Arhimandritul Nectarie Bostan - slujitor, cântăreț, pictor și duhovnic

În pomelnicul marilor cântăreţi şi al slujitorilor valoroși ai Bisericii stă scris și numele arhimandritului Nectarie Bostan, care vreme îndelungată a fost ostenitor la Catedrala Mitropolitană din Iași, psalt, duhovnic și pictor bisericesc.

Unii slujitori rămân în memoria celor care i-au cunoscut ca fiind adevărate file de poveste, pe care recitindu-le realizezi ce înseamnă cuvintele: unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20).

Comuniunea între slujitorii Domnului afirmă prezența Duhului Sfânt. Iar acolo unde sălășluiește Mângâietorul există lumină, pace și har! Gândind la viața și activitatea arhimandritului Nectarie Bostan, putem spune fără să greșim că a fost un om al comuniunii.

Cercetat de credincioși și preoți, căutat de teologii care se pregăteau pentru primirea hirotoniei, cinstit de frații întru slujire pentru deschiderea inimii, pentru lucrarea duhovnicească și zâmbetul prietenos pe care îl oferea adeseori, arhimandritul Nectarie Bostan se adaugă cinstitorilor evlavioși ai Sfintei Parascheva, ostenindu-se întru slujire ca străjer și duhovnic al Catedralei Mitropolitane din Iași.

După ce a fost preot vreme de 50 de ani, dintre care vreo 36 în Catedrala Mitropolitană din Iași, părintele Nectarie a devenit arhimandrit, urmare recomandării Mitropolitului Teoctist Arăpașu, în vremea slujirii sale la Iași. În tot acest răstimp, slu­jirea de la Sfântul Altar era completată armonios de cântarea la strană. Era o rânduială specifică ca­tedralei moldave, întrucât monahii slujitori se încadrau într-un program mănăstiresc, cu ascultări specifice: participarea la slujbe, masă de obște, citirea pomelnicelor, rugăciunea și privegherea la racla Cuvioasei, ori alte ascultări încredin­țate.

Slujitorii catedralei, fie că erau preoți sau diaconi cu rangurile aferente, au fost, cei mai mulți dintre ei, și cântăreți la strană. Răspunsurile la Sfânta Liturghie și la slujba Vecerniei erau oferite de personalul catedralei. Unii dintre ei erau înzestrați cu glas bun, alții cunoscători ai psaltichiei, rugători sau buni îndrumători duhovnicești. Pe rând, în zilele săptămânii, și în grupuri restrânse, în ajunul marilor sărbători, precum și la Utrenia acestora, părinții slujeau și la strană. Excepție făceau Liturghiile din duminici și sărbători, când răspunsurile erau oferite de corala catedralei, numeroasă și bine închegată, dirijată, pentru o perioadă de aproximativ 50 de ani, de către profesorul Alexandru Verdeș.

Anii de după 1948 erau oarecum potrivnici desfășurării armonioase a rânduielilor liturgice și a unui program misionar adecvat. Catedrala Mitropolitană din Iași a trecut atunci prin multe umilințe și încercări.

Marele Eclesiarh, arhim. Partenie Apetrei, povestea că ani la rând autoritățile comuniste nu îngăduiau slujitorilor catedralei să predice. Acest lucru s-a schimbat oarecum în vremea Mitropolitului Teoctist Arăpașu, care, în locul îndătinatelor concerte pe care le susținea corala în duminici și sărbători, a introdus lectura cazaniilor și apoi, încet, încet, predica.

La fel se întâmpla și cu personalul catedralei, oarecum restrâns în comparație cu solicitările vremii și cu mulțimea credincioșilor care veneau dis-de-dimineață, odată cu deschiderea ușilor, după ivitul zorilor, până seara târziu.

Într-o perioadă cu un deficit de personal și multe alte inconveniente, părinții catedralei au adus o adevărată jertfă. Între aceștia s-a numărat și arhimandritul Nectarie Bostan.

Cânta de obicei la strana stângă, secondându-l pe colegul și prietenul său, arhimandritul Partenie Apetrei, care susținea strana dreaptă. Avea o voce bună, cunoștea bine psaltichia și, în pofida anilor mulți care se adunaseră, interpreta corect și melodios imnurile rânduite. Învățase cântările din Idiomelarul lui Suceveanu pe literă chirilică, din care se interpreta la ambele strane. Cunoștea și anumite com­poziții speciale, diferitele ehuri ale cântărilor Fericit bărbatul, Lumină lină, Polieleul și Doxologia, care se schimbau aproape la fiecare slujbă. În tinerețe avusese un glas plăcut auzului, fiind apreciat de profesorii săi de la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, apoi de cei de la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. La Seminarul de la Neamț a avut între profesori cinci arhierei: Partenie Ciopron, Atanasie Dincă, Emilian Antal, Pavel Șerpe și Eugeniu Laiu (Suceveanul).

Născut în satul Mitoc, comuna Șipote din județul Iași, într-o familie de țărani modești, la 2 februarie 1914, a primit la Botez numele Nicolae.

A plecat de copil la mănăstire, începându-și viața călugărească la Schitul Mănăstioara, Preutești, de lângă Fălticeni, unde a şi primit îngerescul chip (25 iunie 1939). Povestea adeseori despre starețul lui, un călugăr care trudea mult, protos. Mina Huțu, bun cântăreț și slujitor.

Schitul avusese câteva momente importante în istoria sa. Fusese temeinicit la 1716, de un ieromonah cu numele Mihail. Un alt ieromonah, Chelsie, a înnoit și el schitul, iar o frumoasă biserică de lemn a fost sfințită de Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Calinic Miclescu, în anul 1858.

În județul Suceava se întâlnesc trei localități cu numele Mănăstioara. Una dintre ele, din fostul județ Baia, nu departe de Fălticeni, se află în comuna Preutești. Acolo a funcționat până la începutul instaurării regimului comunist în România un schit de călugări, cu o obște mică, unde a ucenicit și monahul Nectarie.

Altă localitate Mănăstioara, din comuna Udești, făcea parte din Bucovina, iar alta, lângă Siret, era locul de obârșie al Arhiepiscopului Victorin Ursache, fost Superior al Așezămintelor Românești din Țara Sfântă, apoi Episcop și Arhiepiscop al românilor din cele două Americi.

Arhimandritul Nectarie povestea părinților mai tineri, printre care m-am numărat și eu, diferite întâmplări, unele hazlii, altele de-a dreptul uimitoare, despre viața grea pe care o duceau cei câțiva călugări de la Schitul Mănăstioara și despre cât de mult trudeau și se osteneau, sacrificându-se pentru mica obște a metocului.

Călugărit și hirotonit ierodiacon de către Episcopul-vicar Valeriu Moglan Botoșăneanul, în data de 8 septembrie 1940, ieromonah la 29 august 1942, iar în anul 1943, la 2 aprilie, a fost transferat slujitor la Mănăstirea Cetățuia, prin temeiul nr. 4538, unde a rămas până în anul 1958. Vatra monahală de lângă Iași, conform unor fotografii de epocă, se afla într-o stare avansată de degradare. Apreciată drept monument arhitectonic important, cu o biserică din vremea voievodului Gheorghe Duca, cu ziduri vechi și o frumoasă sală gotică, mănăstirea, care nu fusese restaurată, era o oază de rugăciune și liniște pentru locuitorii orașului de pe cele șapte coline.

Peste ani a fost restaurată de arhim. Mitrofan Băltuță, de mare ispravă și bunătate.

În timpul șederii la Cetățuia, arhimandritul Nectarie Bostan a absolvit Seminarul Teologic monahal de la Mănăstirea Neamț, în anul 1951. A fost coleg de clasă cu arhiereii Nestor Vornicescu și Pimen Zainea, cu tenorul Valentin Chebac, cu un alt bun cântăreț, Stelian Lăzărică. Cu un an mai mic erau viitorul Episcop Gherasim Cucoșel și părintele Sebastian Barbu Bucur. Din generația imediat următoare făceau parte viitorul Arhiepiscop Adrian Hrițcu, Epifanie Norocel, părinții Longhin Pop, Simeon Tatu, Gamaliil Vaida, Efrem Chișcaru și alții. Arhimandritul Partenie Apetrei a absolvit în promoția 1954. O pleiadă de monahi care au slujit Biserica cu râvnă multă…

Când timpul îngăduia, părintele Nectarie povestea despre momentul călugăriei preotului de mir, fost profesor de seminar și candidat la arhierie Ioan Marina, care a devenit, la Cetățuia, în 1945, monahul Justinian. Printre alții, i-a cântat și el Brațele părintești… .

Adeseori, arhim. Nectarie își aducea aminte de colegul său de bancă de la Facultatea de Teologie, Episcop-vicar la Timișoara, Episcop şi apoi Arhiepiscop al Aradului, Timotei Seviciu.

Deși exista o diferență de vârstă între cei doi, întrucât Nectarie Bostan a urmat studiile de teologie la maturitate, sau, cum îi spuneau colegii, la bătrânețe, Arhiepiscopul Timotei Seviciu a avut întotdeauna cuvinte de apreciere față de părintele Nectarie. Mi-a povestit de multe ori că-l simțea aproape și că, în vremea studiilor universitare, l-a avut duhovnic.

Dincolo de diferitele preocupări, oarecum înaintat în vârstă, părintele Nectarie Bostan a fost atras de studiul Dogmaticii, iar lucrarea de licență a susținut-o sub îndrumarea cunoscutului părinte profesor Dumitru Stăniloae.

La 1 februarie 1958 a fost chemat să fie slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași, în locul ieromonahului Nazarie Zăhărescu. Fusese remarcat în timpul anilor de către arhim. Ioanichie Grădinaru, Mare Eclesiarh al catedralei în perioada 1950-1970. A slujit apoi cu arhim. Adrian Hrițcu, și el Mare Eclesiarh (1970-1972), arhim. Efrem Chișcaru (1972-1975) și cu arhim. Partenie Apetrei (din 1975).

Devenise între timp un căutat duhovnic. Era, mai ales în vremea posturilor, de dimineața până seara, în biserică. Spovedea și transmitea nădejde multă preoților, credin­cioșilor și tinerilor care căutau umbra Duhului sub epitrahilul lui.

Patriarhul Teoctist, în vremea slujirii sale la Iași, l-a recomandat Sfântului Sinod pentru oferirea rangului de arhimandrit (era protosinghel din 1943), și tot Patriarhul Teoctist l-a propus candidat pentru demnitatea de Episcop al Râmnicului și Argeșului, când au fost organizate alegeri, după trecerea la cele veșnice a Episcopului Iosif Gafton.

Apreciind modestia lui, dragostea față de slujbe și îndelungata lucrare, neținând minte răul, Mitropolitul Teoctist și-a plecat grumazul sub epitrahilul arhimandritului Nectarie.

Când era de rând la strană, cânta cu dăruire. Avea un stil aparte și chiar în preajma celor 80 de ani, când l-am cunoscut, cu excepția unei ușoare deformări a vocii, cântarea se derula frumos, armonios, cu duh bisericesc. Își păstrase calitățile vocale pe care le întreținea, după cum mărturisea, într-o manieră specială, pe care o descoperise la monahii mai vârstnici.

Arhimandritul Nectarie Bostan a mai avut și alți talanți, pe care s-a străduit să-i înmulțească. Devenise, încă din vremea seminarului, apoi pe parcursul anilor de studii la Facultatea de Teologie, pictor, lucrând în mai multe echipe de zugravi de subțire, îndrumați de arhim. Sofian Boghiu, ori cu arhim. Vartolomeu Dolhan de la Mănăstirea Văratec, cu arhim. Vartolomeu Florea de la Mănăstirea Sihăstria și cu alții.

Își amintea cu nostalgie de lucrarea sa în Atelierele Patriarhiei Române, din vremea studenției, alături de ieromonahul Arsenie Boca. A locuit atunci, împreună cu Arhiepiscopul Adrian Hrițcu și cu arhim. Partenie Apetrei, la Mănăstirea Plumbuita, unde era stareț părintele arhim. Sofian Boghiu.

Deși nu a devenit pictor de renume, s-a remarcat printr-o cromatică inspirată, reușind să picteze în întregime biserica din Perieni. Pentru calitățile lui a fost desemnat membru în echipele care au pictat sau restaurat mai multe biserici.

Îndată după terminarea sfintelor slujbe, la care era nelipsit, picta, în chilia lui, epitafe și icoane diverse pentru bisericile eparhiei, într-o vreme în care astfel de lucrări și obiecte de cult lipseau, fiind căutate în mod frecvent.

Din agoniseala lui și cu ajutorul unor fii duhovnicești, în satul Mitoc-Șipote a fost construită o bisericuţă, pe care a ridicat-o întru pomenirea părinților săi. A fost sfințită de Episcopul-vicar Pimen Suceveanul, în anul 1988, între slujitori aflându-se Arhiepiscopul de mai târziu Ioachim Giosanu, atunci arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din Iași, pe care îl solicita să-i conducă mașina (un autoturism Dacia), pe care o câștigase la o extragere națională a celor care aveau depozite, cu câștiguri în autoturisme, la Casa de Economii și Consemnațiuni.

Încărca mașina până la refuz cu materiale de construcție sau hrană pentru muncitori și pleca la drum.

Inspirat de cele întâmplate alături de arhimandritul Nectarie, părintele Ioachim Giosanu a scris un poem, pe care-l citea uneori.

Bun cântăreț, căutat duhovnic, slujitor la Sfântul Altar mai bine de 50 de ani, monah din tinerețe, pictor și om bun, părintele Nectarie Bostan a trecut către Domnul în anul 1993, după ce starea lui de sănătate s-a deteriorat treptat. A murit în Spitalul Universitar „Sfântul Spiridon” din Iași.

Îndată după sfârșitul lui pământesc, în semn de cinstire pentru îndelungata perioadă de slujire, trupul său a fost adus în vechea Catedrală Mitropolitană „Sfântul Gheorghe”, unde Mitropolitul Moldovei, Daniel, a săvârșit o rugăciune de pomenire. Chiriarhul ar fi dorit ca trupul părintelui să fie depus în catedrală, dar Marele Eclesiarh a amintit că în istoria catedralei nu fusese nimeni prohodit, în afară de ierarhi, iar ultima dată acest lucru se întâmplase când trecuse la Domnul Mitropolitul Sebastian Rusan. În cazul unor slujitori, cum a fost și Marele Eclesiarh, arhimandritul Ioanichie Grădinaru (†1970), mort pe neașteptate, a fost prohodit la Mănăstirea Neamț, locul său de metanie.

Îngropat în satul natal, după slujba de prohodire săvârșită în ziua de 28 septembrie 1993, a fost așezat într-o criptă din bisericuța pe care a zidit-o, împlinindu-se ultima sa dorință, de a fi îngropat, după cum spunea, în ctitoria sa.

Pomenirea imnografilor, proto­psal­ților și slujitorilor Bisericii coincide cu împlinirea a 30 de ani de la trecerea către Domnul a arhimandritului Nectarie Bostan. Anii care s-au scurs nu șterg din amintirea celor care l-au întâlnit chipul senin, iertarea, bunătatea și harismele lui.