Bastonul Sfântului Sava şi chipiul italianului bogat

În mâinile sfinţilor, orice obiect sau situaţie devine mijlocitor al învăţăturii creştine, al virtuţilor. Având mintea lui Hristos, ei judecă totul dumnezeieşte, iar pentru arătarea adevărului, nu se dau în lături de la nici o faptă binevoitoare, chiar dacă unora li s-ar putea părea de-a dreptul hilară. De o astfel de ocazie a avut parte şi Sfântul Sava Vatopedinul.

Se povesteşte în viaţa sa (scrisă de Sfântul Filotei Kokkinos) cum un oarecare italian bogat şi foarte mândru îl bănuia pe sfânt că ar fi venit în Cipru ca spion. Refuzând să răspundă întrebărilor italianului, omul îmbunătăţit duhovniceşte şi-a întins liniştit bastonul pe care obişnuia să îl poarte mereu în mână, a atins cu el chipiul de pe capul italianului şi l-a aruncat la pământ. Prin această faptă înţeleaptă şi amuzantă totodată, minunatul bărbat a vrut să-l înveţe pe italianul bogat şi arogant că vredniciile şi întâietăţile nu trebuie să fie prilej de slavă deşartă şi de închipuire de sine.

Totodată a voit să-i arate că, aşa cum un baston aruncă foarte uşor la pământ un chipiu neputincios, tot astfel şi vredniciile şi cinstirile devin repede şi lesne pământ şi noroi care se calcă în picioare.

Dar sfântul, care privelişte s-a făcut lumii şi îngerilor şi oamenilor, nu a fost ferit de mânia nesăbuită a crudului italian. Răutatea sa împiedicându-l să-l vadă pe „omul cel nou, cel după Dumnezeu zidit“ (Ef. 4, 24), a poruncit să fie bătut fără milă. De aceea pilda nu se opreşte aici. Neîntrecut în bărbăţie, sfântul primeşte stăpânire peste toată puterea vrăjmaşului. Şi aici puterea aceasta s-a dovedit neputincioasă, căci, după cum se menţionează la finalul istorisirii, „Dumnezeu a trimis Cuvântul Său şi l-a vindecat pe el“, adică italianul a fost convertit la credinţa cea adevărată.

(Adaptare de Paul Negoiţă din volumul „Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul Cel Nebun pentru Hristos“, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010)