Pentru un monah cu viață aspră, așa cum este amma Sincletica, opoziția dintre lume și Împărăția lui Dumnezeu este evidentă. Lumea are tendința de a acapara tot ce ține de regimul duhului și de a corupe. Aceeași lume care corupe are și putere de fascinație. Maica Sincletica zice: „După cum sămânța nu poate fi în același timp și plantă, tot așa noi nu putem fi în același timp înconjurați de slavă omenească și de rod ceresc”.
Dumnezeul nostru este paradoxal. Pe de o parte este „gelos”, așa cum citim în cartea Ieșirii. Ne vrea cu totul pentru El, fără alternativă. Pe de altă parte, El este un Dumnezeu smerit, care coboară mereu în căutarea omului, validează tot ceea ce face el bun și înmulțește binele oriunde se află.
Cu oamenii e mai greu. Ei nu sunt ființe paradoxale, ci contradictorii. În inima fiecăruia e un câmp de bătălie, unde se încleștează în ciocniri înfiorătoare binele și răul. Coexistența binelui și răului în inimă nu produce echilibru, ci tensiune sfâșietoare. Și, ca în orice război, există confruntări fățișe, cu arma în mână, privind adversarul în ochi. Dar există și un război mascat, al spionajului și înșelării, care se poartă în spatele liniei frontului. Diavolul este marele maestru al războiului mascat, al iluziilor și confuziei.
Maica Sincletica avertizează tocmai cu privire la un astfel de război. Un război în care tu faci efortul de a săvârși binele, în chip obiectiv. Ești atent cu cei din jurul tău, ajuți pe cei săraci, înveți pe cei care au nevoie de cunoaștere. Faci consecvent faptele milei trupești și sufletești. Iar ție ți se pare că ai câștigat războiul. Și în tot acest timp, mândria ți se strecoară în suflet sub chipul slavei deșarte. Te bucuri de aprecierea oamenilor, iar asta îți dă și mai mult dorința de reușită și muncești mai mult. Dar de această dată nu mai faci pentru Dumnezeu, ci pentru aprecierea oamenilor. Râul de energie care se revarsă de tine în munca ta a fost deturnat. Acum nu mai curge către Dumnezeu, ci se revarsă în altă parte.
Despre asta este avertismentul maicii Sincletica. Chiar făcând binele, rodul său se poate pierde, fiind furat de diavol prin slava deșartă. Atât de mare și de grav este efectul pe care îl are mândria asupra sufletelor noastre, încât poate să ne deturneze de pe calea spre Dumnezeu, în vreme ce noi credem că înaintăm, cu efort, către El.
.jpg)
