Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Avva Achilas contemplativul

Avva Achilas contemplativul

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Paul Siladi - 11 Feb, 2014

Avva Achilas se remarcă în rândul primilor Părinţi ai Patericului egiptean prin asprimea deosebită a vieţuirii sale ascetice. În primul rând solitudinea în rugăciune. Apoftegma a doua despre bătrânul nostru vine cu o mărturie a avvei Vitimie, care îşi aminteşte că a primit cândva câteva mere, pe care din dragoste pentru ceilalţi călugări de la Sketis a dorit să le împartă cu ei. Când a bătut la uşa avvei Achilas, acesta i-a răspuns: „Cu adevărat frate, n-aş fi dorit să îmi baţi la uşă nici dacă-mi aduceai mană“. Avva Vitimie s-a retras pe dată şi a împărţit merele la Sfânta Liturghie, când s-au adunat toţi călugării şi nu a mai fost nevoit să deranjeze pe vreunul de la rugăciune.

În felul acesta se poartă avva Achilas, dar comportamentul său nu este nici pe departe normă. Mai degrabă este o dovadă în plus a dificultăţii de a sistematiza viaţa duhovnicească în spatele unui set de reguli şi precepte. Patericul, cu întregul său şir de cuvinte ale bătrânilor, este un manifest anti-ideologic. Se împotriveşte oricărei simplificări brutale şi oricărei generalizări, iar prin aceasta este, o dată în plus, model pentru creştinii din toate veacurile. Privilegiat în toate situaţiile este răspunsul personal, inspirat de Duhul Sfânt şi mediat de marii părinţi pnevmatofori.

În cazul concret relatat mai devreme, dincolo de merele avvei Vitimie, se găsesc realităţi mai adânci. Aflăm nişte atitudini, nişte mişcări ale inimii, care valorează mult mai mult. În primul rând generozitatea şi dragostea călugărului care, primind mere, în mod natural simte imboldul de a le împărţi cu ceilalţi. Valoarea obiectivă a fructelor este surclasată de energia dragostei care îi pune în mişcare pe părinţi şi care asigură coeziunea obştii.

Avva Achilas e tulburat la rugăciune de sosirea avvei Vitimie şi cu durere îi spune că ar fi preferat să nu fi fost deranjat. Iar aici intervine a doua virtute a avvei Vitimie, care fără să se supere primeşte cuvântul bătrânului şi nu merge mai departe, ci aşteaptă adunarea obştii pentru a împărţi tuturor merele.

Avva Vitimie iese de două ori câştigat din această întâmplare. Pe de o parte, îşi manifestă generozitatea, iar pe de altă parte, îşi dovedeşte ascultarea. Avva Achilas ni se arată şi el ca un om mistuit de dorul rugăciunii. Pentru el rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu sunt aşezate deasupra tuturor desfătărilor omeneşti.

Purtarea avvei Achilas reliefată mai devreme nu trebuie să ne producă o imagine falsă despre acest pustnic. Bătrânul nu era un contemplativ exclusiv. Un om care dispreţuia activitatea fizică. O dovedeşte apoftegma numărul 5, unde găsim un cuvânt pe care el îl spune unor fraţi veniţi de departe: „De aseară şi până acum am împletit douăzeci de stânjeni, fără să am trebuinţă de dânşii, drept să vă spun. Dar şfac aceastaţ ca să nu se supere Dumnezeu şi să mă mustre că, deşi pot lucra, nu lucrez. De aceea mă ostenesc din toate puterile.“

Vechiul principiu monastic al îmbinării rugăciunii cu munca se regăseşte şi la avva Achilas. Munca face parte din programul său ascetic, chiar dacă nu are nevoie de roadele activităţii. Achilas se dovedeşte deci a fi un contemplativ care înţelege necesitatea activităţii trupeşti şi care trăieşte viaţa spirituală ca pe un întreg.