Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Biserica superstiţiilor şi presa răutăcioasă

Biserica superstiţiilor şi presa răutăcioasă

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 11 Feb, 2008

▲ Educaţia credincioşilor care se cred învăţaţi este în măsură să schimbe suflul sfintelor lăcaşuri şi să nu mai alimenteze rău-voitorii, care vor exista întotdeauna ▲

În societatea românească de astăzi, interesată, aproape exclusiv, doar la nivelul cititului de ziare, Biserica este privită adesea din perspectiva jurnaliştilor. Televiziunile fac parte, deşi mai puţin virulent, din acelaşi curent de critică a „instituţiei“ care se bucură de o mare credibilitate în rândul poporului.

Cred că ceea ce îi necăjeşte cel mai mult pe jurnaliştii supăraţi pe „popi“, căci cam aşa sunt cei care scriu articole împotriva Bisericii, este faptul că, deşi ei depun eforturi mari pentru denigrarea clericilor, Biserica rămâne neclintită în sondaje. Din păcate pentru ei, românii sunt, pe cât de inerţi şi docili, pe atât de superstiţioşi şi, de aceea, zecile de articole şi reportaje defăimătoare la adresa Bisericii nu-i fac să se declare liber-cugetători.

Această stare de fapt este una liniştitoare pentru preoţii care nu se străduiesc să câştige oamenii, ci-i aşteaptă să vină la ei. Previziunile economice sumbre pentru populaţia săracă sunt, de asemenea, încurajatoare pentru cei care ţin la „feleşagul hâtru al norodului“.

Dumnezeu va avea grijă întotdeauna ca cei care cred cu adevărat să fie alături de Biserică, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul veacurilor. Dar ce să ne facem cu păstoriţii noştri căldicei, care nu dau pe la părintele, căci anume aceştia sunt obiectul misiunii preotului în parohie şi aceştia, deocamdată, nu se dezic de Dumnezeu?

O altă categorie, specială, de credincioşi, o constituie cei care vin des la biserică, dar o fac mai ales din raţiuni superstiţioase, ca să „împlinească datina“ sau ca să „ţină ziua“. Mentalitatea superstiţioasă, ca să nu-i zic păgână de-a dreptul, constituie elementul principal al creştinismului popular românesc. În acelaşi timp, sunt conştient că nu există nici un popor creştin ortodox care să nu fie afectat, într-o oarecare măsură, de trecutul său necreştin sau să fie influenţat de popoarele de altă religie. Tradiţiile păgâne legate de viaţa de zi cu zi a omului au prins atât de bine şi s-au transmis atât de eficient de la o generaţie la alta, încât a nu le împlini acum este, din perspectiva „bătrânilor“, cel puţin ciudat. Biserica a încercat să preia, în riturile ei, şi grija omului pentru lumea ce-l înconjoară, întocmind rugăciuni şi rânduieli pentru diferite ocazii din viaţă, dar nu a putut stârpi definitiv superstiţia.

Şi tocmai această problemă a credincioşilor care formează astăzi majoritatea celor care umplu bisericile o speculează jurnaliştii. Aceştia trâmbiţează despre „înapoierea“ care se vede în biserici, superstiţiile şi modul învechit de viaţă al credincioşilor, problemele ierarhilor şi cheamă opinia publică la o repudiere şi scoatere totală a Bisericii din viaţa cetăţii. Biserica, după părerea lor, ar trebui să se termine la uşa apartamentului, unde începe aşa zisa „civilizaţie urbană“.

Titlul articolului poate părea un pic exagerat, dar anume ca extreme pot fi calificate modul de viaţă superstiţios al unora dintre credincioşii noştri, precum şi opiniile unora dintre jurnaliştii cărora le repugnă ideea de Dumnezeu şi credinţă. Aceşti „extremişti“ ai ambelor părţi tratate se alimentează reciproc cu subiecte, deşi primii nu conştientizează acest lucru. Jurnaliştii se bucură, în definitiv, că mai au ce scrie, iar membrii superstiţioşi ai Bisericii că au citit sau văzut la televizor o nouă bârfă.

De aceea, cred că este neapărat necesară o educaţie a credincioşilor, chiar dacă cei mai mulţi se consideră învăţaţi şi religioşi şi chiar dacă cei mai mulţi se împărtăşesc în fiecare post. Este absolut firesc să ştii că ceea ce se petrece în biserică, la slujbe, nu se aseamănă cu o vrăjitorie care trebuie să dea roade imediate, ci te cheamă la meditaţie, la gândire şi bucurie de binele altuia. Educaţia credincioşilor care se cred învăţaţi este în măsură să schimbe suflul sfintelor lăcaşuri şi să nu mai alimenteze rău-voitorii, care vor exista întotdeauna.