Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Biserica faţă cu sondajul
Săptămâna trecută, Patriarhia Română anunţa oficial, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Patriarhal, felul în care va decurge colectarea fondurilor la nivel naţional pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, mai precis modul în care Biserica Ortodoxă Română cere ajutorul propriilor credincioşi în scopul zidirii unui edificiu exponenţial pentru creştinismul românesc.
Despre utilitatea acestei construcţii s-a vorbit şi cred că se va mai vorbi chiar şi după încheierea definitivă a lucrărilor sau după sfinţirea lăcaşului de cult, iar oamenii sunt liberi să îşi exprime părerea, ca membri vii (sau cel puţin în viaţă) ai unui organism din care fac parte mai mult sau mai puţin asumat, mai mult sau mai puţin mărturisit sau pur şi simplu din inerţia lucrurilor. Imediat după anunţul în presă al iniţiativei sus-menţionate, sunt date publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie, sintetizate sub următorul titlu: "Românii îşi pierd încrederea în Biserică şi Armată". Întâmplător sau nu? Ce înseamnă, de fapt, diminuarea încrederii în Biserică? Slăbirea credinţei în Dumnezeu? Refuzul accentuat de a nu mai lua parte la slujbele Bisericii? Evoluţia antipatiei faţă de ierarhie, cler sau monahi? Potenţarea convingerii că Biserica nu mai vine în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă credincioşii? Sunt toate acestea posibile teme care se pot cuantifica într-adevăr în sondaje? Sau este mai degrabă încercarea de a da o lovitură Bisericii acolo unde o interesează, sau ar trebui să o intereseze mai puţin, adică la imagine? Nu ştiu cât de credibile au devenit sondajele în ţara noastră, date fiind aprecierile aproximative pe care le-au furnizat în diferite momente ale istoriei societăţii româneşti şi care aduc mai degrabă cu prognozele meteo ale bătrânilor care anticipează înrăutăţirea vremii pe baza durerilor de spate, cert este faptul că iniţiativa Bisericii cauzează din când în când, motiv pentru care sondajele, sinonimul şi timbrul modului gregar în care ne-am învăţat să gândim şi să acţionăm, de fapt să nu gândim şi să nu acţionăm, reprezintă soluţia la îndemână pentru a tempera puţin iniţiativele care fac excepţie de la marea regulă a naţiunii liber ne-cugetătoare. Pentru că un sondaj "veritabil" (a nu se citi veridic) evidenţiază, cu intenţia promovării, aspectele deconstructive. Prin urmare şi reacţiile venite în urma mediatizării rezultatelor sondajului au fost pe măsură, fiecare dintre cei care au comentat subiectul neezitând să îşi exprime creativitatea în a ironiza demersul, fără a mai acuza vreo presupusă şi falsă îngrădire a propriei opinii creştineşti. Nu iniţierea sondajului este îngrijorătoare şi nici măcar formularea nefericită a rezultatelor, chiar dacă "încrederea în Biserică" este o sintagmă cu o serioasă doză de nebulozitate, formulată în grabă şi şablonată. Ba mai mult, iniţierea unor astfel de demersuri, dacă ar proveni din intenţia onestă de reflectare a realităţii (deocamdată nu e cazul), ar fi de ajutor Bisericii în sensul deblocării atitudinii Ei din eventualitatea nedorită şi nefirească a captivităţii într-un clopot de cristal, unde riscă să audă doar propriul ecou, spre aprecierea semnalelor pe care le dă societatea şi spre exersarea simţului realităţii. Ceea ce descalifică iniţiativa recentă şi spulberă orice urmă de obiectivitate sunt momentul ales pentru a da publicităţii rezultatele, şi mesajul subliminal pe care acesta îl proclamă: la noi, deocamdată, toţi trebuie să gândească în sondaje. Adică în turmă.