Binecuvântarea despărțirii și Înălțarea către Părintele Său

Sărbătoarea Înălțării Domnului este prilej de negrăită bucurie pentru întreaga Biserică, în special pentru cei care de câțiva ani privesc către Cate­drala Națională, închinată acestui mare praznic și Sfântului Andrei, cel întâi chemat la apostolat.

Înălțarea Domnului ne îndeamnă la elevație spirituală, cerându-ne să depășim lucrurile care ne leagă mult de pământ și să ne înălțăm cu mintea și inima către cer.

La 40 de zile după Învierea Sa, Mântuitorul Hristos S-a înălțat la ce­ruri. Evangheliile ne descoperă lu­cruri sumare despre momentul acesta. Sfântul Evanghelist Marcu aminteşte într-un singur verset, iar Sfântul Evanghelist Luca aduce mai multe amănunte. După ce au învă­țat cele pe care aveau să le propovăduiască înaintea neamurilor până la marginile pământului, ucenicii au fost duși dincolo de Betania, până la Muntele Măslinilor (Eleonului), iar Domnul, pe când îi binecuvânta, S-a înălțat la cer.

De la Înviere până la Înălțare, Mân­tuitorul i-a întărit pe ucenici, care, arătându-se temători, se ascundeau prin case de frica iudeilor, cei mai mulţi neavând curajul de a-L însoți pe Domnul până la Golgota, pentru a-I fi alături în momen­tul răstignirii pe cruce. Nu au avut nici curajul să meargă dimpreună cu femeile mironosițe la mormânt, în prima zi a săptămânii, dis-de-di­mi­neață, pentru a împlini cele legate de tradiția iudaică. Îndată după ce L-au văzut înviat, ucenicii s-au schimbat, au devenit neînfricați. Învierea i-a schimbat pe ei, dar şi lumea întreagă.

Fiind mărturisitori ai Învierii, temeiul propovăduirii lor, au vestit cuvintele Evangheliei în locuri diferite, cu entuziasm și râvnă nemaiîntâlnite. Făcând un rezumat la cele întâmplate de îndată după Înviere, Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni, capitolul al XV-lea, ne spune că, după Învierea din morți, Mântuitorul S-a arătat femeilor mironosițe, celor 11 Apostoli și ca la 500 de frați adunați într-un loc, iar apoi spune atât de sugestiv: La urmă mi s-a arătat și mie celui care nu sunt vrednic să mă numesc Apostol, pentru că am pri­gonit Biserica lui Dumnezeu, vorbind parcă pentru fiecare dintre noi, într-un fel prigonitori ai Bisericii prin atitudine, fapte, cuvinte, gânduri și omisiune. Sfântul Apostol Pavel sublinia în aceeași epistolă că el este ceea ce este prin harul lui Dumnezeu. Toți s-au schimbat sub lucrarea harului.

Evanghelia ne spune că ucenicii Domnului s-au întors de pe Muntele Eleonului cu bucurie mare. Am fi la prima vedere contrariați și ne-am întreba cum să se întoarcă cu bucu­rie mare după despărțirea de Învă­țătorul lor cu care erau obiș­nui­ți, care este Calea, Adevărul și Viața.

Mântuitorul îi pregătise cu ceva timp în urmă, le-a spus de câteva ori despre apropiatele Lui pătimiri, dar a amintit și faptul că va merge să le gătească și lor loc. Atunci când s-au arătat mâhniți de această des­părțire, El a întărit cuvântul, spunând: Dacă nu mă voi duce Eu, nu vă voi trimite pe Mângâietorul care vă va învăța pe voi toate, prin aceasta neînțelegân­du-se că El nu ar fi învățat destul, ci faptul că ei, ucenicii, nu au putut înțelege toate cuvintele pe care Domnul le-a expus în timpul activității Sale mântuitoare.

Sărbătoarea Înălțării Domnului arată că sunt și despărțiri care aduc bucurie, cum a fost despărțirea Mântuitorului de ucenicii care s-au întors bucuroși în Ierusalim.

Întrucât El le spusese ucenicilor înainte: Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor!, și i-a învățat ce trebuie să facă în răstimpul de la Înviere până la Înălțarea Sa la cer pentru a schimba lumea.

Mergând, învățați! Le-a dat porunca de a învăța toate neamurile, apoi de a le boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De asemenea, le-a dat puterea să ierte, când a suflat asupra lor și le-a insuflat Duh Sfânt: Cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi și cărora le veți ține, ținute vor fi.

Scriitorii, poeții, oamenii înțelepți și învățați au spus că orice plecare a cuiva înseamnă, de fapt, câte puțin moartea fiecăruia dintre noi. Uceni­cii au înțeles că plecarea Domnului avea să aducă viața veșnică și daruri negrăite.

Să privim la felul cum mor oamenii aleși, călugării, cei care trăiesc frumos și împlinesc cuvintele Domnului, câtă bucurie și pace au în momentul trecerii către Domnul. Să privim la felul cum își încheie viața oamenii răi, care s-au despărțit demult de Dumnezeu sau care nu L-au avut niciodată aproape. Oamenii care au fost martori la sfârșitul acestora sunt impresionați de felul cum pri­vesc viața și moartea, de felul cum se face această trecere atunci când ești cu Dumnezeu și cât de grea și uneori cumplită este moartea celor înstrăinați de Dumnezeu.

Referindu-se la momentul Înălță­rii, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreba, într-un comentariu la Psalmul 23: Deschideți, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul Slavei, de ce căpeteniile oștilor cerești nu-i deschideau Împăratului Slavei porțile atunci când Acesta plecase de pe pământ. Răspunsul era: pentru faptul că nu-L cunoșteau în ipostaza de om, nu-L recunoșteau pe Cel care a coborât din slavă, smerin­du-Se și luând firea noastră în afară de păcat. De fapt, Îl primeau pe Dumnezeu Fiul care revenea în Slava Tatălui, dar căpeteniile oștilor în­gerești, spune Hrisostom, nu cu­noș­teau pe cei cu multe păcate, pe noi, oamenii, pe care Domnul ne-a chemat dintru a Sa negrăită iubire, și de aceea cuvintele s-au repetat până când au cunoscut cine era Cel care intra prin porțile cerului. Prea­slăvește-Mă, Părinte, cu Slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Așa S-a rugat Mântuitorul înainte de Sfintele Lui Pătimiri, să fie așezat din nou în slava pe care a avut-o mai înainte de a fi lumea, când era împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Același Sfânt Ioan Gură de Aur, făcând un comentariu la Psalmul 109, se întreba cui pune Domnul întrebarea: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale, și ne răspunde: se referea la cuvintele Pământ ești și în pământ te vei întoarce, cum citim în capitolul al treilea al Cărții Facerea. Întoarcerea Mântuitorului în Slava Părintelui Său era de fapt așteptată atât de celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi, dar și pentru ca odată cu Înăl­țarea Sa la cer să trimită uceni­cilor împlinirea făgăduinței, venirea Preasfântului Duh, care avea să îi învețe toate.

Sărbătoarea Înălțării Domnului ne îndeamnă la depărtarea de ță­rână, care ne cheamă atât de stărui­tor la faptele întunericului, și nu la ridicarea către cer, de unde vine suflarea Dumnezeirii.

Îndată după evenimentele din 1917, mai multe comitete au avut inițiativa de a cinsti eroii români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, mai ales cei din Primul Război Mon­dial, dar și ceilalți eroi ai Nea­mu­lui, de la Rovine, Posada, Vaslui, Războieni, Călugăreni și din alte locuri pe care Biserica i-a pomenit me­reu în rugăciunile de la Proscomidie, Liturghie și Parastas, de multe ori în taină, înainte de începerea Sfintei Liturghii, când sunt pomeniți toți care au sfârșit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, mulți dintre ei necunoscuți sau cunoscuți, pe care Biserica îi pomenește deopotrivă.

Astăzi este Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor jertfiţi în diferite locuri și timpuri pentru pământul sfânt al țării, a tuturor celor care au înțeles că moartea este un câștig atunci când te jertfești pentru o cauză nobilă, cum este cea a apărării cre­din­ței stră­moșești și a pământului străbun. În această zi, pe lângă ceremonii militare la mausoleele, troi­țele și monumentele eroilor, se să­vâr­șesc slujbe de pomenire şi se aşază florile recu­noștinței împreună cu Armata, altă instituție care iubește pământul românesc.

În piciorul Sfintei Mese de la Catedrala Națională s-au așezat nenumărate nume ale eroilor, aflați din arhive, de la cei care i-au pomenit în cursul anilor într-un pomelnic al inimii. Ori de câte ori se va săvârși Sfânta Liturghie, numele lor vor fi rostite, spre a fi pomenite în Împă­răția lui Dumnezeu.

Oare cum a dobândit un tâlhar Raiul rugându-se cu smerenie și sinceritate: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta? A recunoscut că Domnul era Împărat drept, fără de prihană. Din cuvântul tâlharului învățăm să ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie ca Dumnezeu să ne pomenească întru Împărăția Sa pe noi și pe cei care au trecut pragul acestei lumi, mai ales pe cei care s-au luptat și s-au jertfit, arătând că iubirea nu moare niciodată și este mai tare decât moartea.

Înălțarea Mântuitorului la cer ne îndeamnă să ne înălțăm dincolo de toate lucrurile mărunte, supuse întunericului, care ne împresoară prin ceea ce ține de omenescul din noi și de țărâna dimprejur. Înălțarea Dom­nului ne încredințează că patria noastră este sus, în cer, după cum și spune una dintre cântările Bisericii noastre. Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care va să vină. Pentru dobândirea privilegiului de a fi așezați întru Împă­răția lui Dumnezeu, să ne rugăm permanent și să-I cerem Mântuitorului Iisus Hristos să ne gătească și nouă loc, celor care slăvim Înălțarea Sa și credem că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor.