Arhimandritul Zenovie Ghidescu, o legendă încă din viață

Părintele Zenovie de la Nechit este un călugăr cu chipul desprins din cărți de demult. Un om ca o umbră, cu trupul încovoiat de povara celor 88 de ani care au trecut peste el. Cum arată acum, așa arăta si în urmă cu 30 de ani. Născut pe 25 martie 1919, părintele Zenovie a avut o viață zbuciumată, începută în mănăstire, pe când era doar un copil. Avea 15 ani când a pășit pragul Mănăstirii Neamț, venind din satul Moldoveni al aceluiași ținut de legendă.

La începutul vieții sale mo­nahale, părintele Zenovie Ghi­descu a stat la Slatina și Nechit, alături de un părinte de o rară bunătate și dăruire, Arhimandritul Valeriu Neculăiasa, rădășenean de obârșie. Acesta l-a luat cu sine la Mă­năstirea din Predeal, unde fu­sese numit stareț. Ucenicul Zenovie a învățat ca un elev si­litor din lecția oferită de Arhi­mandritul Valeriu. Călugăr râvnitor și harnic, Zenovie Ghidescu a revenit la Nechit, schitul de altădată, de care s-a legat sufletește. Toată viața lui a stat sub semnul iubirii pen­tru acest loc. În liniștea mun­ților de la Nechit a venit într-o zi furtuna unui abuziv decret comunist, care scotea în 1959 călugării din mănăstiri. Și părintele Zenovie a trebuit să plece, așa cum au plecat călugării cu miile.

A construit o școală și un cămin cultural din banii parohiei

Drumul lui a dus pentru un timp la slujirea credincioșilor din parohii. La Țarna - Mare, un sătuc de lângă Fălticeni, părintele Zenovie a fost paroh și misionar mai bine de zece ani. Era în plin regim comu­nist. Dorind să ridice o biserică nouă, părintele Zenovie a fost obligat să construiască o școa­lă și un cămin cultural din ba­nii parohiei sale. Într-un târ­ziu, cu mare greu, biserica în­chinată Sfinților Mucenici Ze­novie și Zenovia a fost ridicată pe o colină din vecinătatea Zo­nei „Nada Florilor“, cântată în cuvinte de Sadoveanu.

În anii 1975 - 1980, la Țar­na - Mare era loc de pelerinaj. Sute de oameni, mulți veniți de departe, erau prezenți la sluj­bele săvârșite cu pioșenie de părintele Zenovie Ghidescu. Lucrări trainice, pictură, mo­bilier, clopotniță, paraclis, ca­să parohială, anexe ș.a. s-au fă­cut în vremuri grele. Mai mulți arhierei au slujit atunci în măreața biserică a micuțului sat. Într-o zi de noiembrie 1978, însuși Mitropolitul Moldovei de atunci, Teoctist, însoțit de oaspeți înalți, a slujit la Țarna - Mare și a sfințit biserica.

Paralel cu aceste zidiri, pă­rintele Zenovie lucra și la Schitul Nechit, aflat altădată în ruină și uitare.

Printre ctitorii Mănăstirii Horaița

Ochiul Mitropolitului, în­cântat de frumusețile de la Țarna - Mare, a făcut ca părin­tele Zenovie să meargă stareț la Mănăstirea Horaița. Mulți știu în ce situație se afla Ho­raița în 1980. Monumentala-i biserică stătea gata să cadă. Chiliile risipite, paraclisele la fel, trapeza și gospodăria la pământ. A început șantierul. Biserica mare a fost „făcută“, practic, din nou. Consolidări, ziduri noi, acoperiș nou, bal­coane noi în interior, restau­rarea Catapetesmei, pictură în frescă, mobilier, odăjdii etc. Marele ctitor al acestei bise­rici, aflată în pericol de prăbu­șire în 1980, a fost, alături de Ermoghen Buhuș și Irinarh Rosetti, și Arhimandritul Ze­novie Ghidescu. Paraclisul „Sf. Nicolae“ a fost, de asemenea, înnoit, la fel chiliile și trapeza. La un moment dat, starețul Horaiței, Zenovie Ghidescu, se ocupa și de schiturile Horăicioara, Almaș, Nechit și Cămârzani. Peste tot s-a făcut câte ceva.

El a avut darul zidirilor

Lucrări costisitoare, lungi și foarte grele. Ani la rând, bise­ricile și chiliile au stat în șan­tier. Ajutat de numeroși cre­dincioși, mai ales cei din ținu­tul Fălticenilor și Sucevei, Ar­himandritul Zenovie a împodobit „Casa lui Dumnezeu“ din multe parohii și mănăstiri. În viața sa a ridicat din temelii 9 sau 10 biserici și a împodobit cu pictură și mobilier încă pe atâtea. Un om de acțiune, cu o vitalitate aproape inepuizabilă și cu o dăruire totală față de podoaba „Casei lui Dumnezeu“.

O altă latură a vieții sale este iubirea pentru slujbele Bi­sericii. Bun slujitor, monah ru­gător și evlavios, Arhiman­dritul Zenovie Ghidescu slu­jește Liturghia în fiecare zi de mai bine de 10 ani. Cu ani în urmă, când avea și obligația, administrației, venea în bise­rică la 4 dimineața, proscomidea și se ruga cu stăruință. La rugăciunile lui, îndreptate cu smerenie către Dumnezeu, oa­menii primeau ajutor și, din­tre ei, mulți se întorceau să mulțumească. Așa se explică șirul nesfârșit al pelerinilor veniți la Țarna - Mare, Horaița ori Nechit.

După 60 de ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras de­finitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire.

A răspuns în acești ani chemării Mântuitorului de a-L sluji cu toată ființa sa.

Să vezi un călugăr de 88 de ani slujind Liturghia mereu este un lucru rar. Uneori iese pe cerdac, în locul unde au po­posit Hogaș, Eminescu ori Vlahuță, și privește până de­parte, către liziera pădurii. Mănăstirea are astăzi o altă înfățișare. Multe i se datorează. Înconjurat de câțiva uce­nici buni, care-l iubesc și as­cultă, Arhimandritul Zenovie Ghidescu trăiește bucuria lu­crului împlinit.

Ascultă acum de un ucenic al său, devenit stareț al mă­năstirii, și așteaptă în fiecare zi bătaia de clopot și toacă, care dă sens vieții sale.

Arhimandritul Zenovie Ghi­descu este o legendă încă din viață. Și, din bogata-i trudă la Altarul Bisericii, noi trebuie să vedem lumina care-i luminea­ză chipul coborât din cărțile de demult și, parcă, din... icoană.