Aşa te vei mântui

Una dintre caracteristicile fundamentale ale Patericului egiptean este aceea că dă soluţii celor mai diverse probleme cu care se confruntă ascetul în viaţa spirituală. Cel mai des apoftegmele se rezumă la răspunsul pe care bătrânii experimentaţi, avvii, îl dau la unica întrebare ce cu adevărat contează: ce să fac ca să mă mântuiesc? Odată cu această întrebare intrăm în miezul lucrurilor şi ceea ce ni se oferă este un incredibil spectacol al diversităţii convergente. Fiecare dintre bătrâni răspunde pornind de la experienţa proprie, în funcţie de nevoia, înclinaţia şi disponibilitatea celui care întreabă. Multitudinea răspunsurilor pe care le dau pustnicii determină caracterul unic al Patericului egiptean. Această carte fundamentală a spiritualităţii creştine este imposibil de transformat într-un sistem. Deşi Patericul poate fi perceput ca un panaceu spiritual, totuşi nu poate fi ideologizat. Soluţiile pe care le propune nu sunt stereotipe şi nu se pot transforma în ideologie. Cuvintele bătrânilor sunt totdeauna veritabile provocări la adresa celor care le citesc.

Aşa este şi cuvântul avvei Biares, cel care ne-a lăsat răspunsul lui la întrebarea ubicuă: ce să fac ca să mă mântuiesc? Cuvântul bătrânului e simplu: „Mergi, micşorează-ţi pântecele, lucrează cu mâinile mai puţin şi nu fi tulburat în chilie. Aşa te vei mântui.“ Patericul, împotriva oricăror păreri pripite, nu este spaţiul exceselor, de nici un fel. Viziunile părinţilor se completează şi se echilibrează reciproc. Dacă avva Antonie cel Mare recomandă munca fizică drept un remediu al akediei, adică al lipsei de energie, al plictiselii de origine demonică, pe de altă parte avva Biares atrage atenţia că prea multă muncă poate afecta viaţa spirituală. Lucrul cu mâinile are drept scop asigurarea hranei. Prin urmare, pentru a putea reduce efortul şi implicit timpul dedicat muncii fizice e nevoie să te obişnuieşti cu hrană mai puţină; pentru contemplaţie e nevoie de timp, care între altele se obţine şi prin limitarea nevoilor, chiar a celor fundamentale, cum este nevoia de mâncare. De bună seamă că rezultatul principal al postului este o anumită subţiere a trupului, care aduce cu sine şi adecvarea lui la nevoile sufleteşti. Putem identifica în povaţa avvei Biares o foarte clară dezvoltare logică. Se începe de la post şi limitarea nevoilor şi a dorinţelor („micşorează-ţi pântecele“), pentru ca astfel să fii nevoit să lucrezi mai puţin cu mâinile şi să poţi să te dedici într-o cât mai mare măsură vieţii contemplative, spirituale. Toate acestea duc în cele din urmă la dobândirea liniştii, care este în acelaşi timp dar şi rezultat al eforturilor proprii („nu fi tulburat în chilie“).

Viaţa duhovnicească, aşezată pe coordonatele indicate de avva Biares, capătă dintr-odată un grad foarte mare de firesc şi de naturaleţe. Nu cere eforturi supraomeneşti, ci consecvenţă, şi totul ajunge să capete sens. Iar la capătul acestui parcurs se află cuvântul plin de nădejde al părinţilor, „aşa te vei mântui“.

Calea pe care îndrumă avva Biares nu este singura posibilă. Ea reprezintă doar unul dintre drumurile care duc la Dumnezeu. Patericul oferă doar un repertoriu complex, dar fără pretenţii de exhaustivitate, al parcursurilor posibile către viaţa veşnică. Fiecare biografie, însă, e unică şi irepetabilă, prin urmare discernământul (sau înţelepciunea asistată de Duhul Sfânt) este fundamental pentru a putea zice „aşa te vei mântui“.