Arhimandritul Demostene Tebeică, profesor de muzică și renumit dirijor

Între egumenii Vovideniei din secolul trecut rămași în istoria schitului și a lavrei nemțene se numără și arhimandritul Demostene Tebeică. Părintele Demostene s-a remarcat nu doar ca un călugăr cuviincios, intelectual, cu alese calități umane și pedagogice, ci și ca singurul egumen, dar și călugăr al Neamțului absolvent al Conservatorului din Iași, fiind un apreciat profesor de muzică.

Născut în „patria” genialului povestitor Ion Creangă, în 1905, după terminarea ciclului gimnazial, în sat, apoi a celui liceal, în Târgu Neamț, Dumitru Tebeică a urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași, Conservatorul „George Enescu” de astăzi, finalizându-și studiile superioare înainte de deceniul al treilea al secolului XX. Ulterior, și-a satisfăcut stagiul militar, iar din 1930 îl regăsim ca profesor de muzică la Seminarul nemțean. Marea lavră o conducea pe atunci Episcopul Nicodim Munteanu, cel ce purta în suflet dorul după mărețele slujbe la care participase ca student doctorand la Academia Teologică din Kiev. De aceea Vlădica Nicodim a găsit de cuviință să aducă un specialist în muzică polifonică drept profesor la seminar. Despre acele vremuri de început părintele Petroniu Tănase relatează în cartea Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească: „Într-o zi am aflat că la școala mănăstirească a venit un profesor de muzică, domnul Tebeică. Un tânăr înalt, cu chip distins, foarte îngrijit. A început să ne învețe muzică corală. Avea un glas plăcut și sonor, ne explica foarte limpede și în curând am învățat toate notele. A organizat apoi un cor cu părinții și frații din mănăstire care aveau glas și în câțiva ani corul Mănăstirii Neamț ajunsese vestit”. În acea perioadă de început, elev al pro­fesorului Demostene Tebeică a fost și fratele Toader Arăpașu, cel care avea să urce pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericești, devenind al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu.

În 1938 profesorul Dumitru Tebeică a hotărât să intre în cinul călugăresc, primind tunderea ca monah cu numele de Demostene, la 10 februarie 1940. Peste câteva zile a fost hirotonit ierodiacon, iar la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în același an, ieromonah. Pentru îndelungile sale osteneli ca dascăl la Seminarul nemțean, dar și datorită strădaniei de a forma și conduce corul monahilor nemțeni, în 1942, fostul său stareț, Patriarhul Nicodim Munteanu, aflat în vizită la Mănăstirea Neamț, i-a acordat rangul de protosinghel. Hirotesia întru duhovnic a săvârșit-o mai târziu Episcopul stareț Pavel Șerpe, chiar în biserica Schitului Vovidenia. Același ierarh l-a ridicat la treapta de arhimandrit în anul 1945.

Pe lângă trudnica ascultare de profesor și dirijor de cor, părintele Demostene a fost însărcinat să preia și funcția de director adjunct al Seminarului, între 1941 și 1945, iar apoi, până-n anul 1947, pe cea de director prim. Seriozitatea părintelui Demostene, dar și simțul său liturgic deosebit au transformat școala monahală nemțeană într-o veritabilă „Academie de muzică”. În amintirile sale, părintele Petroniu Athonitul spunea că măreția slujbelor din lavra Neamțului, cu soboarele impresionante conduse de starețul vlădică Nicodim, dar și cu armoniile corului dirijat de profesorul monah Demostene Tebeică, i-a dăinuit în amintire: „…toate acestea mi-au rămas în amintire ca un spectacol ceresc. N-am mai văzut de-atunci ceva asemănător”.

Din 1949 conducerea Mitropoliei de la Iași i-a încredințat o nouă ascultare părintelui Demostene, pe cea de spiritual al seminarului, lucrul acesta obligându-l să locuiască în școală. Deoarece după înființarea unei clase de cântărești bisericești spațiul liturgic s-a dovedit insuficient pentru elevi, conducerea Mitropoliei a rânduit ca Schitul Vovidenia să devină un fel de „paraclis” unde semi­nariștii să efectueze practica liturgică și l-a desemnat pe arhimandritul Demostene ca egumen al Vovideniei, în anul 1951-1952. Sub oblăduirea sa, schitul nemțean a cunoscut o autentică reînviere a vieții de obște, a slujbelor frumoase, a predicii rostite în fiecare duminică și sărbătoare. Însuși scriitorul Mihail Sadoveanu, care în acea perioadă poposea adesea la schit, găzduit în casa vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, l-a apreciat în mod deosebit pe egumenul profesor. Prin armoniile corale a atras adesea la sfintele slujbe nu doar pe romancier, ci și familia sa.

Din rațiuni misionare, arhimandritul Demostene a fost numit stareț al Mănăstirii Putna, ascultare împlinită cu multă devoțiune până-n 1956. S-a atașat de acest loc de vrednică cinstire, menținând candela mereu aprinsă la mormântul Binecredinciosului Voievod Ștefan. Pe durata stăreției sale, în vremuri deloc simple, căci regimul totalitarist ateu prigonea fățiș Biserica, arhimandritul Demostene, ajutat de Mihail Sadoveanu, pe care-l cunoștea de la Vovidenia, a reușit să obțină fonduri de la Departamentul pentru Monumente Istorice ca să înființeze la Putna primul muzeu mănăstiresc din România, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului Ștefan. Nu s-a putut bucura de inaugurarea acestuia, în 1957, căci, din cauza unei cumplite boli, a cerut să revină la mănăstirea de metanie cu un an înaintea marelui eveniment. Liniștea codrilor nemțeni, dragostea Maicii Domnului, dar și ajutorul primit în obștea nemțeană, l-au întremat pe osârduitorul monah, încât prin 1957 a fost trimis într-o nouă ascultare, la Curtea de Argeș; aici, cu aceeași dăruire și multă smerenie, și-a împlinit chemarea de slujitor și predicator la renumita mănăstire voievodală.

Boala a recidivat și la 5 februarie 1961 arhimandritul Demostene Tebeică ferea perdeaua acestui veac, începându-și drumul către Veșnicie. A fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Curtea de Argeș, iar la data de 18 august 1964 ierodiaconul Petroniu Bulbucanu, directorul Tipografiei Centrului Mitropolitan de la Mănăstirea Neamț, i-a adus și reînhumat rămă­șițele pământești în țintirimul mănăstirii de metanie.

Prin viața și activitatea sa de profesor de muzică, dirijor de cor, director al Seminarului nemțean, egumen, stareț, duhovnic și predicator, arhimandritul Demostene s-a arătat o candelă nestinsă, care a ars și a luminat în jur cu lumină de la Hristos. Aspru cu sine, dar foarte generos cu semenii, a făcut din catedra școlii teologice nemțene, din egumenatul Vovideniei și din stăreția Putnei veritabile altare de jertfă.