Bănuțul văduvei

Aștept răspuns urgent. Cu aceste cuvinte se încheia mica scrisoare pe care am primit-o la sfârșit de martie, anul 2009, de la doamna Grigoraș V. Maria, din satul Răucești - județul Neamț. Rândurile trimise exprimau simplu, ales și curat sinceritate plină de o bunătate rar întâlnită. Doamna Maria, pe atunci - mai precis, acum zece ani -, avea să împlinească 85 de ani, pe 20 iulie, de ziua Sfântului Proroc Ilie, cel care prin rugăciune a revărsat din cer foc curățitor, spune în scrisoare că, „într-o noapte, la Radio TRINITAS, când se comunica un interviu de-al sfinției voastre în legătură cu Biserica Costeasca de pe Șoseaua Chitilei, m-a impresionat foarte tare auzind de toate eforturile sfinției voastre, cum ați făcut biserica și cum vă înțelegeți cu lumea și, în primul rând, cum vă purtați cu oamenii și cum aveți expuse icoane de vânzare, și cum cel care vrea să cumpere vreo icoană, o cumpără și o lasă să rămână acolo, în Biserică, și am gândit și eu să vă trimit cei doi bani ai văduvei din puținii bani pe care i-am economisit să puneți și din partea mea două iconițe, una cu Sfânta Treime și una cu Maica Domnului, care din multe nevoi și necazuri m-a ajutat și m-a salvat, căci am rămas văduvă de război la vârsta de 20 de ani cu 2 copii, m-am recăsătorit și am rămas iar văduvă, la vârsta de 35 de ani, cu încă 10 copii, iar acum am și 36 de nepoți, și sunt văduvă de 52 de ani, pe 20 iulie împlinesc vârsta de 85 de ani și vreau să mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, și de bine, și de rău, și de mult, și de puțin, pentru că ce dă Domnul tot îi bun. Vă scriu acest plic să văd dacă ajunge la sfinția voastră pe adresa pe care am primit-o de la radio, și vă rog, dacă îl primiți, să-mi dați un răspuns ca să pot trimite niște bani de acolo de unde îmi dă Domnul. Vă doresc multă sănătate, credință, dragoste și putere de muncă. Doamne ajută!”

Astfel își încheia scrisoarea doamna Maria, scrisoare pe care am citit-o nu o dată și o recitesc ori de câte ori mă gândesc la oamenii frumoși, dătători de putere, pe care mi i-a descoperit Dumnezeu, și fără de care viața mea nu ar fi fost atât de bogată. Am înțeles totodată că mulți oameni deosebiți sunt printre noi, pe care adesea nu-i vedem, dar pe care îi cunoaștem, mai ales când Dumnezeu ne face cunoştință cu ei, fie cât trăiesc pe pământ, fie după ce au plecat dincolo.

Asemenea oameni nu pier niciodată, ei trăiesc pentru veșnicie. Datorită lor suntem și noi înșine, cei de azi. Ei fac să dăinuiască țara ca neam românesc și creștinesc. Eroi au fost cei care au luptat și murit pentru apărarea țării pe front; dar tot eroi au fost și sutele de mii de mame care nu și-au mai văzut soții și fiii plecați la război, rămânând să țină aprins focul dăinuirii din vatra casei, a satului, a țării și neamului. Doamna Maria, pot spune, este una dintre multele românce luptătoare pentru credință și țară. Atașa­mentul față de valorile nepieritoare ale neamului nostru sunt înscrise și vor rămâne înscrise pentru totdeauna în cartea de aur a sufletului nostru românesc.

În lumina unor astfel de oameni, care au înțeles să-și trăiască viața până la capăt, asumată integral, speranța prinde contur descoperind forța de a merge mai departe.

Spiritul românesc își găsește corespondența în asemenea oameni discreți care nu pot fi înțeleși în afara altui spațiu. Ei rămân atât timp cât noi ne regăsim în ei și ei în noi. Oameni ca aceștia nu pot fi înțeleși de străini, căci ei reprezintă trăiri care formează intrinsec caracteristica procesului negrăit de fin al sufletului nostru, după cum spune marele gânditor, filosof și poet Lucian Blaga (Trilogia culturii, Humanitas, Bucu­rești, p. 274).

Nuanțările la cele afirmate se exprimă prin regăsirea noastră în tot ceea ce ni s-a transmis ca într-o continuitate firească a unui dialog perpetuu între noi și cei care au fost, între ceea ce suntem și devenirea noastră ca aspirație transorizontică, existență care în întregime se scurge spre ceva, după cum spune același mare gânditor (Trilogia culturii, p. 283), nu spre nimic.

Mult au însemnat pentru mine cuvintele doamnei Maria, care au deschis un dialog al bunătății, al rugăciunii, al speranței și credinței în iubire. Acest dialog nu s-a închis odată cu răspunsul așteptat de ea, ci a continuat și după aceea și va continua în duhul așteptării și regăsirii. Sunt sigur că așa va fi, că mă voi întâlni cu duhul bun pe care l-am cunoscut odinioară și pe care, aievea, aici sau dincolo, într-o zi, o s-o reîntâlnesc și pe doamna Maria. Deși nu am văzut-o niciodată, o voi recunoaște cu siguranță, chiar dacă va fi între cei mulți ai neamului sufletului său.