Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Aniversară: A te regăsi ieşind din uitare şi trăind normalitatea

Aniversară: A te regăsi ieşind din uitare şi trăind normalitatea

Un articol de: Dumitru Manolache - 07 Feb, 2011

Am uitat aproape să mai trăim în normalitate. Să mai simţim normalitatea ca pe o stare firească sau, de ce nu, ca pe o respirare. Multitudinea problemelor care ne fac viaţa zilnică un calvar ne îndepărtează, ne înstrăinează de noi înşine în aşa măsură încât, atunci când dispunem de câteva clipe de linişte, nici nu ne mai dăm seama de lucrul acesta. Şi noi, cei care trăim de pe urma cuvintelor, avem parte din plin de uitarea trăirii în normalitate.

A trebuit să ajung, după 30 de ani de muncă prin redacţiile mai multor jurnale centrale, la "Ziarul Lumina" ca să înţeleg că normalitatea nu este doar un experiment, o clipă, o sâmbătă sau o duminică petrecută cu ai tăi acasă, o nuntă, un concediu sau un bună ziua dat vecinului. Ci o stare cotidiană, o respirare firească, pe care le-am regăsit la acest ziar după o nesfârşită trecere-petrecere prin viaţă, "ca un Sisif modern, care aleargă să umple coşul cu nisipurile de prin pieţe", cum bine spunea un părinte român din Muntele Athos.

Da, astăzi pot să spun simplu, firesc: "Trăiesc în normalitate", "Am reintrat în normalitate", "M-am regăsit în normalitate".

Să mă explic. Trăiesc în normalitate pentru că lucrez la un ziar normal, aşa cum ar trebui să fie ţara şi toate ziarele care scriu despre ea. Trăiesc în normalitate pentru că muncesc într-o redacţie în care vorba, gestul, tonul, întâlnirea cu colegii, şedinţele de sumar, paharul de şampanie închinat de ziua vreunuia dintre noi, rugăciunea dinaintea agapei, dezbaterea, comentariul, disputa, contrazicerea, gluma, toate au măsură, au respect şi poartă în ele chipul bunei creşteri, înţelegerii, bunei-credinţe şi bucuriei. Bucuriei de a face ceva normal, util şi ziditor pentru semeni, într-o lume din ce în ce mai încercată şi mai rătăcită de însăşi esenţa existenţei ei.

Aş putea fi suspectat că spun toate acestea doar pentru că aşa trebuie ele spuse într-un ziar al Patriarhiei şi pentru că acum nu am ce face, mă obligă situaţia mea, şi aşa trebuie să le spun. Că atunci când am lucrat "dincolo", în presa laică, aş fi vorbit poate la fel despre normalitate şi măsură în acele redacţii, gândindu-mă la colegii din presa religioasă doar ca la nişte inşi retraşi, tăcuţi, închişi ca-ntr-un borcan, îmbrăcaţi toţi în negru, sobri şi reci. Credeţi-mă, nu este deloc aşa. Ştiu ce spun.

Cei ce muncesc în presa laică cunosc la fel de bine ca şi mine despre ceea ce vorbesc. Şi, aşa cum s-a întâmplat cu mine până de curând, mulţi dintre ei au uitat să mai trăiască în normalitate. Unii nici nu mai realizează ce sunt acelea normalitate, bun-simţ, ruşine, măsură, demnitate sau bună creştere. Toate s-au topit, s-au amestecat într-o trăire haotică, fără repere, guvernată de egoism, de teama să nu-ţi pierzi locul de muncă, un fel de fugă continuă în pielea goală pe Calea Victoriei, pentru că trăirea de pe urma cuvintelor s-a golit pentru mulţi de orice formă de respect şi onestitate. De responsabilitate şi de decenţă faţă de cei pentru care scrii.

"Ziarul Lumina" împlineşte astăzi şase ani de existenţă. Colegii au insistat ca eu, cel venit "din afară", să-mi exprim gândul în acest colţ de pagină la aniversarea cotidianului nostru. Am făcut lucrul acesta cu o oarecare reţinere, considerând că nu eu sunt cel mai potrivit a vorbi la un asemenea eveniment şi nici regăsirea mea firească în normalitate în mijlocul lor nu prezintă interes. Vă asigur însă că am scris cu bucurie şi respect pentru cei care au "năşit" şi binecuvântat "Lumina", pentru voi toţi, colegi ai mei, şi pentru cititorii noştri, atât de încercaţi de vremuri şi spoliaţi de normalitate. Lor, noi, cei din spatele "Luminii", ne străduim să le picurăm zilnic în viaţă stropi din Înţelepciunea şi Lumina lui Dumnezeu, după harul şi priceperea fiecăruia dintre noi. Şi încă ceva: astăzi, pot să spun cu mâna pe inimă că nu mai trăiesc doar de pe urma cuvintelor, ci trăiesc şi în Cuvânt.

Mi-a trebuit ceva timp să descopăr acest adevăr pe care doar inima, în normalitatea zbuciumului ei cotidian, ţi-l poate dezvălui.

Cine este doritor să înţeleagă această mărturisire îl rog să deschidă şi să citească Evanghelia lui Ioan la Capitolul I, versetul 1.