Aşezământul românesc din Ierusalim - pagini de istorie

Aşezământul românesc din Ierusalim are rolul de Re­pre­zen­tanţă a Patri­ar­hi­ei Române la Sfintele Locuri, principala sa misiune fiind aceea de a reprezenta Biserica Or­todoxă Română la Mor­mân­tul Mântuitorului Iisus Hristos şi în celelalte locuri din Ţara Sfântă. Şi în acest mod, Pa­tri­ar­hia Română menţine legături fră­ţeşti cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului şi cu alte Biserici şi comunităţi din Ţara Sfântă.

Istoria Aşezământului românesc din Ierusalim începe în anul 1912, când un comitet de ro­mâni evlavioşi, în frunte cu pro­fesorul Teodor Burada de la Universitatea din Iaşi, a cum­pă­rat, cu binecuvântarea Sfân­tu­lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un teren în Ierusalim, în suprafaţă de 2.294 coţi pă­traţi, cu preţul de 20.646 lei, spre a se construi pe el un cămin şi o biserică pentru închinătorii ro­mâni care vor călători la Lo­cu­rile Sfinte. Întrucât străinii nu pu­teau să dobândească bunuri imobiliare în Imperiul Otoman, în cuprinderea căruia se afla atunci Palestina, decât cu încuviinţarea Înaltei Porţi, lucru anevoios şi complicat pentru ro­mânii care nu aveau nici măcar consulat la Ierusalim, comitetul s-a înţeles cu un arab creştin ortodox, recunoscut ca fiind o per­soană corectă, pe nume Ha­nna Baramki, să facă actul de cumpărare pe numele său, urmând ca acesta să dăruiască ulterior terenul unui român sau, de va fi cu putinţă, chiar comitetului. Astfel, comitetul a plătit 20.000 lei, adunaţi în mare par­te prin liste de subscripţie, iar 646 lei, până la completarea pre­ţului de 20.646 lei, au fost îm­pru­mutaţi de la Hanna Ba­ram­ki, care a mai dat încă 210 lei pen­tru întocmirea actelor de cumpărare, în total 856 lei. Arabul Hanna Baramki a semnat actul de cumpărare, urmând să i se restituite banii pe care acesta i-a împrumutat comitetului (cf. Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 131/1912, f. 575)

Încurajat de dobândirea te­re­nu­lui, comitetul a trecut la strân­gerea de fonduri pentru con­strucţia bisericii. S-a instituit şi un comitet de iniţiativă par­ticulară în acest scop, la 19 martie 1914, între aceştia aflâ­n­du-se Regina Elisabeta, amândoi mitropoliţii ţării - de la Bu­cureşti şi Iaşi - şi alte persoane oficiale.

Războiul din 1914-1918, care a adus schimbări importante în Palestina şi în lume, a dus la blo­carea demersurilor făcute pen­tru întemeierea unui Aşe­ză­mânt românesc la Ierusalim. În acest răstimp, Regina Elisabeta şi unii membri ai comitetului au decedat, majoritatea fiind în vârstă, alţii s-au împrăştiat şi în­depărtat de dorinţa iniţială, iar terenul cumpărat la Ieru­sa­lim, rămas cu impozitele ne­plă­ti­te şi neîmprejmuit, aproape că s-a pierdut în masa pro­pr­i­e­tă­ţilor vecine.

Transcrierea titlului de proprietate asupra terenului pe numele Patriarhiei s-a finalizat prin eforturile episcopului-vicar Tit Simedrea şi ale consulului regal al României în Palestina, M. Gherasimo, domiciliat în Ie­ru­salim. Cel din urmă a înlesnit cumpărarea terenului de la Hanna Baramki, care, ajuns în proprietatea episcopului-vicar Tit Simedrea, a fost apoi donat Sfintei Patriarhii a Bisericii Ortodoxe Române „în mod irevocabil“, în anul 1935. Deja din 1930, un an după ce episcopul Tit Simedrea Târgovişteanul a devenit proprietarul terenului, pa­triarhul Miron Cristea l-a tri­mis la Ierusalim pe ieromonahul Gherasim Luca, monah de la Mă­năstirea Neamţ, pe atunci ca­nonarh la Catedrala patriar­hală din Bucureşti şi fost preot în comunităţi româneşti din Ame­rica, care s-a obligat să strân­gă fonduri, pe cât va fi cu pu­tinţă, pentru zidirea pe acest te­ren a unui cămin românesc cu paraclis.

La Ierusalim, ieromonahul Gherasim Luca a luat legătura cu cei câţiva români pe care i-a găsit acolo şi, împreună cu ei, a format un Comitet de iniţiativă pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unei biserici şi a unui cămin românesc. Co­mi­te­tul, având preşedinte pe ie­ro­mo­na­hul Gherasim Luca şi secretar pe studentul în teologie Ata­nasie Negoiţă, a tipărit o foaie de propagandă sau apel, în 30.000 de exemplare, şi 10.000 de liste de subscripţie, pentru a le trimite în ţară şi printre ro­mâ­nii din America. Din 1931, Pa­triarhia Română a preluat iniţiativa de a construi un cămin cu biserică românească în Ce­ta­tea Sfântă şi centralizarea fon­du­rilor colectate. Subscripţia pu­blică, începută în 1931, a fost re­în­noită anual până în 1936. La expirarea ultimului termen de colectare (15 aprilie 1937), se adunase suma de 2.371.982 lei. Aceasta a fost completată cu 2.361.057 lei transferaţi din alte fonduri ale Patriarhiei, pe lângă donaţia de 1.000.000 de lei din Fondul Religionar al Bucovinei, şi de numeroase alte donaţii particulare, în bani sau în obiecte. 

În luna martie 1934, preotul Constantin Dron, efor al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, şi Du­mi­tru Ionescu-Berechet, arhitectul-şef al Patriarhiei, au făcut o călătorie la Ierusalim pentru documentare în problema bise­ri­cii şi a căminului românesc de acolo. În 1935, patriarhul Miron a comunicat consulului român din Palestina, Marcu Beza, că Serviciul de Arhitectură al Con­si­liului Central Bisericesc a optat pentru oferta inginerului Andoni Baramki pentru a reali­za construcţia.

Slujba punerii pietrei de te­me­lie a bisericii a avut loc la praz­nicul Adormirii Maicii Dom­nului, în ziua de 15 august 1935, şi a fost săvârşită de arhimandritul Iov, marele eclesiarh al Sfântului Mor­mânt, împre­u­nă cu diaconul Aristobulos, de la Patriarhia Ierusalimului, răs­pun­surile fiind date de un cor de că­lu­găriţe române, în prezenţa lui Marcu Beza, consulul gene­ral al României, consulul ge­neral al Greciei Gogos şi a lui Adrian Botez, viceconsulul Ro­mâ­niei. Co­misia formată din pr. Con­stan­tin Dron, efor al Bi­se­ri­cii Or­to­doxe Române, şi Du­mi­tru Io­nes­cu-Berechet, arhitectul-şef al Pa­triarhiei, venită în luna martie pentru re­cep­ţi­o­na­rea lucrării, a constatat unele de­fecte. Din­co­lo de ele, bi­serica şi căminul de la Ieru­salim re­prezintă o lucrare de valoare a arhitecturii tra­di­ţio­nale ro­mâ­neşti.

Aceste câteva date din istoria bisericii româneşti şi a Re­pre­zen­tanţei Patriarhiei Ro­mâ­ne în Ierusalim s-au amin­tit odată cu pomenirea, după calendarul ie­ru­salimitean, a Sfântului Ma­re Mucenic Ghe-or­ghe, pur­tătorul de biruinţă, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş, care pri­meşte de zeci de ani vizitele şi rugăciunile ro­mâ­nilor evlavioşi aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte. (va urma)