Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Arhiereul Eugeniu Laiu - La Horaița, așteptând ziua cea mare a învierii

Arhiereul Eugeniu Laiu - La Horaița, așteptând ziua cea mare a învierii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Horaița, mănastirea așezată în mijlocul pădurilor de sub muntele Horăiciorul, se află oarecum departe de drumurile cunoscute. Doar unii îi descoperă frumusețea și istoria, cu liniștea de început de veac care domnește în juru-i.

Așa a fost copilul de răzeși, Ioan Laiu, născut în Bârgăoanii Neamțului la 2 iulie 1894, care a venit la Horaița pentru prima dată la vârsta de 10 ani.

Acest lucru avea să-l remarce într-un cadru festiv, la hirotonia arhimandritului Eugeniu întru arhiereu, istoricul bucovinean Ioan Nistor, care spunea, în 1939, în măreața sală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, că Mitropolia Bucovinei a mai avut un arhiereu care a intrat în viața monahală la vârsta de 10 ani ca și Preasfințitul Eugeniu, dar nu la Mănastirea Horaița, ci la Mănastirea Putna. Era Isaia Baloșescu, care a ajuns apoi în fruntea eparhiei, păstrându-i și apărându-i drepturile, în timpuri foarte grele.

Copilul Ioan Laiu a ajuns la Horaița printr-un om al lui Dumnezeu care se numea arhimandritul Pimen Gheorghiu, viețuitor al Mănăstirii Neamț, ajuns apoi casier și stareț al Mănăstirii Horaița.

Ucenicind pentru scurt timp în Lavra Neamțului (unde după mulți ani a fost stareț pentru o zi și o noapte - în 1940), Ioan Laiu a trecut prin ascultările Horaiței, îndrumat îndeaproape de unchiul său, arhimandritul Pimen Gheorghiu.

În 1911 a descoperit lumea inefabilă a Teologiei, la Seminarul din Galați condus de arhimandritul Visarion Puiu, ierarhul strălucit de mai târziu, care i-a devenit cel mai apropiat sfătuitor și părinte, după cum adeseori Eugeniu Laiu mărturisea.

Absolvind cursurile Seminarului în 1920, s-a reîntors la „Horaița inimii sale”, devenind monah și primind darul diaconiei prin rugăciunile și punerea mâinilor mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei. În următorii patru ani a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuți și apoi s-a îndreptat spre Bălți, unde fostul său director de la Seminarul din Galați ajunsese episcop. Diacon la Catedrală, stareț al Mănăstirii Dobrușa, director al Seminarului monahal, vicar eparhial la Hotin, arhimandritul Eugeniu Laiu a fost de un real folos pentru Biserica din latura de nord a Basarabiei.

Rector al Facultății de Teologie din Cernăuți

Împreună cu ierarhul care l-a prețuit în mod total, Visarion Puiu, tânărul ahimandrit Eugeniu Laiu și-a adus contribuția la construirea Catedralei și Reședinței Episcopale, a altor biserici mărețe din Bălți și împrejurimi și a organizării Episcopiei din multe puncte de vedere. În 1932, la rugămintea mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei devine prefect de studii la Internatul Teologic și director (rector) al Facultății de Teologie din Cernăuți, în 1935 slujitor la Catedrala patriarhală din București, iar între anii 1936-1938 slujitor la biserica românească din Paris.

În 9 iulie 1939, în Catedrala mitropolitană din Cernăuți a fost hirotonit arhiereu, slujba fiind oficiată de mitropolitul Visarion Puiu (care l-a și recomandat ) împreună cu episcopii Partenie Ciopron, Efrem Tighineanul, Valerie Botoșăneanul și Emilian Târgovișteanul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1944) a stat mai mult la București unde a fost stareț al Mănăstirii Antim și conducător al Tipografiei cărților bisericești (Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române). În timpul acestei stăreții l-a tuns în monahism și l-a hirotonit ierodiacon în obștea de la Antim pe tânărul teolog Valeriu Anania, scriitorul și ierarhul Bartolomeu de mai târziu (la 2 februarie, respectiv 15 martie 1942). În aceeași perioadă a fost locțiitor de episcop la Constanța, Buzău și Craiova. Din 1 ianuarie 1949 până la 1 iulie 1951 a funcționat ca profesor de studii biblice la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și apoi, până în 1957, stareț la Mănăstirea Cocoș din Dobrogea. La aceste ascultări se mai adăugă și stăreția, pentru scurt timp, de la Mănăstirea Căldărușani, ctitoria lui Matei Basarab de lângă București.

Activitatea sa de la Hotin, Cernăuți, București și Paris, din nou la Cernăuți, Buzău, Craiova, Neamț, Cocoș și Horaița este de un dinamism rar întâlnit. A avut darul înnoirilor, al „ctitoriilor trainice „ cum spunea arhimandritul Vasile Vasilache, al muncii neobosite și al râvnei neostoite pentru Casa lui Dumnezeu.

Ctitor pentru mănăstiri românești din întreaga Europă

Catedrala din Bălți, Mănăstirea Dobrușa, biserici construite din temelii, toate îl consideră ctitor. Biserica românească din Paris s-a renovat integral în timpul slujirii sale, la fel și casa parohială. Corul bisericii a răsunat, datorită lui, în marile săli de concerte de la Paris și Strasbourg, a cântat, în ajunul sărbătorilor de Crăciun, colindele românești și i- a adunat, în spațiul eclesial, pe românii dezbinați.
La Cernăuți, înainte de a pleca către București și Paris, l-a cunoscut pe tânărul Ilie Iacob, căruia i-a fost duhovnic, povățuindu-l pe calea mănăstirii și a sfințeniei. După călugăria sa de la Neamț, monahul Ioan Iacob își va aminti mereu de sfaturile duhovnicului său din Cernăuți, arhimandritul Eugeniu Laiu.

În urmă cu 25-30 de ani, venerabilul protoiereu de Fălticeni, părintele Gheorghe Baltag, îmi povestea de studiile sale teologice urmate la Cernăuți unde i-a cunoscut și s-a împrietenit cu cei doi slujitori ai Bisericii: Eugeniu Laiu, viitorul arhiereu și Ioan Iacob, sfântul veacului XX.

Eugeniu Laiu a trecut în ultima parte a vieții sale prin mari greutăți. mitropolitul Visarion Puiu a fugit din țară, urmărit de regimul comunist și a trăit în exil aproape 20 de ani. Ucenicul său apropiat, arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul a fost permanent suspectat de prietenia cu el, de „legături primejdioase” pentru țară, de complot la adresa puterii politice instalate la București, de felurite minciuni și mizerii răutăcioase.

Rămas singur, fără sprijin și fără prieteni, arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul s-a întors la Casa Părintelui celui Bun, la mănăstirea sa de metanie, Horaița,unde și-a trăit ultimii ani ai vieții (1957-1967).

Un episcop smerit

Obișnuit cu măreția Palatului de la Cernăuți și cu slava din capitala pariziană, vlădica Eugeniu s-a smerit și a locuit într-o căsuță modestă, cu câteva odăi, pregătindu-se pentru întâlnirea cu mai marele arhiereilor, Mântuitorul Iisus Hristos.

Secretarul mănăstirii Horaița, ieromonahul Grigorie, care a adunat mărturiile unor credincioși din satele învecinate, spunea că în zilele senine vlădica Eugeniu se retrăgea în pădure, în locuri ferite, în Poiana lui Calinic ori în Poiana lui Iov, vechi locuri sihăstrești, rugându-se în liniște, cu rugăciunea lui Iisus. În rest vorbea puțin, părea supărat și neîmpăcat cu lumea în care era obligat să-și ducă zilele.

Din aceleași mărturii păstrate de la oamenii care l-au cunoscut aflăm că a avut unele neplăceri provocate de starețul de atunci al Horaiței, Teodorit Irimia, care-l subestima și care l-a umilit în repetate rânduri, fără motivație. În timpul când urmam cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț am cunoscut două bătrânele din satul Poiana, situat la trei km. depărtare de mănăstire, femei cuvioase care l-au îngrijit în ultimii ani ai vieții sale. În fosta lui chilie, locuia prin anii '80 ieromonahul Grigorie, un bătrân slujitor care vorbea foarte greu. El făcuse studii teologice la Cernăuți și-l pomenea întotdeauna pe arhiereul Eugeniu la sfintele slujbe, aprinzându-i și câte o lumânare la mormântul de lângă paraclisul Sfântului Nicolae.

Cărțile și lucrurile pe care le-a avut au rămas mănăstirii, din păcate unele dintre ele s-au înstrăinat din pricina aceluiași stareț Teodorit.

La înmormântarea arhiereului Eugeniu Laiu a slujit la Horaița mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu. Se întâlniseră cu mulți ani în urmă, îi știa suferința și umilințele. Îi cunoștea râvna tinereților și povara bătrâneților. Atunci, la înmormântare, mitropolitul a cuvântat: „ ….Harnic, el a cerut tuturor colaboratorilor săi hărnicie; cinstit, el a cerut tuturor cinste; jertfelnic, el a cerut tuturor muncă jertfelnică; drept, el a cerut tuturor dreptate…”.

Alături de arhipăstorul Moldovei au slujit la Horaița câțiva arhimandriți dintre care-i amintim pe: Irineu Crăciunaș, Eftimie Luca, Gherasim Cucoșel, Teofil Pandele, Dionisie Velea, preoți de enorie, slujitori ai mănăstirilor nemțene și alții.

Harnicul arhiereu Eugeniu Laiu Suceveanu s-a întors în urmă cu 50 de ani în mănăstirea unde fusese tuns în monahism, iar după zece ani s-a mutat la veșnicile locașuri, la 1 aprilie 1967. Au trecut de atunci 40 de ani.


*  Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor