Arhimandritul Partenie Apetrei - om al slujirii şi neîntrecut protopsalt

Când vrei să vezi dacă un novice este bun pentru viaţa călugărească, dă-i poruncă să meargă la toate slujbele bisericii. Dacă iubeşte biserica, cu toată rânduiala ei, are şansa să ajungă călugăr bun, spunea cândva un părinte duhovnicesc. Lucru foarte adevărat. Participarea la pravila zilnică, încununată cu Sfânta Liturghie, este cea mai importantă ascultare a unui monah. Dacă la această virtute se mai adaugă şi aceea a cântării şi a cunoaşterii tipicului bisericesc, cu toate particularităţile lui, câştigul este şi mai mare. Este un dar nu tocmai des întâlnit, nici în trecut, nici în zilele noastre.

Novicele Nicolae

În obştile mari, călugării iubitori de biserică erau numiţi – „buni bisericaşi” – termenul fiind încă întâlnit la Mănăstirea Neamţ, în urmă cu 20 de ani. Într-o chinovie doar câţiva se bucurau (şi se bucură) de acest apelativ. Cu 66 de ani în urmă, la Mănăstirea Neamţ, în ziua Sfinţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana a anului 1941, sub stăreţia Arhimandritului Victorin Ursache, Arhiepiscopul de mai târziu al românilor din America, a intrat, cu dorinţa desăvârşirii, un tânăr de numai 14 ani. Numele lui era Neculai Apetrei şi venea din Giurgeni, comuna Valea Ursului, raionul Negreşti, regiunea Iaşi. Crescuse la umbra mănăstirii de călugăriţe din satul natal, cu viaţă grea şi cu mari încercări. Mama lui, Elisabeta, s-a dus degrab către Ceruri, lăsându-l orfan. Copilul îndurerat şi-a alinat tristeţile ascultând îngerescul cor al călugăriţelor din mănăstirea care domina satul natal şi a învăţat, cu ardoare, din pruncie, rânduielile slujbelor şi frumuseţea cântărilor. La 14 ani, când a intrat pe poarta Mănăstirii Neamţ, novicele Nicolae ştia deja totul. Crescuse în acest duh, drumul lui ducând zilnic către biserica mănăstirii. La Neamţ era, însă, altceva. Obştea cuprindea peste 300 de călugări, cu mai mult de 50 de preoţi şi diaconi, cu slujbe care nu păreau a fi din lumea aceasta, cu veşminte brodate în fir de aur şi cu psalmodieri nemaiauzite. Ucenicind la marii cântăreţi care erau atunci, între ei, Arhimandritul Victor Ojog care i-a fost mai târziu şi naş de călugărie, tânărul Nicolae Apetrei a devenit, după ani, unul dintre psalţii mănăstirii. Ziua participa la ascultările comunitare, muncind din greu, iar seara, cu toate că era trudit, venea şi cânta la Utrenie, cu soborul numeros care umplea biserica. După trecerea timpului, avea să-şi amintească faptul că absenţii de la slujbă făceau canon a doua zi şi nu primeau nimic de mâncare.

După 12 ani de osteneli, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – anul 1953, – fratele  Nicolae a devenit monahul Partenie, tuns de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan, care a doua zi l-a şi hirotonit ierodiacon. Văzându-l tânăr bunul mitropolit l-a mângâiat pe creştet şi l-a întrebat: „Ai să poţi duce tu jugul acesta, că-i greu tare, e o Cruce grea...”. Stareţul Melchisedec Dimitriu care era în preajmă a răspuns în locul lui: „Înaltpreasfinţite, s-o osteni şi el. Când i-a fi mai greu va lăsa Crucea jos, se va hodini şi apoi o va pune din nou în spate şi va merge până la Golgota...” .

Diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Ierodiaconul Partenie Apetrei a strălucit în obştea de la Neamţ prin cântare. O voce cristalină, înaltă, clară, inconfundabilă. A fost darul vieţii lui, un talant sau mai mulţi primiţi în dar de la Dăruitorul a toate. Era aşa de bun încât atunci când participa la slujbă Sadoveanu, în perioada verii pe care o petrecea la Neamţ, ierodiaconul Partenie cânta ori citea Evanghelia. Sadoveanu, care l-a întâlnit de multe ori, îl aprecia. Se ştie, de altfel, că era destul de reţinut când era vorba de laude la adresa cuiva. Nu doar Sadoveanu era mulţumit de slujirea lui. Arhimandritul Victor Ojog, marele cântăreţ şi egumen al Lavrei, îl considera ucenic, asemenea şi Arhimandritul Melchisedec Dimitriu, Protosinghelul Petru Pogonat şi Protosinghelul Vasian Iosub. În anii aceia, Mănăstirea Neamţ a avut mulţi călugări râvnitori şi pricepuţi în ale teologiei şi administraţiei: Nestor Vornicescu, Adrian Hriţcu, Pimen Zainea, Epifanie Norocel, Gherasim Cucoşel, Lucian Florea, Mitrofan Băltuţă, Partenie Apetrei, Chesarie Gheorghiescu, Longhin Pop, Firmilian Olaru şi numele ar putea continua.

Între ei, Părintele Partenie s-a remarcat prin cântare şi frumoasă slujire. Aceste calităţi l-au recomandat pentru ocuparea unui post de diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi, începând cu anul 1959. Vreme de 25 de ani a slujit ca diacon, iar exigentul Mitropolit al Moldovei Justin Moisescu, fostul său profesor de Noul Testament, l-a hirotesit Arhidiacon înainte de plecarea sa la Bucureşti, ca Patriarh al României.

La Catedrala mitropolitană din Iaşi părintele Partenie Apetrei a vieţuit 41 de ani. Slujitor al Catedralei şi mai apoi eclesiarh, Cuvioşia Sa a petrecut cei mai mulţi ani într-o perioadă grea, de mari încercări şi umilinţe pentru Biserică. Când împlinise 51 de ani, a primit harul Preoţiei, doi ani mai târziu fiind recomandat Sfântul Sinod pentru acordarea rangului de Arhimandrit.

„Viaţa este o şcoală a răbdării”

Iubitor şi cunoscător al rânduielilor tipiconale, îndrăgostit de muzică şi de slujbele Bisericii, părintele Partenie reprezintă un model de slujire. Slujire de ţinută, îndelungată, autentică, de vocaţie.
Aspru la prima întâlnire, tăios în dialog, circumspect în aprecieri, sever ca şef de serviciu, Arhimandritul Partenie găsea, până la urmă, un cuvânt bun, un sfat înţelept şi de multe ori o faptă mare, neaşteptată. Devenea, după trecerea timpului un Părinte. Descopereai înlăuntrul lui altceva decât observai la prima vedere.

Cu mulţi ani în urmă, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, cânta uneori cu măiestrie „Pe Tine Te Lăudăm” ori „Axionul” pe glasul al treilea. Cineva îmi spunea că la o liturghie arhierească, în timp ce părintele Partenie cânta Pe Tine Te Lăudăm, arhiereul care oficia, printre lacrimi, a cerut să repete cântarea… Într-adevăr, n-am auzit niciodată această cântare mai frumos psalmodiată.

În momentele de bucurie ne spunea cuvinte înţelepte: „Să imităm pe Dumnezeu în bunătate şi iertare...”; „După cum soldatul se pregăteşte mereu de luptă, chiar şi-n vreme de pace, la fel şi monahul să-şi facă pravila de chilie şi pravila de la biserică...”; „Să fim statornici în smerenie şi ascultare şi răbdători în încercare şi la judecata semenului...”; „Viaţa este o şcoală a răbdării şi statorniciei în credinţă şi rugăciune...”.

Pe lângă tipic şi Psaltichie părintele era un bun cunoscător al Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi al Mănăstirii Neamţ, în special.

Adeseori spunea, reproducând cuvintele unui mare ierarh: „Citiţi câteva pagini în fiecare zi ca să alungaţi ignoranţa din voi”.

Sunt mai mult de 65 de ani de slujire a Bisericii. Din 1941 până în prezent, Arhimandritul Partenie Apetrei a iubit podoaba Casei lui Dumnezeu. În rugăciunea Amvonului cerem mereu ca Dumnezeu să sfinţească pe cei care iubesc podoaba Casei Lui şi să-I preamărească cu dumnezeiască puterea Sa.

Arhimandritul Partenie Apetrei împlineşte, la 2 martie, 80 de ani. Retras în ultimii ani la Mănăstirea Neamţ, metania şi începuturile strădaniilor lui pentru slujirea Bisericii, părintele Partenie măsoară timpul în boabe de metanii. Când clopotul sună dimineaţa, Sfinţia Sa este deja în biserică, ascultând slujba şi rugându-se în taină. Un om al slujirii şi un neîntrecut protopsalt. Un monah al pravilei, cu o viaţă grea, cu încercări încă din copilărie, cu tristeţi, cu zbucium sufletesc, cu luptă. Lupta lui este de fapt asemenea cu a noastră. Doar atât, fiecare cu particularitatea sa, cu tăria sufletului şi cu puterea de a duce Crucea până la capătul drumului, până la cunună, aşa cum o dorim fiecare în parte.

*  Arhim.  Timotei  Aioanei este  exarh cultural  al Arhiepiscopiei  Iaşilor