Recent, a fost publicat volumul „Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii”, editat de părinţii de la Chilia Românească a Sfântului Ipatie din Sfântul Munte. Cartea descrie înaintarea
Arhimandritul Zenovie Ghidescu, o legendă încă din viață
Părintele Zenovie de la Nechit este un călugăr cu chipul desprins din cărți de demult. Un om ca o umbră, cu trupul încovoiat de povara celor 88 de ani care au trecut peste el. Cum arată acum, așa arăta si în urmă cu 30 de ani. Născut pe 25 martie 1919, părintele Zenovie a avut o viață zbuciumată, începută în mănăstire, pe când era doar un copil. Avea 15 ani când a pășit pragul Mănăstirii Neamț, venind din satul Moldoveni al aceluiași ținut de legendă.
La începutul vieții sale monahale, părintele Zenovie Ghidescu a stat la Slatina și Nechit, alături de un părinte de o rară bunătate și dăruire, Arhimandritul Valeriu Neculăiasa, rădășenean de obârșie. Acesta l-a luat cu sine la Mănăstirea din Predeal, unde fusese numit stareț. Ucenicul Zenovie a învățat ca un elev silitor din lecția oferită de Arhimandritul Valeriu. Călugăr râvnitor și harnic, Zenovie Ghidescu a revenit la Nechit, schitul de altădată, de care s-a legat sufletește. Toată viața lui a stat sub semnul iubirii pentru acest loc. În liniștea munților de la Nechit a venit într-o zi furtuna unui abuziv decret comunist, care scotea în 1959 călugării din mănăstiri. Și părintele Zenovie a trebuit să plece, așa cum au plecat călugării cu miile.
A construit o școală și un cămin cultural din banii parohiei
Drumul lui a dus pentru un timp la slujirea credincioșilor din parohii. La Țarna - Mare, un sătuc de lângă Fălticeni, părintele Zenovie a fost paroh și misionar mai bine de zece ani. Era în plin regim comunist. Dorind să ridice o biserică nouă, părintele Zenovie a fost obligat să construiască o școală și un cămin cultural din banii parohiei sale. Într-un târziu, cu mare greu, biserica închinată Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia a fost ridicată pe o colină din vecinătatea Zonei „Nada Florilor“, cântată în cuvinte de Sadoveanu.
În anii 1975 - 1980, la Țarna - Mare era loc de pelerinaj. Sute de oameni, mulți veniți de departe, erau prezenți la slujbele săvârșite cu pioșenie de părintele Zenovie Ghidescu. Lucrări trainice, pictură, mobilier, clopotniță, paraclis, casă parohială, anexe ș.a. s-au făcut în vremuri grele. Mai mulți arhierei au slujit atunci în măreața biserică a micuțului sat. Într-o zi de noiembrie 1978, însuși Mitropolitul Moldovei de atunci, Teoctist, însoțit de oaspeți înalți, a slujit la Țarna - Mare și a sfințit biserica.
Paralel cu aceste zidiri, părintele Zenovie lucra și la Schitul Nechit, aflat altădată în ruină și uitare.
Printre ctitorii Mănăstirii Horaița
Ochiul Mitropolitului, încântat de frumusețile de la Țarna - Mare, a făcut ca părintele Zenovie să meargă stareț la Mănăstirea Horaița. Mulți știu în ce situație se afla Horaița în 1980. Monumentala-i biserică stătea gata să cadă. Chiliile risipite, paraclisele la fel, trapeza și gospodăria la pământ. A început șantierul. Biserica mare a fost „făcută“, practic, din nou. Consolidări, ziduri noi, acoperiș nou, balcoane noi în interior, restaurarea Catapetesmei, pictură în frescă, mobilier, odăjdii etc. Marele ctitor al acestei biserici, aflată în pericol de prăbușire în 1980, a fost, alături de Ermoghen Buhuș și Irinarh Rosetti, și Arhimandritul Zenovie Ghidescu. Paraclisul „Sf. Nicolae“ a fost, de asemenea, înnoit, la fel chiliile și trapeza. La un moment dat, starețul Horaiței, Zenovie Ghidescu, se ocupa și de schiturile Horăicioara, Almaș, Nechit și Cămârzani. Peste tot s-a făcut câte ceva.
El a avut darul zidirilor
Lucrări costisitoare, lungi și foarte grele. Ani la rând, bisericile și chiliile au stat în șantier. Ajutat de numeroși credincioși, mai ales cei din ținutul Fălticenilor și Sucevei, Arhimandritul Zenovie a împodobit „Casa lui Dumnezeu“ din multe parohii și mănăstiri. În viața sa a ridicat din temelii 9 sau 10 biserici și a împodobit cu pictură și mobilier încă pe atâtea. Un om de acțiune, cu o vitalitate aproape inepuizabilă și cu o dăruire totală față de podoaba „Casei lui Dumnezeu“.
O altă latură a vieții sale este iubirea pentru slujbele Bisericii. Bun slujitor, monah rugător și evlavios, Arhimandritul Zenovie Ghidescu slujește Liturghia în fiecare zi de mai bine de 10 ani. Cu ani în urmă, când avea și obligația, administrației, venea în biserică la 4 dimineața, proscomidea și se ruga cu stăruință. La rugăciunile lui, îndreptate cu smerenie către Dumnezeu, oamenii primeau ajutor și, dintre ei, mulți se întorceau să mulțumească. Așa se explică șirul nesfârșit al pelerinilor veniți la Țarna - Mare, Horaița ori Nechit.
După 60 de ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras definitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire.
A răspuns în acești ani chemării Mântuitorului de a-L sluji cu toată ființa sa.
Să vezi un călugăr de 88 de ani slujind Liturghia mereu este un lucru rar. Uneori iese pe cerdac, în locul unde au poposit Hogaș, Eminescu ori Vlahuță, și privește până departe, către liziera pădurii. Mănăstirea are astăzi o altă înfățișare. Multe i se datorează. Înconjurat de câțiva ucenici buni, care-l iubesc și ascultă, Arhimandritul Zenovie Ghidescu trăiește bucuria lucrului împlinit.
Ascultă acum de un ucenic al său, devenit stareț al mănăstirii, și așteaptă în fiecare zi bătaia de clopot și toacă, care dă sens vieții sale.
Arhimandritul Zenovie Ghidescu este o legendă încă din viață. Și, din bogata-i trudă la Altarul Bisericii, noi trebuie să vedem lumina care-i luminează chipul coborât din cărțile de demult și, parcă, din... icoană.