Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Atâta frumusețe!

Atâta frumusețe!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 19 Aug, 2022

Nu pățise niciodată orașul nostru atât de multă frumusețe! Și totul din cauza femeii aceleia tinere care coborâse din tren, greșind destinația. Avea de așteptat până seara, ca să poată pleca mai departe.

Treceau numai două trenuri prin gara orașului, cel cu care venise ea și cel cu care urma să plece. Era o zi întreagă între ele. Și ea era singură, nu cunoștea pe nimeni. Și n-o cunoștea nimeni. Abia ce-a făcut câțiva pași în afara gării și strada ce pornea din gară spre centru s-a umplut de frumusețe. Doar că ea nu s-a mulțumit cu pașii făcuți și a mers mai departe, străbătând până la prânz toate străzile din jurul gării, apoi străzile celelalte, întregul oraș, de fapt, care pare să nu înceapă de niciunde, doar se termină. Și se termină, fără să înceapă de undeva, peste tot. În asta și constă farmecul lui. La care se adaugă frumusețea localnicelor. Nu găsești pe nici una dintre străzi, oricât de mult ai căuta, vreo femeie urâtă.

Așa cum nu găsești în nici un alt oraș bărbați care să se priceapă atât de mult la frumusețe ca bărbații din orașul nostru. Cum să nu ia seama la străina ce umbla îngândurată pe străzi?

Dar nu îngândurarea acesteia i-a făcut să fie atenți. Și nici faptul că era foarte tristă femeia aceea. Și foarte singură. Și potrivit de înaltă. Și potrivit de tânără. Și cu ochii potrivit de verzi. Străbătea cu pași potriviți străzile, cufundată în tăcere. Într-o tăcere ce se potrivea de minune cu părul care-i rămânea mereu în urmă, alergând peste tot după ea. Dar nu numai părul, alergau și străzile pe care tocmai trecuse. Se îngrămădeau toate în urma ei. Cum se îngrămădeau și bărbații, ce dădeau buzna afară din case, doar s-o vadă pe străină trecând. Frumusețea ei, mai bine zis, ce era dincolo de închipuirea lor de experți în frumusețe. Și dacă ar fi pus frumusețea tuturor femeilor din oraș la un loc, tot n-ar fi putut să se măsoare cu puterea frumuseții necunoscutei ce coborâse din greșeală în gara orașului nostru. Poate că tot din greșeală era și atât de frumoasă.

Uimirea lor în fața unei astfel de întâmplări nu era însă deloc greșită. Și-au dat seama de asta abia a doua zi, când femeia plecase, nu însă și frumusețea sa, ce rămăsese în oraș. Toată! Nămețea străzile. Nu mai aveai pe unde să mergi. Primăria stătea pe gânduri, dacă să declare sau nu stare de calamitate. Ajunseseră mormanele de frumusețe până la streașina caselor. Mașinile de la salubritate nu mai făceau față. Nu știau însă unde s-o ducă. S-au gândit să construiască mai multe silozuri în care s-o depoziteze. Bărbaților le-ar fi plăcut să fie lăsată mai departe pe străzi. Le plăcea și femeilor, care luau pe furiș câte o grămăjoară din ea, ca s-o păstreze pentru zilele în care frumusețea lor avea să pălească.

Femeia ce provocase calamitatea cu pricina n-a mai fost văzută niciodată. Deși oamenii din oraș au așteptat-o ani în șir s-o vadă coborând din nou din tren. Nu ca să-și ia frumusețea înapoi. Dimpotrivă, să mai aducă. Întrucât cea veche, de demult, aproape că dispăruse.