Aşa i-a fost scris...!

Este una dintre sentinţele cele mai populare în Balcani. Are un aer sapienţial şi conotaţii de taină. Apare în formulări relativ diferite, dar care nu variază prea mult ca sens. O folosesc deopotrivă oameni care abia ştiu a-şi scrie numele, dar nu o ocolesc nici profesionişti superdocţi. Este un răspuns facil şi la îndemână în faţa oricărei dileme.

Expresii precum: „Aşa i-a fost scris!“, „Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus!“ sunt foarte des utilizate şi de creştini, chiar cu o oarecare doză de reverenţă, ca şi când s-ar pleca în faţa unei taine care îi depăşeşte. Numai că mesajul unor astfel de expresii nu se regăseşte nicidecum, nici în cuvântul Sfintelor Evanghelii, nici în Tradiţia Sfântă a Bisericii.

Primul cuvânt al Mântuitorului rostit la începutul activităţii Sale publice este: „Pocăiţi-vă!“, sau în varianta grecească a textului: „metanoeite!“ ceea ce ar însemna, tradus ad literam: „transformă-ţi modul de gândire!“. Este evident faptul că de modul în care gândim depinde întreagă viaţa noastră. Lumea care ne înconjoară este, în sine, aceeaşi, dar ea apare diferită, întrucât este privită diferit şi interpretată diferit de oameni diferiţi. Acelaşi lucru este confirmat de un alt cuvânt al Mântuitorului, rostit în altă împrejurare: „de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat! Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat“ (Mt. 6, 22)

Cele două exemple anterioare vin să confirme o întâietate a omului, a persoanei umane, în raport cu realitatea, cu viaţa sa, cu destinul său. Conform Sfintei Scripturi, destinul uman a fost clar trasat, de la începutul creaţiei: să atingă desăvârşirea, adică asemănarea cu Dumnezeu. Cum s-ar putea împlini acest plan sfânt al Creatorului, dacă unuia „îi este scris“ să trăiască o viaţă în mizerie materială şi spirituală, altuia să fie un criminal, sau altuia să se sinucidă?

Apostolul Pavel ar fi putut rămâne impasibil pe drumul Damascului, când i s-a arătat în vedenie Însuşi Iisus, dacă rămânea fidel sorţii de a fi un prigonitor al creştinilor. Dar acest lucru, după cum ştim, nu s-a întâmplat: credincios mesajului dumnezeiesc,

şi-a schimbat viaţa şi şi-a „scris“ el destinul, vestindu-l pe Domnul în Asia şi în Europa. A confirmat, poate ca nimeni altul, ce s-a scris încă din Vechiul Testament că „Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci ca să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“.

Este adevărat că „înţelepciunea populară“ a izvodit şi alte ziceri care infirmă fatalitatea şi resemnarea: se ştie că „aşa cum îţi aşterni, aşa vei dormi“ sau „Dumnezeu îţi dă, da-n traistă nu-ţi bagă“. Totuşi, astfel de exemple pălesc aproape instantaneu în faţa misteriosului „aşa i-a fost dat!“. Credinţa în destin şi în forţa diriguitoare acestuia este prezentă aproape în toate spaţiile culturale, însă în unele locuri ea funcţionează ca şi alternativă facilă faţă de orice angajament sau proiect urmat cu consecvenţă şi seriozitate. Cine nu este dispus să investească energie şi să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a-şi clădi un destin, are o variantă la îndemână: „Nerealizarea e destinul meu“. În faţa unei astfel de atitudini, poţi rămâne perplex şi apelezi la prima explicaţie: „Într-adevăr, îşi merită soarta, deci aşa i-a fost scris!“