Boala ascunsă a Gadarenilor

Dacă jurnaliștii iubitori de senzațional de astăzi ar fi trăit pe vremea Mântuitorului, ar fi curs multă cerneală despre minunea vindecării demonizaților din ținutul Gadarei. Întâmplarea ar fi fost subiectul unui buletin special de știri la o oră de maximă audiență, care ar fi înfierat abuzul unui lider spiritual asupra unor bieți demonizați fără apărare și de bună seamă s-ar fi dezbătut și problema despăgubirii proprietarilor porcilor. Cred totuși că ar fi mai util să încercăm a stabili o legătură între firul narativ al pericopei evanghelice și realitatea prezentei stări de fapt a societății contemporane.

Să începem cu faptele. Doi demonizați trăiesc izolați de societate, comportându-se exact cum ne-am aștepta: fac zgomot mare, umblă despuiați, dorm în morminte, nu lasă pe nimeni să se apropie de ei. Locuitorii cetății au încetat de mult să se mai îngrijoreze de soarta lor, mulțu­mindu-se cu ideea că nu trebuie să mai aibă de-a face cu ei. Vine însă Hristos Care strică armis­tițiul vindecând pe demonizați. Mai mult, demonii izgoniți ies din cei doi, intră în turma de porci și o aruncă în apă. Ce le mai rămâne `sănătoșilor” cetă­țeni gadareni de făcut decât să-L poftească pe Iisus să părăsească ținutul lor? Asta ar fi analiza seacă a faptelor. Ca întotdeauna însă, Scriptura are de oferit mai mult decât transpare la su­pra­fața narațiunii.

Evangheliile oferă de fapt, dincolo de evenimentul istoric pe care îl prezintă cititorului la prima vedere, o permanență dincolo de istorie, aplicabilă oricărui veac. Demonizații pot fi astfel orice oameni în suferință pe care societatea i-a împins la periferie, considerându-i fără salvare, lăsându-i să piară în suferința lor. Poate sunt bolnavi de SIDA ori cancer, sau poate copii ai străzii, sau poate prunci abandonați de mamele lor adolescente, sau bătrâni singuri din aziluri, oameni izolați pentru că nu se pot integra acolo unde nimeni nu-i vrea. Sunt subiecte pe care le evităm sau le abordăm în șoaptă și de cele mai multe ori le lăsăm să fermenteze în suc propriu, în speranța că poate se rezolvă de la sine, fără să facem nimic. Alteori, dimpotrivă, dintr-un deformat sentiment civic, luăm atitudine împotriva suferinței lor și, din `dragoste” de om, vrem să le curmăm chinul prin eutanasie și avort.

În istorisirea evanghelică de azi, Iisus, Care „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (Timotei 2, 4), vindecă cele două persoane non grata tocmai pentru a le reintegra în mijlocul celor care le-au respins. Minunea expune falsul echilibru al societății care-și izolează și ignoră semenii în suferință. Nu e prima oară când Iisus face o astfel de faptă. Toate minunile sale au creat indignare tocmai pentru că au expus fățărnicia și prefăcătoria.

Ca și în alte dăți, minunea de față nu se dovedește suficientă pentru a străpunge armura de autosuficiență a poporului Gadarei. Deși impresionați de miracol, ei se supără mai mult pentru pierderea porcilor decât se bucură pentru vindecarea celor în suferință. Întâlnirea cu Divinitatea îi sperie și preferă să bată în retragere, să rămână mai degrabă în cochilia statu quo-ului vieții lor sterile, cu segregările și frustrările ei, decât să își deschidă mintea și inima la noua posibilitate de viață adusă de Hristos.

Gadara Îl respinge pe Mântuitorul pentru că, de fapt, nu-L mai înțelegea pe Dumnezeu așa cum trebuia. Creșterea porcilor este expresia acestei mentalități. Ei creșteau porci în ciuda legii pentru că se puneau mai presus de lege, crezând că înțeleg legea mai bine decât alții. `Legea e deja veche”, își spuneau ei, `ce rost mai au toate prescripțiile alimentare și cutumele din bătrâni când noi avem o nouă înțelegere a legii care se potriveș­te ca o mănușă lumii de azi? Mai bine să-L alungăm pe Acesta Care vine să ne arate păcatele, și așa, suntem absolviți de orice vină! Răstigniți-L! Răstigniți-L!”

Cetățenii lumii contemporane, tot mai secularizată, strigă astăzi același lucru, că Biserica nu mai e valabilă, că, de fapt, nici n-a fost vreodată altceva decât un mijloc de control al maselor, o invenție a unora care vor să profite de pe urma celor mai slabi de înger. Norul de mărturii al sfinților mucenicilor ai lui Hristos nu îi impresionează, ci continuă să ridiculizeze pe oricine încearcă să-i contrazică. Respingându-L pe Hristos se cred absolviți și de responsabilitatea faptelor lor. O atitudine demnă de cea a struțului care-și bagă în nisip capul, dar restul corpului rămâne expus la suprafață. E ca și cum cineva ar hotărî cu de la sine putere că statul de drept nu există și deci dispare și responsabilitatea respectării codului penal, sperând prin asta să nu intre la pușcărie.

Alții, lupi în blană de oaie creștină, vin și, respingând Sfânta Tradiție a Bisericii, încearcă să ne învețe cum să citim și să interpretăm chiar Sfintele noastre Scripturi. Dorința lor, ca și a celor dinainte, este să-și justifice actele imorale prin rescrierea legii. Un omor rămâne însă tot un omor, chiar dacă se încearcă eufemistic să fie numit întrerupere de sarcină sau eutanasie.

Vrând-nevrând, tot omul este moștenitor al firii căzute și toți de fapt avem nevoie de vindecarea lui Hristos. Până la urmă, sănătoșii Gadarei erau de fapt și ei bolnavi. Ei și urmașii lor de azi suferă de o boală mai subtilă și greu de diagnosticat care se cheamă complex de superioritate. Problema oricărui complex de superioritate este însă că, prin definiție, ascunde un reprimat complex de inferioritate.