitropolitul Teoctist a venit, şi de data aceasta, însoţit de un oaspete drag: arhimandritul Cleopa Ilie. Acesta cunoştea bine zona şi pe unii clerici şi credincioşi, întrucât fusese câţiva ani stareţ la mănăstirea Slatina. La sfârşitul slujbei, mitropolitul l-a poftit să vorbească. A vorbit un ceas. Era linişte perfectă. A fost subiectul-istorioară cu inima de mamă. Ce mai, a fost un eveniment, neuitat după trecerea vremii! Autorităţile s-au alertat, dar sfinţirea trecuse şi comunitatea credincioşilor era întărită duhovniceşte. A fost ziua aceea prilejul întâlnirii mitropolitului şi a unui mare duhovnic cu mulţimea credincioşilor de pe valea pârâului Suha, de sub poalele Stânişoarei, ţinut de basm şi vechi loc sihăstresc în acest „colţ de rai”.

În aceeaşi zonă mirifică, mitropolitul Teoctist şi-a legat numele de zidirea unei biserici impunătoare, care a avut ca arhitect şi paroh un preot de legendă, Petru Ciobanu. Este biserica construită în satul Herla, peste apă de Drăceni, în aceiaşi ani de încercări şi restricţii. Preotul Petru Ciobanu a trecut prin multe umilinţe, a fost amendat, obligat să oprească lucrările de construcţie, dar nu s-a lăsat. Mitropolitul îl susţinea, asemenea şi înţeleapta lui preoteasă, Angela, putând, până la urmă, să ajungă la liman. La sfinţirea bisericii, în haine albe, a venit însuşi patriarhul, însoţit de arhierei, arhimandriţi şi preoţi mulţi, iar norod, câtă frunză şi iarbă.

Tot la o resfinţire de biserică, la „Adormirea”, în Fălticeni, a poposit din nou mitropolitul Teoctist, cu puţin timp înainte de a deveni patriarh al României. A răspuns atunci invitaţiei părintelui Gheorghe Baltag, venerabil slujitor, fost protoiereu de Fălticeni, pe care-l cunoştea şi-l aprecia de multă vreme. De altfel, în casa preotului Baltag a poposit de multe ori, în drumurile pe care le făcea prin eparhie, trecând de la Neamţ spre Suceava ori Botoşani.

Mari patriarhi, oaspeţii Fălticeniului

Ca mitropolit sau patriarh, vrednicul de pomenire Teoctist Arăpaşu a făcut posibilă vizita în protoieria Fălticeni a trei mari patriarhi ai lumii ortodoxe. Este vorba de vizita patriarhului Diodor I al Ierusalimului (1982), Pimen al Moscovei şi a toată Rusia (1983) şi Dimitrios I al Constantinopolului (1987). Aceste delegaţii au fost întâmpinate la Biserica „Adormirea” din Fălticeni de credincioşi chemaţi de preotul Gheorghe Baltag şi au vizitat apoi frumoasa biserică din Boroaia.

Au fost acestea evenimente istorice care-şi leagă numele de marele patriarh Teoctist, care a fost un prieten, părinte şi arhipăstor al acestui ţinut. Desigur, astfel de legături sufleteşti au existat între fericitul patriarh şi cu alte zone ale ţării. Înclin să cred, fără să fiu subiectiv, că ţinutul Fălticenilor a avut un loc special în sufletul mare al patriarhului Teoctist. Această afirmaţie este probată de numeroasele vizite canonice făcute ca mitropolit şi patriarh, de sfinţirile de biserici în anii grei ai regimului comunist, de oaspeţii importanţi pe care i-a adus întotdeauna, în zonă, şi de multele amintiri pe care le păstra în inimă despre oamenii şi zidirile acestui loc.

Primită să fie smerita mea mărturie că, adeseori, fericitul patriarh Teoctist povestea cu bucurie întâmplări petrecute cu jumătate de veac în urmă. Numele şi locurile nu erau uitate. Îşi găsiseră loc definitiv în inima păstorului cel bun.