Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ararat

Ararat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 04 Iun, 2021

Ce să fac eu cu atât de multă viață? am spus, privind în depărtarea zilelor pe care le aveam de trăit. Poate că viața ce mi-a fost dată le-ar fi mai de folos altora decât mie! Abia mă născusem și știam aproape totul despre cer, de la îngerul care venise să mă păzească.  De dragostea alor mei, în primul rând, ce era cât un munte, pe care nu-l puteam urca singur. Dar și de alte primejdii la fel de însemnate, precum zborul berzelor, parfumul florilor de câmp, răsăritul curcubeului după ploaie.

Îngerul m-a lăsat să merg pe linia orizontului din palma lui până la capătul timpului și îna­poi. Imediat ce m-am întors de acolo, am chemat, fără să stau pe gânduri, un nor de deasupra casei noastre încredințându-i lui viața mea.

Nu-ți păstrezi nici măcar inima? m-a întrebat norul. Îmi sunt de ajuns ochii, i-am răspuns, ca să văd tot ce se întâmplă în jur fără să sufăr. Și mi-am văzut vârstele căzând peste lume. Ploaia dulce a copilăriei!

Ploaia verde a tinereții!  Iar la urmă de tot, s-a pus pe răpăit bătrânețea!

Doamne, ce potop!

Nici acum nu m-am dezmeticit bine. Noroc c-a trecut prin apropiere o corabie.

Așa lipsit de viață cum eram, am izbutit să urc pe puntea ei. Și-au urmat câteva mii de ani de plutire în derivă, ajungând, într-un târziu, aici pe Ararat, de unde vă scriu, cu lumina ochilor, despre toate acestea.