Biserica a respins reîncarnarea din perioada ei primară

Mulţi adepţi ai reîncarnării pretind că această credinţă ar fi existat în Biserica primară, iar în primele secole ar fi fost larg răspândită, până ce autorităţile bisericeşti ar fi "interzis-o" (U. Topper, Reinkarnationsvorstellungen in Europa von der Steinzeit bis heute, în: H. Wiesendanger şHg.ţ, Wiedergeburt. Herausforderung für das westliche Denken, Frankfurt a. M., 1991, p. 33 sq).

Întrucât în spaţiul elenistic existau multe grupări religioase şi şcoli filosofice care cunoşteau, ba chiar reprezentau diferite concepţii despre reîncarnare, e de presupus că şi anumiţi scriitori bisericeşti creştini cunoşteau, dar şi contestau problema reîncarnării. Acest lucru se petrecea cu precădere în cadrul disputei cu gnosticismul şi cu alte erezii. Astfel, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (c. 100 - c. 165), de pildă, respinge orice formă de reîncarnare, argumentând că oamenii nu-şi amintesc de nici o existenţă anterioară, motiv pentru care, în acest pretins ciclu al reîncarnărilor, orice purificare e imposibilă (Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, Bucureşti, 1941, IV, p. 28; cf. M. von Brück, art. "Reinkarnation", în: F. König/H. Waldenfels şHg.ţ, Lexikon der Religionen, Freiburg I. Br., 1987, p. 530). De asemenea, Sfântul Irineu al Lyonului (130-200), în lucrarea sa "Contra ereziilor" (Adversus Haereses), contestă învăţătura despre reîncarnare şi subliniază unicitatea vieţii fiecărui om ca fiinţă creată de Dumnezeu. La rândul său, Tertulian (160-200) arată că unitatea fiinţială dintre trup şi suflet contravine reîncarnării, ca şi învierii trupului la judecata din urmă (M. von Brück, art. cit., ibidem, ibidem).

Din păcate, adepţii reîncarnării îl citează mai întotdeauna pentru a-şi susţine ideile pe unul dintre cei mai însemnaţi teologi din perioada primară a Bisericii. E vorba de Origen (c. 185-253/54), care a trăit în Alexandria şi a fost împreună cu Ammonius Saccas vreme de 11 ani discipolul lui Plotin, întemeietorul neoplatonismului, cea mai înaltă creaţie filosofică a primului mileniu d.Hr. Aşa cum se ştie, Origen a susţinut teoria "preexistenţei sufletelor". În această stare de preexistenţă, unele suflete au păcătuit, drept care au fost pedepsite de Dumnezeu să locuiască în trupuri.

Desigur, o atare învăţătură despre suflet ar putea fi corelată cu ideea de reîncarnare, dar acest fapt nu este obligatoriu. De altfel, Origen însuşi n-a tras această concluzie. În multe dintre lucrările sale, el a respins învăţătura despre reîncarnare, mai ales că aceasta vine în contradicţie totală cu credinţa creştină în a doua venire a lui Hristos şi în desăvârşirea timpului la Judecata de Apoi.

De asemenea, în comentariile şi omiliile sale, el respinge orice speculaţii făcute până astăzi pe marginea unei pretinse reîncarnări a profetului Ilie în Sfântul Ioan Botezătorul, bazate cu precădere pe cuvintele Mântuitorului de la Matei 11, 9, 10, 14. În omiliile sale la Evanghelia după Luca, Origen subliniază că "Ilie încă nu e mort şi că, inclusiv conform învăţăturii adepţilor reîncarnării, un suflet nu poate locui în acelaşi timp în două trupuri" (Origenes, Homilien zum Lukasevangelium, II, übersetzt und eingeleitet von H. J. Sieben, Freiburg I. Br., 1992 şFontes Christiani 4, 2ţ, Fragment 9, p. 403). Origen se referă aici la răpirea profetului Ilie. Doar dacă Ilie ar fi murit, textul ar putea deveni interpretabil. Într-un alt loc, în comentariul său la Evanghelia după Matei, tot cu referire la relaţia Ilie - Ioan Botezătorul, Origen scrie pe aceeaşi linie, contestând reîncarnarea: "N-aş dori să cad în capcana învăţăturii despre reîncarnare, care este străină Bisericii lui Dumnezeu, n-a fost transmisă nici de Apostoli şi nici nu apare nicăieri în Scripturi. Ea vine în contradicţie cu faptul că ceea ce este vizibil este trecător (II Corinteni 4, 18) şi cu faptul că acest ev al lumii va cunoaşte desăvârşirea; dar şi cu faptul că fiecare cuvânt (al Scripturii, n.n.) se împlineşte: "Cerul şi pământul vor trece (Matei 24, 25)" (Origenes, Der Kommentar zum Evangelium nach Matthäus, I, hg. und übersetzt von H.-J. Vogt, Stuttgart, 1983, p. 240 sq.; XIII, 1).

În acelaşi comentariu la Evanghelia după Matei, într-un alt loc, Origen analizează posibilitatea revendicată de unii ca anumite suflete, ca pedeapsă, să se reîncarneze în trupurile unor animale, pe care o respinge categoric: "Alţii, străini de învăţătura Bisericii, pretind că sufletele, în funcţie de faptele rele săvârşite, au transmigrat din trupurile oamenilor în trupurile unor câini. N-am descoperit în nici un fel acest lucru în Sfânta Scriptură" (Ibidem, p. 137; XI, 17). În viziunea lui Origen, în marea Sa iubire, Dumnezeu va "reabilita" până la urmă toate sufletele, aşa încât, indiferent de pedeapsa primită, acestea vor avea posibilitatea să se purifice şi să ajungă la Dumnezeu. Restaurarea stării paradiziace primordiale nu va însemna însă sfârşitul lumii, ci doar un sfârşit preliminar. Sub influenţa lui Platon, Origen susţine ciclicitatea nesfârşită a lumilor. În lumile care se succed, el nu exclude o reîncarnare a sufletului, dar aceasta nu are nimic de-a face cu credinţa în mai multe reîncarnări în lumea aceasta în care trăim acum.

Origen a analizat problema reîncarnării, el prezintă în învăţătura sa elemente care ar putea fi interpretate în direcţia reîncarnării. Totuşi, în mod clar, el respinge ideea de transmigraţie a sufletului, considerând-o greşită şi incompatibilă cu învăţătura creştină. Este şi motivul pentru care reîncarnarea n-a fost recunoscută de Biserică nici în perioada ei primară şi nici în cea medievală (vezi W. Thiede, Die mit dem Tod spielen. Okkultismus, Reinkarnation, Sterbeforschung, Gütersloh, 1994; K. Hoheisel, "Glaube an die Seelenwanderung im frühen Christentum?", în: Materialdienst der Ev. Zentralstelle für Weltanschauungsfragen Stuttgart, 1986/7, pp. 188-196; Leo Scheffczyk, Der Reinkarnationsgedanke in der altchristlichen Literatur, München, 1985). Speculaţii în genul că reîncarnarea ar fi fost respinsă de Biserică abia la Sinodul de la Constantinopol (543), iar apoi definitiv la al V-lea Sinod Ecumenic (553) tot de acolo rămân doar simple supoziţii fără nici un fel de acoperire istorică sau ştiinţifică. La Constantinopol (553) a fost condamnată învăţătura lui Origen despre "preexistenţa sufletelor". Însă credinţa în reîncarnare nu s-a aflat pe ordinea de zi a sinodului tocmai pentru faptul că ea nu era susţinută şi nici nu fusese susţinută de vreun teolog creştin, prin urmare nefiind de actualitate.