Arhimandritul Benedict Ghiuş, monahul ca dintr-o poveste (III)

Cu adevărat binecuvântat a fost de Dumnezeu arhimandritul Benedict Ghiuş, după cum i se tălmăceşte şi numele. Viaţa lui închinată slujirii Domnului a fost o făclie aidoma luminii din noapte, care se vede până departe, ca şi cetatea aflată deasupra muntelui, ce nu se poate ascunde.

La împlinirea celor 20 de ani de la mutarea sa întru bucuria drepţilor care asemenea luminătorilor strălucesc, i-am sugerat părintelui Ignatie Cernicanul săvârşirea unei slujbe solemne de pomenire, după cum se cuvine unui asemenea monah ales. Mi s-a răspuns că părintele iubea smerenia şi în aceeaşi atmosferă lipsită de fast trebuie comemorat. Frumuseţea slujbelor liturgice şi dărnicia unei agape pot cuprinde în sine mai multă smerenie decât una afişată, dar am înţeles, dincolo de cuvinte, dorinţa liniştii de la mormântul celui care a râvnit şi iubit "viaţa şi petrecerea sfinţilor".

O privire exhaustivă asupra biografiei arhimandritului Benedict Ghiuş, insuficient cunoscută lumii noastre, ne obligă totuşi să medităm la câteva momente esenţiale din devenirea sa spirituală.

Ar trebui să începem cu luarea jugului vieţii monahale din tinereţe şi cu atenta activitate cărturărească din anii studiilor teologice, continuată până la sfârşitul zilelor pământeşti.

Un capitol distinct îl constituie apartenenţa la mişcarea duhovnicească "Rugul Aprins", care a mistuit inimile multor slujitori ai Bisericii din capitala României şi ale unor intelectuali care au simţit căldura şi chemarea Duhului Sfânt în viaţa lor.

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, într-una din confesiunile sale, vorbea despre întâlnirea din casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, în Bucureşti, eveniment întâmplat în vara anului 1947. Erau prezenţi arhimandriţii Benedict Ghiuş, Dosoftei Muraru şi Gherontie Ghenoiu, pr. prof. Dumitru Stăniloae şi alţii. Arhimandritul Cleopa vorbea cu patos despre Maica Domnului. La un moment dat, icoana ei, care trona în salonul în care avea loc discuţia, s-a clătinat minute în şir într-un preafrumos cântec de harfă care venea din înălţimile cerului... După mărturia părintelui Cleopa, arhimandritul Benedict Ghiuş a fost cel mai mişcat dintre toţi. Repeta în acele clipe: Maica Domnului, Maica Domnului, ce minune, ce minune…

Monahul ca dintr-o poveste: Benedict Ghiuş Arhimandritul

Întrarmat cu rugăciunile care erau bucuriile şi trăirile vieţii sale, a trecut apoi prin greutăţile temniţelor comuniste de la Jilava, Aiud şi Ostrov. Deşi potentaţii zilei ar fi vrut să moară în temniţă, un decret de graţiere i-a îngăduit să revină într-o vreme în care Biserica avea nevoie de mărturisitori adevăraţi.

O altă perioadă roditoare a vieţii sale a fost cea legată de Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, unde s-a remarcat ca profesor de vocaţie şi îndrumător duhovnicesc, alături de alţi monahi, ca Andrei Scrima, Petroniu Tănase, Demostene Tebeica, Ghenadie Neţoiu ş.a. Slujea cu mare evlavie şi-i îndemna pe elevi să fie cu luare aminte la Taina Preoţiei pentru care se pregăteau. Unul dintre elevii săi mi-a povestit, cu mulţi ani în urmă, că prin anii â50, în Postul Mare, a pregătit un Agneţ pentru Liturghia mai înainte Sfinţită. Într-o zi de vineri a început slujba şi mare i-a fost mirarea când, la vremea cuvenită, n-a mai găsit pe Sfânta Masă Agneţul pregătit cu o duminică înainte. A îngenuncheat şi a căutat peste tot. Un şoarece lăsase lângă sălaşul său o firimitură. Printre lacrimi multe, arhimandritul Benedict Ghiuş a pus firimitura pe Sfântul Disc şi a săvârşit Liturghia. Smerit cum era, a spus la sfârşit că Dumnezeu a îngăduit aceasta pentru păcatele lui. S-a retras pentru un timp la Schitul Pocrov, unde vieţuiau prietenii săi arhimandriţii Haralambie şi Vasile Vasilache, şi s-a rugat mult în urma acestei încercări.

În vremea şederii la Neamţ, citea în fiecare zi din Proloage, ediţia în chirilică de la sfârşitul veacului al XIX-lea. Atunci s-a înfiripat dorinţa diortosirii lor care s-a realizat mai târziu, către sfârşitul vieţii sale, ediţie de a cărei tipărire s-a bucurat din ceruri, unde Domnul îl chemase, după nemincinoasă făgăduinţă.

O altă întâmplare grăitoare din viaţa arhimandritului Benedict m-a impresionat. Patriarhul Justinian încerca o apropiere faţă de comunităţile româneşti din diasporă, aşa cum era şi Biserica Română din capitala Franţei. L-a trimis acolo pe arhimandritul Benedict, avantajat şi de cunoaşterea limbii franţuzeşti încă din vremea studiilor, dar şi prieten cu parohul de la Jean de Bouvois. Ajuns la Paris, blândul arhimandrit a avut parte de huiduieli şi ameninţări. Îl considerau apropiat al regimului comunist şi al patriarhului. El, de fapt, era doar... un monah ascultător, care-l reprezenta pe chiriarh după cum i se ceruse. Contestatarii lui, ca şi alţii din alte vremuri sau locuri, nu înţelegeau că în Biserică există reguli pe care trebuie să le respecţi ca şi cum te-ai afla permanent în prezenţa Mântuitorului Hristos, ieri, azi şi în veci acelaşi.

S-a amintit uneori despre importanţa şi rolul mişcării isihaste "Rugul Aprins", printre ai cărei discipoli a fost şi arhimandritul Benedict Ghiuş.

Viaţa lui discretă, departe de funcţii şi demnităţi zgomotoase, umilinţele temniţei şi ale răuvoitorilor care l-au nedreptăţit, îl aşază pe arhimandritul Benedict Ghiuş în ceata monahilor mărturisitori dintr-un veac care i-a încercat ca aurul în topitoare.

Benedict Ghiuş şi veşmântul de aur al smereniei

Mulţi spuneau că au observat în jurul chipului său o lumină. Aşa a fost! O lumină care venea dinlăuntru, o lumină a privirilor, un zâmbet candid, unul discret, nu unul de paradă.

Ceea ce am să mai spun nu-i poveste, ci un adevăr trăit de mine. Am văzut această lumină, ca un nimb în jurul chipului său, pregătit pentru a fi aşezat în mormânt, în iunie 1990.

După cum smerită i-a fost viaţa, smerit îi este şi monumentul funerar aflat lângă morminte celebre, în cimitirul cernican. Cred însă că răsplata din Ceruri este strălucită, după cum şi merită.

Arhimandritul Benedict Ghiuş este, fără îndoială, un monah desprins parcă dintr-o poveste.