Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Aurul“ sau taina martiriului

„Aurul“ sau taina martiriului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Elena Dulgheru - 27 Dec, 2011

Un mesaj esenţial, prezent în toate peliculele importante ale lui Serghei Paradjanov este cel patriotic. De obicei, el este exprimat discret, prin reevaluarea filonului etnic, a zestrei artistice caucaziere, pusă în dialog postmodern, cordial şi savuros, cu evantaiul altor culturi (de la antichitatea grecească la baroc şi până la pop). Toate acestea sunt întreţesute în permanenţă cu firul roşu al mesajului christic, concretizat în tema patriotismului, a dragostei de Biserică şi a jertfei. Întrebat în 1988 asupra valorilor pe care le preţuieşte cel mai mult, regizorul armean răspundea: "În primul rând sinceritatea, inclusiv în cazul artiştilor. Şi autentica dragoste de Patrie şi de casă părintească, neafişate ostentativ".

Realizat la doi ani după eliberarea sa din cea de-a doua detenţie, turnat în condiţii de extremă supraveghere poliţienească, astăzi, de-a dreptul hilare, ultimul lung metraj al cineastului disident este o magistrală declaraţie de patriotism şi credinţă - usturătoare sfidare a contextului politico-ideologic al vremii.

În Legenda fortăreţei Suram, mesajul patriotic răsună limpede şi nemijlocit, grafiat de destinul, potenţat arhetipal, al eroului întemeietor. Filmul adaptează o legendă medievală georgiană pe tema sacrificiului de construcţie, cu ecouri în literatura cultă a ţării: pentru a conferi trăinicie unei fortăreţe ce nu se lasă înălţată, un tânăr acceptă să fie zidit în pereţii acesteia. Legenda, de amplitudinea unei epopee, face parte din familia opusurilor bazate pe mituri de întemeiere.

În perioada în care se desfăşoară acţiunea legendei (sec. XVII-XVIII), teritoriile din sudul Gruziei trecuseră la Islam, fiind înglobate de Imperiul Otoman, care continua, alături de Persia, să exercite presiuni uriaşe asupra ţării. Lepădarea de credinţă era un fenomen frecvent în teritoriile ocupate, fenomen perceput ca o tragedie colectivă, ce săpa îndelung la temeliile neamului. Producţiile populare ale epocii exprimau cu jale acest sentiment.

Legenda fortăreţei Suram sintetizează tabloul istorico-social al epocii într-o epopee cu accente lirice şi baladeşti, desfăşurată pe parcursul a trei generaţii. Tragedia unei iubiri neîmplinite şi a două vieţi eşuate în apostazie se întreţes în jurul subiectului central: înălţarea cetăţii Suram. Situată în inima ţării, ea apără oraşul Suram şi asigură securitatea întregii patrii, ameninţată din toate părţile de duşmani. Dar din motive necunoscute, cetatea nu se lasă înălţată. Sentimentul de blestem colectiv planează asupra tuturor. Ce trebuie făcut pentru recâştigarea bunăvoinţei divine? Din cenuşa marilor dezastre personale se va ridica, în sfârşit, un salvator.

Legenda fortăreţei Suram, transpusă cinematografic de Serghei Paradjanov după o prelucrare literară locală din secolul XIX, se detaşează în chip fericit de alterările arhetipului creaţionist, prezente în majoritatea riturilor de construcţie. Nu trupul jertfit al tânărului Zurab, zidit de bunăvoie în zidul cetăţii, îi conferă acesteia perenitate, ci participarea integrală, sufletească şi fizică, a eroului la lucrarea de înălţare a cetăţii, de mântuire şi înveşnicire a neamului său. Nu întâmplător el este numit în film "aurul Georgiei". Ideea este clar subliniată de Paradjanov în momentul culminat al epopeii cinematografice, când regizorul citează un aforism de o maximă pregnanţă şi limpezime: "Dacă un popor are un tânăr capabil să se zidească de bunăvoie în pereţii unei cetăţi, această ţară şi poporul ei sunt invincibile". Acesta este cuvântul de forţă sub care se desfăşoară întregul film, închinat, aşa cum enunţase genericul iniţial, "memoriei ostaşilor georgieni din toate timpurile care şi-au dat viaţa pentru libertatea patriei".

Nu întâmplător Paradjanov îşi îmbracă protagonistul în alb în momentul sacrificiului, nu întâmplător chipul acestuia (ca şi al poetului-monah Sayat-Nova din filmul omonim, în momentul primirii morţii pentru credinţă) este inundat de lumină şi bucurie. Poveştile cinematografice ale lui Paradjanov arată că, în ciuda vieţii sale excentrice şi tumultuoase, cineastul armean a cunoscut pe pielea sa taina martiriului (experienţa lagărelor comuniste i-a oferit din plin această ocazie) şi că i-a înţeles dimensiunea biruitoare.