Arhimandritul Climent Haralamb la o sută de ani. Sau despre poteca ce invită la nemurire

Nu sunt prea multe cazurile în care slujitorii Bisericii ajung la vârste venerabile. Și totuși, mai avem astfel de exemple, prin care ni se arată cât de bun este Dumnezeu cu cei care-L slujesc din toată inima.

Nu întotdeauna însă vârsta îndelungată oferă bucurii pe măsură. Adeseori, anii mulți sunt însoțiți de încercări, suferință, boală și neputință.

Altminteri mulțimea anilor, în mod special cei ai unui slujitor al Bisericii, dau naștere unei bucurii de negrăit, pe măsura darului lui Dumnezeu, Căruia, la soroacele împlinirii veleaturilor, se cuvine să-I aducem mulțumire din adâncul inimii.

Am cunoscut câțiva slujitori ai Bisericii care au pășit către treapta centenară. Unul dintre ei a fost cunoscutul Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, Eftimie Luca, devenit arhiepiscop la vârsta de 95 de ani, după ce slujise vreme îndelungată ca episcop al eparhiei, numită în acea vreme a Romanului și Hușilor, apoi a Romanului și Bacăului. Doar cinci zile i-au lipsit pentru a trece pragul centenarului. A plecat către Domnul în noiembrie 2014.

La aproape 100 de ani, fără câteva luni, ajunsese și Arhiepiscopul Râmnicului Gherasim Cristea.

Cunoscut monah din Mănăstirea Neamț, Gamaliil Păvăloiu, care a editat în tinerețe cărți și le-a tipărit în tiparnița străvechii lavre, trecuse în a 99-a primăvară când a plecat la Domnul.

Printre monahii nonagenari îi putem aminti pe protos. Petroniu Tănase, care a trăit aproape 97 de ani; ieroschimonahul Paisie Olaru, 93 de ani; protos. Veniamin Barbacaru de la Sihăstria, 92 de ani; monahul Bartolomeu Todirican, tot sihăstrean; în ceata lor se adaugă și ieroschimonahul Dionisie Ignat de la muntele Athos, care a atins venerabila vârstă de 95 de ani.

Mănăstirea Neamț a mai avut și alți călugări care au trecut de vârsta nonagenară, unul dintre ei originar din Rădășeni, monahul Trifon Gavriil.

Multe călugărițe cu vârstă înaintată au mulțumit lui Dumnezeu pentru anii primiți, considerându-i vreme potrivită pentru pocăință și îndreptare duhovnicească. Între ele, o pomenesc pe monahia Doroteea de la Mănăstirea Pasărea, care trecuse de 100 de ani; schimonahia Emanuela Rusu, de la Văratec, care a trăit aproape 102 ani; monahia Irina Simion de la Agapia, aproape 100 de ani; monahia Ilaria Moșneagu, 97 de ani; Mihaela Constantin, 91 de ani, precum și alte venerabile călugărițe din obștile multor mănăstiri, ai căror ani au fost îndelungați, bogați nu doar ca număr, ci mai ales ca împlinire a virtuților. Toți acești monahi și monahii au înțeles, deși au fost binecuvântați cu ani mulți de Dumnezeu, că important nu este să strângi ani în viață, ci să aduni Viața în ani.

Cu același gând și-a trăit viața și părintele Climent Haralamb de la Curtea de Argeș, care a împlinit în 4 aprilie 2023 100 de ani, vârstă frumoasă, cu roade bogate, cum s-a și spus la momentul aniversar, strălucitor fiind prin marele dar al statorniciei.

Aniversarea centenară e marcată, printre altele, de conștiința încercărilor și neputințelor care zdruncină viața omului, în mijlocul cărora virtutea statorniciei creează ordine și calm, asemenea unei stânci în fața valurilor, după cum spune și Evanghelistul Matei: Bărbatul înțelept a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit casa aceea și a căzut. Și căderea ei a fost mare (Matei 7, 24-27).

Nimeni nu poate zidi casa pe stâncă dacă nu are credință puternică în Dumnezeu și trăire pe măsură.

Așadar, marele dar al părintelui Climent Haralamb rămâne statornicia. Să stai aproape șapte decenii într-un loc, să fii râvnitor, ascultător și temător de Dumnezeu constituie, cu adevărat, o mare virtute pe care Domnul o va trece în Cartea Vieții.

Când l-am vizitat la Curtea de Argeș împreună cu nepotul său, care are același nume, schimbat doar cu o singură literă (Clement Haralam), am remarcat simplitatea și înțelepciunea minunatului bătrân, având și oferind mereu cuvinte folositoare, pe care le-a adunat și cultivat din cărți sau în urma întâlnirilor cu duhovnicii mari.

A avut privilegiul de a fi apropiat de doi sfinți mari Părinți ai monahismului botoșănean, care au răspândit frumusețea învățăturii filocalice în Lavra Sihăstriei peste ani, părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie. Pe aceștia i-a cunoscut de timpuriu, întrucât Costache Haralamb avea legături, din tinerețe, cu părintele Cleopa, iar apropierea de ieroschimonahul Paisie Olaru, încă de la Cozancea, din anii aspri de după război, avea să rodească peste timp. Părintele Paisie era de loc din aceeași comună, Lunca, iar părintele Cleopa făcuse ucenicie la stâna lui Costachi Donos și o cunoștea pe Hareta, mama părintelui Climent, dar și alte rudenii, între care sora mamei, Varvara, aflată în slujba cantonului silvic. Era adeseori văzută călare pe cal, cu pușca în spate, păzind pădurea zonei de răufăcători. Imaginea cu rudenia părintelui Climent, călare pe cal și cu arma pe umăr, l-a impresionat pe marele duhovnic al Moldovei, revenindu-i în amintire după mai bine de cincizeci de ani.

Acum, la momentul aniversar al părintelui de la Argeș, ajuns la vârstă centenară, îmi amintesc de vizita la părintele Cleopa, însoțit fiind de părintele Clement Haralam, deși sunt vreo  25 de ani de atunci. Cu toate astea, sentimentele născute de relatările cunoscutului avvă, legate de zona natală a arhimandritului centenar, dar și a celui aproape septuagenar, aștern, și acum, aceeași bucurie și pace peste inima mea, ca altădată.

Părintele Cleopa, neuitând anii tinereții, s-a interesat de rudeniile arhimandritului, amintind atunci, cu lux de amănunte, oamenii care aveau veleități de buni gospodari, pe care îi pomenea mereu.

Pe firul acestor evocări, consider că părintele Climent și-a dus viața trăind frumos, păstrând amintirile și tradiția monahală a Schitului Cozancea, care nu a fost cu nimic mai prejos de marile experiențe duhovnicești ale muntelui Athos unor ale altor lavre cunoscute din timpul acela.

Cozancea a avut călugări sfinți, care au viețuit alături de călugări obișnuiți. Despre cei dintâi, părintele Paisie, în cartea Dă-le, Doamne, un colțișor de Rai!, amintește pe larg. De la Cozan­cea și Cetățuia Iașilor, Climent Haralamb a trecut spre ținutul Basarabilor, păstrând la Curtea de Argeș ce era cu adevărat prețios.

A cunoscut oamenii importanți care s-au identificat cu acel loc. Printre ei se numără Patriarhul Justinian Marina, care venea destul de des acolo, și alți ierarhi.

A fost apropiat de Episcopul Pavel Șerpe, stareț pentru o vreme al voievodalei mănăstiri, precum și de alți părinți care s-au perindat, în special de părintele Petroniu Tănase, cu care a corespondat, despre care mi-a pomenit în vizita pe care i-am făcut-o la Curtea de Argeș.

L-a cunoscut pe dirijorul de cor și marele slujitor, arhimandritul Demostene Tebeică, pentru o vreme stareț la Curtea de Argeș, înainte de sfârșitul său neașteptat din anul 1961.

Dar câți alți ierarhi, monahi, preoți și credincioși nu l-au cunoscut, folosindu-se duhovnicește de părintele Climent, întrucât experiența lui este cu adevărat rar întâlnită! Dintre cei mulți, la ceasul centenarului, Patriarhul României și Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului l-au bucurat și cinstit după cum se și cuvenea.

A avut bucuria deosebită ca între nepoți să fie un monah care să-i poarte numele, nu doar cel de familie, ci și cel de călugărie. Din tinerețe a devenit novice la Sihăstria, apoi monah la Putna, viețuitor la muntele Athos, la Iași, Techirghiol, apoi la București arhimandritul Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Clement Haralam.

O astfel de aniversare este prilejul unui memento pentru fiecare dintre noi. Ne gândim la darurile bogate pe care Dumnezeu le revarsă slujitorilor săi, la mulțimea anilor, însă, mai ales, la mulțimea virtuților pe care un monah reușește să le adune în traista sa.

Părintele Cleopa, vechi cunoscut al părintelui Climent, spunea: Strângeți fapte bune, așezați-le în traistă, pentru că s-ar putea pe neașteptate să plecăm din lumea aceasta. Nu cumva să plecăm cu traista goală!