Boboteaza: sfințirea firii omenești

Darurile Împărăției cerurilor, revărsate prin iubirea Preasfintei Treimi pentru noi oamenii în lumea trecătoare, cuprind întreaga persoană omenească, suflet și trup, după cum unirea noastră duhovnicească în Biserică este pecetluită prin harul Sfântului Duh, după Botez. Așadar, Botezul Domnului este semnul supremei iubiri pentru noi, cei eliberați de povara păcatelor și îmbrăcați la propriul botez în „haină luminoasă” și întăriți cu „Duh Sfânt și cu foc”.

Aşa cum arată Sfântul Vasile cel Mare, „prin Botezul creștin ne-am botezat și ne-am îmbrăcat cu Hristos ca să murim păcatului și să fim fii ai lui Dumnezeu prin har. Prin botezul cu foc înțelegem luminarea conștiinței noastre, după cum un fier înroșit în para focului nu-l mai cunoaștem ca fier, așa și noi, după primirea Botezului, să urmăm și să blestemăm păcatul, înnoindu-ne după chipul Creatorului. Iubirii lui Hristos se cuvine a-i răspunde după exemplul Lui. Acum, după măsura Întrupării, suntem primiți întru omul cel dinăuntru prin înnoirea vieții și prin ascultarea până la moarte, cu deplină încredințare a adevărului cuvintelor Lui, încât pe drept să ne încredințăm a spune: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos tră­iește în mine»” (Galateni 2, 20).

Așadar, puterea iubitoare a Domnului prin Nașterea și Botezul Său, precum tălmăcește Sfântul Vasile și cum mărturisește din primele secole creștine Biserica Ortodoxă, mai ales solemn și comunitar, la marile evenimente mântuitoare: Nașterea, Botezul și Învierea Domnului nu înseamnă doar o mulțime de sărbători, interpretate adesea omenește sau doar tradițional și utilitar în lumea noastră, ci sunt șanse unice de ridicare a omului la firescul chemării sale divino-umane. Revenind la evenimentul Bobotezei: din smerenie, Domnul acceptă Botezul de la Ioan pentru a ne da nouă botezul cu Duhul Sfânt și cu foc, spre iertarea păcatelor, dar și spre înnoirea vieții. Observăm că în textele slujbei Aghesmei Mari de la Bobotează se exprimă explicit tainicele și taumaturgicele adevăruri mântuitoare.

Uimitoare este actualizarea Botezului Domnului de la Iordan într-un perpetuu „astăzi”, cu extensie la toate aspectele vieții omului și la ordinea paradisiacă a creației. De 24 de ori este invocat „astăzi” în rugăciunea de Sfințire Mare a apei a Sfântului Sofronie al Ierusalimului, cu câteva sublinieri extraordinare. „Astăzi, firea apelor se sfin­țe­ș­­te”, „Astăzi, norii rourează din cer ploaia dreptății”, „Astăzi, obștea sfințită și mult vestită a ortodocșilor se bucură”, „Astăzi, Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălțime”.

Poate niciunde în învățăturile, sfaturile bune ori îndemnurile ziditoare de suflet și liniștitoare trupului nu se arată mai convingător sensul terapeutic al Botezului Domnului pentru darul cel mai mare al omului, Botezul, ca formă concretă de a îmbrăca de aici, prin har, „haina luminoasă” a Împărăției cerurilor! Din acest înțeles tainic și vindecător al firii, prin ridicarea de la decădere la starea de luminare, de sfințire și de mântuire, ne putem dumiri asupra bogăției de manifestări personale, familiale, eclesiale și comunitar-sociale, mai ales în legătură cu Boboteaza, care are o extensie atât de luminoasă precum cea din ziua Învierii Domnului. De fapt, Sfântul Vasile arată lămuritor de ce și Botezul este înviere cu Hristos, de la păcat la curăție și viață trăită lumi­nos și sănătos, sufletește și omeneș­te.

Evident, se cuvin, pe scurt, evocate și aspectele eclesiale pregătitoare Bobotezei și cele de după evenimentul dumnezeiesc, în tot restul vieții noastre.

Mai întâi, precum la Nașterea Domnului, începem sărbătoarea cu persoana umană, în chip pastoral, acasă, în familie, prin trimisul Domnului din Biserică, preotul cu sfânta icoană a Nașterii Mântuitorului, care înseamnă localizarea Betleemului în suflete, în inimi, în noi și între noi, tot așa la Bobotează, înainte de Ajun, preoții sunt trimiși să actualizeze lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul, botezând cu agheasmă oamenii, casele și împrejurimile vie­țuirii lor, în semn de „netezire” a căilor mântuirii către suflete, către trupuri, către umanitate.

Așa vom constata darul sfânt și purificator, concret și folositor, deoarece, apoi, de acasă, sfințin­du-­ni-se gândurile, sufletele și casa, venim luminoși și luminați unii lângă alții, ca frați, și la slujba din biserici, în Ajun și, mai ales, la Sfânta Liturghie urmată de Sfințirea Mare a apelor, la fântâni, la râuri, la fluvii și la mări, la noi și în toată lumea ortodoxă.

Nu este o tradiție îndătinată numai, ci reprezintă o actualizare în chip tainic și comunitar, așa cum la Iordan tainic a vorbit Tatăl, vizibil S-a arătat Duhul Sfânt în chip de porumbel și tămăduitor a rămas darul Botezului pentru noi toți, cei ce-am fost botezați „cu Duh Sfânt și cu foc”.

Așadar, Boboteaza, așa cum am primit-o de la Hristos Domnul, prin Sfinții Apostoli și urmașii lor în Biserică, și așa cum a fost receptată și înnobilată prin credință, dragoste, cu smerenie vindecătoare de patima egoismului și cu frumusețe luminoasă și luminătoare, așezată în diferite forme entuziaste și pline de bucurie în tradițiile legate de procesiuni spre ape, ori lansarea Sfintei Cruci, care Îl arată pe Hristos Domnul la Iordan, reprezintă în chip solidar și comunitar începutul unei vieți înnoite, întărite în fapta iubirii fraterne și consolidate în iubirea vindecătoare, temelie solidă a unității de credință și de pace în noi și între noi.

Recunoscător, îndrept gând filial, cu preoțimea și credincioșii de la Dunărea de Jos, către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Sfântul Sinod pentru neobosita slujire a unității de credință și de neam, fără de care nu ne putem afirma solidaritatea la bine și la greu.

Impresionat de receptivitatea preoțimii din eparhie la aceste profunde înțelesuri duhovnicești ale pastorației în condițiile cunoscute, dar, mai ales, fidelitatea pentru cele trei etape ale sărbătorii: indivi­dual-personal, familial și comunitar, admir bunăvoința, credincioșia și deschiderea spirituală, dar și filantropică a bunilor creștini de la orașe și sate.

Cel mai elocvent semn l-am primit și admirat de la tinerii partici­panți, majoritatea cu studii înalte sau slujiri comunitare, la Galați și Brăila, la momentul ridicării Sfintei Cruci din apele Dunării, la o temperatură de 5 grade!

Bucuria arătării biruinței Sfintei Cruci a lui Hristos deasupra intemperiilor omenești ori naturale, în fața miilor și miilor de creștini de toate vârstele la „Iordanul” României - Dunărea, grăiește de la sine. Unul a prins din ape crucea, dar trei sunt cei ce o asumă, o ridică și-l felicită pe primul!

Dă, Doamne, să fie așa la noi toți, tot anul!