Apostolul Petru

Când parcurgem textele din Noul Testament este imposibil să nu remarcăm persoana Sfântului Apostol Petru. Parcurgând doar capitolul 2 din Faptele Apostolilor, vedem cum în urma predicii sale de după Pogorârea Duhului Sfânt devin creștini 3.000 de oameni, astfel constituindu-se prima comunitate din Ierusalim. Doar citind acest episod biblic ne putem da seama de importanța Sfântului Apostol Petru pentru creștinismul timpuriu. El era fratele Apostolului Andrei și în urma pescuirii minunate devine Apostol al lui Hristos, Care-i ­dă și numele de Petru. De la naștere a avut numele de Simon. Era de loc din Betsaida și se ocupa cu pescuitul pe Marea Galileei. De la această îndeletnicire este chemat de Domnul nostru Iisus Hristos să-I devină ucenic.

Este menționat în listele apostolice care apar în Sfânta Evanghelie. Alături de frații Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, este martor la momentul învierii fiicei lui Iair și la evenimentul teofanic al Schimbării la față a Domnului pe Muntele Tabor.

Sfântul Apostol Petru este cel care mărturisește mesianitatea Domnului Iisus Hristos în „părțile Cezareei lui Filip”. După acest moment, din impulsivitatea ce-l caracteriza, încearcă să-L convingă pe Mântuitorul să nu pătimească pentru răscumpărarea noastră, după ce Domnul vestește pe apostolii Săi, pentru prima dată, despre Jertfa, Moartea și Învierea Sa. Evident că Hristos Domnul îl apostrofează spunându-i că nu „cugetă cele ale Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23).

Cu toate că declară la Cina cea de Taină că nu se va lepăda de Hristos, când Mântuitorul îi anun­ță pe apostoli că unul dintre ei o să-L vândă, câteva ore mai târziu, în timpul interogării Învățătorului său de către arhiereu, de trei ori se leapădă de El înainte de a cânta cocoșul, exact cum Domnul i-a spus mai înainte. Are o căință sinceră și plină de durere pentru că L-a părăsit pe Domnul Iisus Hristos. După ce află de Învierea Domnului, merge la mormânt și constată că este gol. Este prezent la arătările Domnului după Înviere către apostoli și mai ales la Înălțarea Sa la cer.

În ziua Cincizecimii primește harul Duhului Sfânt, Care Se pogoară peste Sfinții Apostoli. Propovădu­iește Evanghelia lui Hristos mai întâi în Palestina conaționalilor săi iudei. Este unul din stâlpii Bisericii din Ierusalim.

După moartea martirică a Sfântului Ștefan, merge în Samaria, unde-l convertește pe Filip. Tot Sfântul Petru îl convertește pe centurionul Cornelius și pe toți cei ce locuiau în casa lui. Este arestat de regele Irod Agripa după ce acesta l-a martirizat pe Apostolul Iacob. În urma rugăciunii creștinilor din Ierusalim, un înger este trimis de Dumnezeu și-l eliberează din închisoare. Această eliberare minunată aduce mare bucurie creștinilor din Ierusalim.

Participă la Sinodul Apostolic din anul 50 de la Ierusalim. Conform tradiției, a propovăduit Evanghelia la nord de Țara Sfântă, în Fenicia, apoi în unele părți din Asia Mică, de unde vine în Antiohia, iar de aici la Ierusalim, unde I Se arată Domnul, Care-l trimite în Apus să vestească Evanghelia, după cum aflăm din Viețile Sfinți­lor. Itinerarul său misionar în Apus se termină la Roma, unde vestește Evanghelia lui Hristos. Aici va fi martirizat în anul 67 în timpul persecuției lui Nero. Sfârșitul său mucenicesc este cinstit astăzi de Biserică alături de cel al Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Apostol Petru și-a pus viața pentru vestirea Evangheliei și pentru creștinii pe care i-a păstorit. Modelul lui de urmare a lui Hristos este un exemplu pentru toți creștinii, iar pocăința lui, o certitudine a iertării pe care o primim de la Dumnezeu prin Taina Spovedaniei. Și noi astăzi îl cinstim ca pe un apostol, părinte și martir al Bisericii lui Hristos.